Despre falsele greseli si posibilele lor consecinte

Sunt oameni care se imbolnavesc cu adevarat datorita unor greseli… si nu ale lor, cum ati fi tentati sa credeti, ci ale altora fata de ei. O limitare drastica a dorintelor si nazuintelor, o vorba grea spusa in cel mai nepotrivit moment, un comentariu dur si/sau jignitor, etc. pot avea consecinte de neimaginat pentru foarte multi dintre noi.
De obicei, cei care fac astfel de greseli, nu si le asuma. Cei care constientizeaza faptul ca sunt doar victime, ajung sa discute despre asta numai cand ajung la o consiliere psihologica. Se incepe cam asa “Am facut multe greseli la viata mea, dar as dori sa vorbesc doar despre una anume.” Enervati, suparati, tristi, depresivi sau chinuiti de atacuri de panica, oamenii imi vorbesc deschis despre suferintele lor, iar eu ii ascult cu multa atentie si empatie. Spre surprinderea dansilor, nu-i chestionez in legatura cu trecutul si nici in legatura cu prezentul. Asa as putea redeschide rani considerate demult uitate sau as putea reactiva o suferinta prea mare pentru a putea fi suportata. Subiectele de discutat, le las la alegerea celor care ma aleg ca partener de discutie si nu de putine ori, constat ca greselile despre care tot imi vorbesc nu sunt ale lor, ci ale celor din anturajul lor. Totusi, de fiecare data ma surprinde, intr-un mod foarte neplacut, nivelul suferintei la care se poate ajunge…
Spre exemplificare, voi prezenta cazul unei tinere, victima a greselilor facute de propria-i familie ferm convinsa, in nestiinta ei (a se citi prostia, incultura), ca “ii doreste numai binele”.
Familia a adus-o la mine doar pentru o scurta discutie, chiar inainte de a o interna la psihiatrie. Motivul? Indraznise sa spuna NU chiar in fata ofiterului starii civile, refuzand categoric o casatorie aranjata “tot spre binele ei” cu un mitocan, anuland in acest fel o nunta de vreo 200 de persoane. Intr-adevar, subiectul ar fi de film indian, dar ceea ce s-a intamplat este pe cat de adevarat, pe atat de dramatic.
Imediat i-am trimis pe toti la plimbare si am ramas doar noi doua. Fara sa-i pun nici o intrebare, fata a izbucnit in lacrimi, repetand printre suspine “am facut o alta greseala, am facut o noua greseala”. Dupa ce s-a linistit, mi-a povestit situatia in care se afla, care este motivul real al acestei atitudini, precum si comentariul posibilului viitor sot, care a jignit-o profund. Din cauza rochiei lungi si a tocurilor inalte, se impiedicase de o treapta a scarii cladirii in care urma oficierea casatoriei civile. Speriat ca il va face de ras, viitorul sot a strigat in gura mare “Vaco, fii atenta cum mergi ca se uita lumea!”.
Rusinata a plecat capul si a strans din dinti, reusind sa nu-i dea un raspuns asa cum ar fi meritat. Cand i s-a cerut esentialul raspuns, a raspuns cu cel mai categoric NU de care s-ar fi crezut vreodata in stare. Cand am rugat-o sa-mi dea si alte exemple de “greseli” pe care le-a facut in ultimii ani, m-am cutremurat. Facuse “greseala” sa mearga la facultate, sa scrie poezii, sa-si doreasca o viata normala alaturi de un partener care s-o iubeasca si s-o respecte. Nu reusise sa realizeze nimic din ceea ce isi dorea cu adevarat si asta adancise criza emotionala pe care o traia de ceva timp. Era placuta, educata, politicoasa, dar nu-mi placea felul in care ajunsese sa vorbeasca despre ea insasi. Din punctul sau de vedere, era autoarea a multiple greseli, intre care si refuzul de a face o operatie, careia i se acordau doar 20% sanse de reusita. Initial, am crezut ca era vorba de ceva riscant, dar eroare. Pana si operatia era recomandata de ciudata familie, tocmai din dorinta de a-i imbunatati “coeficientul de figura” (adica de a o mai infrumuseta). Atitudinea depreciativa a domnisoarei fata de sine, respectul de sine scazut, tendinta de a-si ignora propriile calitati, au scos la iveala si un puternic complex de inferioritate, legat indeosebi de aspectul sau fizic.
A plecat cu lacrimi in ochi, cerandu-si permanent scuze. N-am inteles nici acum de ce. I-am strans prieteneste mana si i-am amintit un proverb “Daca oamenii incearca sa te traga in jos, inseamna ca esti deasupra lor”. Din felul in care m-a privit, am inteles ca pricepuse mesajul. Ceilalti nu au inteles nimic. Ei se grabeau spre psihiatrie.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici