Despre egoisti se spune ca sunt posesorii unei personalitati dificile, iar prin felul lor ciudat de a fi, sunt dificil de suportat chiar si de catre cei pregatiti temeinic pentru a suporta asa ceva.
Nu de putine ori, egoistii reusesc sa-i imbolnaveasca grav pe cei din preajma lor si pot spune ca am cunoscut o multime de cazuri in acest sens. Cum de reusesc o astfel de performanta? Destul de simplu… tinand cont doar de nevoile proprii, necunoscand notiunea de generozitate si acaparand tot ce se poate acapara. Nu ofera nimic, dar au pretentia a li se oferi totul. Ceea ce ii directioneaza/motiveaza este doar propriul interes. Familia si cunoscutii nu sunt decat niste elemente ajutatoare indeplinirii pretentiilor personale, multe dintre ele, departe de a fi normale pentru timpurile pe care le traim.
Prietenii, eventual cunoscutii pot fi ceva mai avantajati, in sensul ca, daca se simt amenintati de comportamentul lor individualist, se pot distanta mult mai usor, fara a fi nevoie de prea multe explicatii. Cel mai mult au de suferit membrii familiei din care fac parte. Dansii vor trebui sa invete a convietui cu acestia, fara a avea vreodata pretentia de a fi valorizati.
Adevaratul caracter al egoistilor iese la iveala atunci cand sunt bolnavi. Nu conteaza cat ii chinuie pe cei din preajma, important este ca lor sa le fie bine! Familia are “datoria” sa se invarteasca in jurul lor, si sa le acorde cat mai multa atentie… Cand nu se intampla asa, ca represalii, egoistii pot deveni adevarati teroristi comportamentali.
Pot exemplifica o astfel de situatie pornind de la un caz de depresie intalnit recent la o doamna, obligata de imprejurari nefavorabile sa-si ingrijeasca tatal, tintuit la pat de o boala grava.
Egoist “din nastere”, tatal sau o facuse sa-si piarda nu numai sanatatea, cat si orice interes pentru orice alta activitate in afara aceleia de a-l ingriji. Nu numai ca ii “directionase” intreaga viata spre deservirea intereselor proprii, dar ajunsese sa-i distruga pana si echilibrul emotional dobandit, atat prin educatie cat si prin calitatile sale native.
Privarea de somn pe timpul noptii a avut o contributie semnificativa la agravarea depresiei. Doamna a ajuns la mine cantarind sub 50 kg, intr-o stare psihica greu de descris in cuvinte. Mi-a povestit (pe scurt) intreaga ei suferinta, dupa care a incheiat, timid, cu o intrebare “Ce as mai putea face pentru a ma restabili?”

I-am raspuns imediat utilizand un vechi proverb “Fii buna, dar fereste-te sa nu creada lumea ca poti fii numai buna!”, dupa care i-am explicat pe indelete, cum “functioneaza” un egoist, precum si cum “functioneaza” un opus al lui.
Egoistul este intruchiparea individualismului, centrat doar spre indeplinirea propriilor doleante. Poate fi extrem de suparat daca cineva indrazneste sa solicite pe cineva dintre apropiatii sai. Din punctul sau de vedere, cei apropiati lui nu sunt decat niste ajutoare gratuite, neaparat fara idei si mai ales, fara personalitate.
Despre cum functioneaza opusul unui egoist, i-am vorbit alegand ca exemplu atitudinea unei fetite de numai 6 ani, imobilizata temporar intr-un aparat gipsat de la brau in jos. Ceea ce m-a impresionat in mod deosebit la ea a fost bunul ei simt, cu totul iesit din comun. Se topea de sete, dar nu le cerea parintilor sai nici macar un pahar de apa de teama sa nu-i deranjeze sau sa-i supere cu ceva, considerand ca boala ei deja ii suparase… prea mult. Primea cu bucurie si recunostinta tot ceea ce i se oferea si m-a uimit cum stia ea, la o varsta atat de frageda, sa nu-i deranjeze pe cei care o ingrijeau.
Ce ar fi de inteles? A convietui cu o persoana egoista este foarte greu. Pentru a reusi, va trebui sa invatati a va multumi cu foarte putin, atat din punct de vedere al respectului, afectivitatii, dar si libertatii dispus(a) sa vi-o acorde conditionat.
Ce ar fi de facut? Sa impuneti foarte clar cateva reguli, obligatoriu de respectat de catre cel/cea care va terorizeaza. Chiar daca acest lucru poate fi greu de implementat, ar fi cam unica sansa de a diminua acest gen de suferinta si de a va proteja mai mult.
Se mai spune ca in viata nu conteaza unde te afli, ci pe cine ai alaturi. Daca aveti alaturi de dumneavoastra o persoana egoista, amintiti-va ce a scris candva Mihai Eminescu “E in zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa asculte”. Apoi reorientati pretuirea catre prietenii dumneavoastra adevarati (testati de-a lungul anilor), care, pana la urma, pot fi considerati familia pe care o doreati si pe care v-ati ales-o de unul/una singur(a). Aveti in vedere si faptul ca o persoana care nu va cere nimic, niciodata, merita totul !
Daca va aflati intr-o astfel de situatie, va recomand sa incercati cele sugerate. Doamna despre care v-am povestit, mi-a relatat zilele trecute, ca in acest fel, a reusit, in sfarsit, sa-si imbunatateasca viata.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici