Ne aducem cu toţii aminte de basmul lui Hans Christian Andersen Prinţesa şi mazărea, în care proba viitoarei soţii a unui prinţ era să doarmă într-un pat cu douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf, sub care se afla un bob de mazăre. Aşa cum numai în basme se întâmplă, o fată deosebită trece examenul destinului, în sensul dorit de către prinţ, el înţelegând că cea sosită la palat, în timpul unei mari furtuni, este o fiinţă gingaşă, delicată, sensibilă, demnă de a-i fi soţie pentru că nu reuşeşte să doarmă din cauza bobului de mazăre aşezat sub saltele.
Am apelat la acest pretext pentru a relata o întâmplare a zilelor noastre, ce ne aduce aminte că trăim într-o realitate uneori extrem de dură.
Sunt copii care acum, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, îşi doresc să vadă un film la cinematograf. Vă întrebaţi, probabil, ce are mazărea cu filmul. O legătură la care nu m-aş fi gândit vreodată! Iata de ce…
Zilele de şcoală sunt pe sfârşite, vacanţa de vară promite odihnă, oamenii se pregătesc de concediu. O profesoară inimoasă dintr-un sat de câmpie le-a propus elevilor ei să meargă la un film, la mall, pe finalul acestui an şcolar. Din clasa profesoarei doar doi din cei douăzeci de copii fuseseră la un film, deci această idee li s-a părut senzaţională. Bucuria lor nu era, în schimb, aşa cum şi-o închipuise profesoara, pentru că distanţa de la ei la oraş li se părea mare de tot, sala de cinematograf un miraj, iar bani nu prea aveau. Părinţii nu au acceptat propunerea profesoarei tot din cauza lipsei banilor. Copiii au găsit repede soluţia! Într-un mod cu totul neaşteptat.
Câteva zile la rând, profesoara a văzut că vreo zece dintre copii nu sunt la şcoală, alţii pleacă de la orele de muzică, desen, educaţie fizică. Întrebările ei nu au avut răspuns, elevii invocând motive clasice de absenţă, fie că le este rău, fie că nu au cu cine să stea acasă fraţii lor mai mici, fie că au rezolvat probleme la oraş împreună cu părinţii.
Motivul real al absenţei lor era de fapt altul, în cele câteva ore elevii munceau în sat, „cu ora”, la recoltarea mazării pentru a face astfel rost de bani. Era singura lor soluţie pentru a obţine banii de film. Şi au reuşit, într-un fel de complicitate care i-a făcut fericiţi. Aşadar ce unora li se pare o experienţă firească, normală, vizionarea unui film, pentru alţii înseamnă un tip de sacrificiu, ce poate fi făcut o dată, de două ori.
Am apropiat parabola bobului de mazăre al prinţesei cu visul de astăzi al unor copii pentru a înţelege încă o dată că lumea în care trăim este cea a marilor contraste, punând laolaltă măreţia, abundenţa, luxul cu sărăcia şi tristeţea idealurilor greu de îndeplinit.

Ana Koman – Editor online