O veche vorbă românească spune ”Unde-i minte-i și prostie”. Nu i-am acordat prea mare importanță, considerând că mințile luminate, prin performanțele pe care le realizează, sunt aproape de perfecțiune și nu pot greși. M-am înșelat și asta mi-au dovedit-o câteva persoane, care, fără să vrea, au devenit victime în adevăratul sens al cuvântului, urmare a unor grave erori de abordare terapeutică, dar și de comunicare. Le-a fost greu, însă mi-au vorbit foarte deschis despre intensitatea suferinței lor. La finalul discuțiilor, m-au rugat să abordez subiectul într-un nou articol, destinat celor care au pretenții mari, dar rănesc emoțional în mod repetat, fără a lua în calcul gravitatea acțiunilor lor.

Intitulat “Greșeli de abordare, greșeli în comunicare”, articolul tratează tema greșelilor pe care le fac unii dintre specialiști față de clienții lor. Astfel de greșeli sunt nepermis de multe și vă veți convinge, dacă veți citi  mărturiile  celor care le-au experimentat.

D-na C. : “De mic copil mi-am dorit să fiu foarte iubită. Provin dintr-o familie cu mai mulți copii, fără mari posibilități materiale. Părinții au muncit din greu să ne crească și ne-au oferit atât cât au putut. Frații și surorile mele își doreau mereu tot felul de lucruri: hăinuțe noi, dulciuri, jucării. Eu mi-am dorit iubire, cât mai multă iubire, însă n-am primit cam cât mi-aș fi dorit. Această lipsă îndelungată, a sădit în sufletul meu dorința de a găsi un partener de viață, care, prin dragostea lui, să umple tot acest gol. Pentru a face liniște în mine, am căutat (și găsit) o doamnă terapeut. I-am vorbit despre marea mea dorință și despre visul de a găsi pe cineva pentru care mi-aș dori să reprezint totul. Terapeuta m-a privit cu o ironie de nedescris și m-a întrebat de ce cred eu că aș merita o astfel de iubire. Din acea clipă m-a pierdut definitiv și am renunțat la orice colaborare. A fost o terapie ratată, despre care cred că dânsa nu va vorbi niciodată.”

D-na O. : “Fiecare om are preferințele sale: culinare, culturale, informaționale. Eu iubesc astrologia, iar pe astrologi, i-am admirat întotdeauna. Confruntându-mă cu niște dificultăți financiare și medicale pe care nu mi le puteam explica, am hotărât să apelez la serviciile unui astrolog cunoscut. M-am interesat asupra costurilor, m-am pregătit cu cele necesare și am inițiat ceea ce îmi doream de mai mult timp. Cât de adevărat este proverbul “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!” Analiza a fost o dezamăgire totală. Efectiv mi s-a aruncat în față tot bagajul karmic cu care am venit. Mi s-a transmis, fără menajamente, că merit tot răul cu care mă confrunt, fără a se face nici măcar o precizare în legătură cu opțiunile pe care le-aș mai putea avea. La sfârșit mi s-a spus, pe un ton destul de politicos, să nu mă supăr. Cum să nu mă supăr când mi s-a biciuit sufletul și am mai și plătit pentru asta?”

D-nul A: : “Deși m-am născut perfect sănătos, în urma unei grave erori medicale, m-am ales cu un handicap fizic vizibil. Având o pregătire profesională mai aparte și un salariu destul de bun, am încercat continuu să-mi îmbunătățesc starea. Așa am ajuns la un anumit medic, bine cotat din punct de vedere profesional, sperând că dansul va putea reuși mai mult decât alții. Cu timpul, relația medic-pacient s-a transformat într-o frumoasă prietenie. Într-o zi, am aflat că sunt născut în aceeași zi și în aceeași lună cu fiica dânsului. Am fost foarte încântat de coincidență și am început să-i împărtășesc diverse aspecte în legătură cu calitățile nativelor acestei zodii. Mi-a retezat-o scurt “Regret că fiica mea s-a născut într-o asemenea zodie, nativii ăștia nu au noroc și se iluzionează toată viața!”. Nici dacă dacă m-ar fi lovit în moalele capului, nu aș fi simțit ceea ce am simțit atunci. A fost ultima zi când ne-am mai întâlnit, însă tot răul a fost spre bine. Am găsit un alt medic dispus să mă ajute, iar schimbarea a venit cu progrese pe care nu le înregistrasem vreodată. Felul în care acel om m-a jignit, nu-l voi ierta niciodată!”

D-nul G: : “Ca orice om obișnuit, am și calități și defecte. Deși nu par, sunt un om tare sensibil și nu suport să fiu apelat cu cuvinte urâte gen tâmpit, prost, fraier, etc. Nu sunt frumos, iar prost nu am fost niciodată. Când eram tânăr am împărțit mulți pumni (direct în figură) celor care au îndrăznit să mi se adreseze așa. Pe masura trecerii timpului, m-am mai temperat, dar ăsta este meritul soră-mii. M-a trimis la o doamnă psiholog care a știut să găsească și să dezvolte tot ce era mai bun în mine. Mi-a vorbit întotdeauna frumos și m-a uimit cât de calmă și cât de răbdătoare a putut fi. Nu mi-a reproșat nimic, nici când am întârziat și nici când am sosit la ședința săptămânală, murdar, direct de la lucru. M-a servit întotdeauna cu câte ceva bun, iar bunătatea ei a scos la suprafață bunătatea mea, pe care eu o percepeam ca pe o slăbiciune și nu ca pe o calitate. Modestia ei, pe care, la început, am perceput-o doar ca pe un semn al insuccesului financiar, m-a direcționat spre un alt sistem de valori. M-a schimbat și sunt tare mândru de asta! Nu o voi uita și pentru mine va rămâne un exemplu pozitiv pentru toți anii care vor urma.”

Și eu cred în veridicitatea proverbului “Vorba dulce mult aduce” și vă voi explica de ce, exemplificând ideea cu un moment foarte dificil din tinerețea mea.

“Obișnuiește-te cu gândul că vei muri curând. Ești foarte bolnavă și nu mai ai mult de trăit!” i s-a spus mamei mele la vârsta de nici 50 de ani, exact în ziua în care a fost diagnosticată cu o gravă afecțiune renală. A trăit mai mult decât se aștepta acel medic de doi bani, sfidându-i cu o demnitate nemaivăzută, toate pronosticurile și așteptările, motivată doar de gândul că are doi copii studenți și nu-i poate abandona la început de drum. Recunosc, am asistat la comunicarea veștii morții iminente a mamei mele și m-am cutremurat. Mi-am jurat să fiu întotdeauna atentă la cuvinte, dar să și sancționez (cu duritate) pe toți cei care-și bat joc de sufletul oamenilor. Asta o fac de mai mulți ani, spre disperarea celor care nu mă cred în stare, dar și spre încântarea celor care se simt…răzbunați.

Am înțeles demult că toleranța nativă nu este un dar primit de toată lumea. Dacă nu există, se poate forma, dacă există se poate dezvolta, însă numai până la un anumit punct. Consecințele greșelilor de abordare, dar și a celor făcute în comunicarea directă cu clienții / pacienții, nu sunt niște simple greșeli după care se poate spune un simplu pardon. Sunt greșeli care pot distruge vieți și poate fi  foarte periculos să oferim celor care ne-au supărat rău, un nou prilej!

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici