…Cum să ştie doamna ce vă doriţi dacă nu-i spuneţi? Vă credeţi la emisiunea „Al şaselea simţ”?…

Se spune că pentru orice problemă, oricare ar fi ea, undeva, există o soluţie. Căutând soluţii interacţionăm, relaţionăm, reuşind uneori să mai reparăm anumite greşeli, ale noastre sau ale altora.
„Toţi oamenii fac greşeli, dar numai înţelepţii învăţa din greşelile lor” a spus Winston Churchill. Frumos spus şi foarte adevărat, dar ce este de făcut cu cei care nu-şi conştientizează greşelile?
Odată ajunşi la consiliere, aduşi de cei apropiaţi, nicidecum din proprie iniţiativă, cei care nu-şi conştientizează greşelile sunt tare furioşi, întrerup terapeutul, uneori mai şi ţipă.

Îmi amintesc de un astfel de domn care s-a dezlănţuit recent în biroul meu,  tocmai datorită eşecului în a relaţiona. Credeţi-mă, nu e deloc plăcut să asişti la astfel de scene, dar motivul pentru care accept, este acela că învăţ de la fiecare caz în parte, permiţând şi celorlalţi să mai înveţe câte ceva de la mine. Esenţa istorisirii sale era că soţia sa (cu care venise la consiliere pe post de vinovat) era, din punctul său de vedere, nepricepută şi incapabilă de a-i înţelege nevoile şi pretenţiile. Mi-au trebuit câteva minute bune să-l temperez, după care i-am adresat întrebarea „Mie ce rol îmi atribuiţi în toată povestea asta?”
Foarte surprins de curajul meu de a-l întrerupe, mi-a răspuns cât se poate de ironic, dar şi de furios:
„– De martor, de spectator, de ce vreţi… Eu vreau să se ştie că o consider o nepricepută! Nu cred că am nevoie de ajutorul dumneavoastră, dar am venit aici, pentru că ea a afirmat că este vorba doar de un eşec în a relaţiona şi că a rămas suficientă iubire pentru a continua această căsătorie. Eu nu ştiu ce este eşecul, viaţa mea de până acum este un succes!”
„– Rolul de spectator pe care mi l-aţi atribuit acum, vă cam obliga să vă continuaţi „reprezentaţia”, însă vă rog să fiţi mai atent la text, dar şi la manifestările „scenice”. După cum gesticulaţi, există riscul să vă loviţi sau să spargeţi ceva.”
Amuzat de felul cum am pus problema, dar şi de faptul că am acceptat, atât de repede, rolul în care m-a „distribuit”, respectivul a continuat:
„– Sunt nemulţumit de faptul că soţia mea nu-mi intuieşte dorinţele, pretenţiile şi nici intenţiile. Luând-o de soţie, mă aşteptam să ştie ce să gătească, cum să-mi gătească, cum să-mi aranjeze cărţile în bibliotecă şi lucrurile de pe birou. Este incapabilă de a ghici când sunt obosit, dezamăgit, plictisit şi îmi tot reproşează că noi nu comunicăm. O nevastă trebuie să ştie de toate, eu nu am timp pentru asemenea fleacuri!”
„– Posibil, dar la capitolul comunicare şi relaţionare, mai aveţi de lucrat… Cum să ştie doamnă ce vă doriţi dacă nu-i spuneţi? Vă credeţi la emisiunea „Al şaselea simţ” sau aţi citit prea multe în domeniu? Dumneavoastră intuiţi tot timpul ceea ce îşi doresc şefii dumneavoastră?”
„– Eu nu am şef, eu sunt şeful!”
„– Pardon, reformulez. Intuiţi întotdeauna ceea ce îşi doresc partenerii de la dumneavoastră? De subalterni nici nu mai întreb, pun pariu că nu vă interesează…
„– In legătură cu partenerii de afaceri, intuiesc destul de des, în legătură cu subalternii, nici nu mă interesează.”
„– Destul de des  nu este acelaşi lucru cu întotdeauna…”
„– Ok, m-aţi prins. Vreţi să spuneţi că ar fi indicat să spun în mod direct, cu sonor, ce vreau, când vreau şi cum vreau, încât să nu mai apară aşa-zisul eşec în relaţionare?”
„– Da, însă comunicaţi în aşa fel încât să relaţionaţi empatic. Gândiţi-vă şi la posibilităţile celuilalt/celorlalţi şi renunţaţi la atitudinea asta de expert-magician în ale succesului. Problemele nu se rezolvă cu uşurinţă, nici cele legate de lucruri şi nici cele legate de oameni. Nu mai asociaţi comportamentul celor care nu vi se supun, cu capacitatea lor de a se descurca în viaţa de zi cu zi. Sunt două lucruri total diferite. Stabiliţi o altfel de conexiune, autentică, empatică, politicoasă. Aţi spus că nu puteţi conta pe dânsa, dar v-aţi pus vreodată problema cât se poate conta pe dumneavoastră? Abordaţi această problemă doar în sens unilateral, însă, în materie de bună relaţionare, lucrurile funcţionează doar în sens bilateral.”
Deşi nu rostise niciun cuvânt până atunci, soţia sa m-a completat:
„– Eu cred că nu-şi doreşte, cu adevărat, un partener de viaţă. Se bazează permanent pe alţii, dar nu se poate conta pe el. Nu mi-a fost alături la înmormântarea nici unuia dintre părinţi. Când am fost bolnavă, mi-a trimis un sms întrebându-mă cum mă simt, de parcă aş fi putut să-i răspund cu trei tuburi în mine!!! Singurele flori pe care mi le-a dăruit au fost cele care le-am primit atunci când i-am acceptat cererea în căsătorie. De atunci absolut nimic, nici măcar o ciocolată de ziua mea…”
Uluit de mărturisirea doamnei, dar şi de transformarea dramatică a întregii discuţii, domnul a continuat:
„– N-am ştiut că te afectează aşa ceva, la noi în familie nu se făceau cadouri, eram prea mulţi şi ar fi fost mult prea costisitor… pesemne şi din acest motiv s-au înrăutăţit lucrurile între noi. Ce mai putem face?”
„– Destul de multe, important este doar să vă doriţi. Lăsaţi intuiţiile în seama celor capabili (şi antrenaţi) să lucreze cu aşa ceva. Când lucrurile merg prost, nu mai puneţi vina pe celălalt şi nu mai jigniţi. Proverbul „A mâncat urdă cu usturoi şi cere să-i miroasă a lapte” este valabil pentru toată lumea… Atâta timp cât sunteţi răbdători unul cu celălalt, cât aveţi aşteptări şi pretenţii realiste şi va respectaţi unul pe celălalt, relaţia dumneavoastră va înflori. Chiar dacă unul aduce mai mulţi bani în casă, nu înseamnă că are vreun drept în plus. Iertaţi-vă greşelile, nu le mai repetaţi, nu vă ascundeţi slăbiciunile personale precum gunoiul sub preş. Eşecul poate fi rezultatul unei evaluări provizorii, nicidecum rezultatul final. Bunătatea şi corectitudinea fac diferenţa, aşa că faceţi eforturi serioase în a deveni mai buni, unul cu celălalt.”

După felul în care m-au privit şi s-au privit, am înţeles că reuşisem să mă fac înţeleasă. Au plecat tăcuţi, ţinându-se de braţ, de parcă s-ar fi putut rătăci în micul meu apartament. Eu i-am privit cu bucurie, mulţumită şi de faptul că s-au gândit a veni întâi la mine, înainte de a apela la serviciile vreunui avocat…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici