Subiectul pentru articolul de astăzi nu este întâmplător. În ultimul timp, mai multe persoane adulte, m-au întrebat ce ar fi indicat să aleagă între explicație sau justificare. Am început prin a clarifica însemnătatea fiecărui termen. Explicația este o lămurire, o clarificare a unei probleme, a unui fenomen. Justificarea înseamnă a da explicații, este o demonstrare a justeții unui lucru, o dovedire a nevinovăției. Am explicat cât este de important și contextul în care pot fi folosite, fără a se încălca principiul liberului arbitru.
Discuțiile pe care le-am avut în legătură cu acest subiect, mi-au amintit de un fost șef. Ori de câte ori, cineva făcea ceva care nu-i era pe plac, solicita explicații amănunțite. Până aici nimic neobișnuit, însă ceea ce era destul de șocant era faptul că, explicațiile nu erau deloc ascultate. Solicitarea explicațiilor era doar o formă de umilire, pe care o dezvolta continuu. Era și un fel de a-i reaminti celui vizat, că este inferior mai ales din punct de vedere profesional, cel puțin cu o treaptă mai jos.
Tocmai de la un asemenea om, eu am învățat (ca lecție de viață), că este indicat să ofer explicații doar acelora care sunt dispuși să asculte.

Pentru a exemplifica importanța explicațiilor, vă voi relata o întâmplare din viața mea recentă.
Săptămâna trecută, am fost vizitată de un vecin din bloc, absolvent de gimnaziu, care mi-a spus:
„Cum bine știți, am absolvit gimnaziul și voi merge la liceu. Parinții mei, având în vedere rezultatele bune la învățătură, își doresc să optez pentru un liceu de matematică-fizică. Eu îmi doresc să merg la Liceul teologic. Cum să le explic această dorință? E cazul să justific cum mă simt eu că om al Bisericii sau să mă limitez doar la câteva explicații, insistând pe ideea că doresc să devin preot?”

Răspuns:
„Din fericire, te știu de când erai foarte mic. Am văzut cum ai fost botezat, te-am văzut în prima ta zi de școală, ai crescut sub ochii mei și ai devenit un adolescent serios și cuminte …de care parinții tăi sunt foarte mândri. Nu este nevoie să-mi explici alegerea ta, văd cum ți se luminează fața atunci când e vorba de profesia pe care ți-o dorești. Hai să ne gândim la o justificare, cât mai convingătoare cu putință. Te rog să ai în vedere cât poți să duci (la figurat vorbind) și la ce te înhami. Nu vei participa doar la botezuri, nunți, ci și la înmormântări și pomeniri… una mai dramatică decât alta.
Părinților tăi va trebui să le explici cum te simți când ești nevoit să rezolvi probleme, să înveți teorii, teoreme, metode de calcul. Apoi va trebui să explici ce simți în sufletul tău atunci când i te adresezi Divinității (într-un mod profesional și elevat), cum te rogi pentru tine, dar și pentru oamenii aflați la necaz sau la mare nevoie. Motivația ta va trebui să conțină rostul dezvoltării tale ca om, mai ales din punct de vedere spiritual. Constituția fizică te avantajează, inteligența te susține, cred că numai la justificare va trebui să lucrezi.”

Mi-a cerut să-l asist și am stabilit o zi de întâlnire cu părinții. De vorbit, a vorbit numai el. A ținut cont de toate recomandările mele. Din când în când, mă privea cu coada ochiului, încercând să vadă dacă sunt de acord cu ceea ce spune. Când a terminat ce avea de spus, părinții au plâns și apoi i-au dat binecuvântarea să meargă la liceul pe care-l dorea. Eu am plecat la mine acasă încântată de rezultat, emoționată și impresionată de seriozitatea și determinarea tânărului meu vecin.
A doua zi, s-a întâmplat ceva straniu. Eram cu fratele meu și dintr-o dată, băiatul despre care am povestit, ne-a apărut drept în față. După ce ne-a salutat respectuos, mi-a luat mâna în mâinile lui, mi-a strâns-o cu căldură și a spus „Vă mulțumesc!”. I-am zâmbit și i-am răspuns „Cu plăcere!”. Fratele meu s-a uitat lung, dar nu a cerut explicații. Știe că anumite lucruri sunt confidențiale, așa că, în anumite situații, știe că trebuie să tacă… deși lui îi place tare mult să vorbească.
Fără să știe nimic din cele întâmplate cu o zi înainte, după ce ne-am îndepărtat suficient, fratele meu mi-a spus „Pe noi, băiatul ăsta o să ne îngroape!”. Se pare că și el observase ceea ce observasem și eu: harul, credința adevărată, determinarea, cam tot ceea ce îl făcea pe acel copil, potrivit pentru ceea ce își dorea să devină. Intuiția fratelui meu m-a speriat un pic, însă am păstrat tăcerea și m-am gândit că nu degeaba suntem frați…

În concluzie, atât explicațiile cât și justificările își au rostul lor, mai ales dacă sunt sincere și la obiect. Pot ajuta, pot direcționa, pot clarifica, pot demonstra justețea unui lucru sau acțiuni.
Cu toate astea, viața are nevoie și de acțiune. Tocmai de aceea mergeți înainte cu curaj, iar pe cei care refuză să vă asculte, lăsați-i în urmă. Este cât se poate de clar, atâta pot și nu are niciun rost să vă deznădăjduiți.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
Mihaela-Theodora Popescu