Ne place sau nu, cu toții suntem într-o continuă așteptare. Nu contează vârsta, nici situația financiară, nici cea socială, nici măcar evenimentele cu care ne-am confruntat. Contează motivul și durata pe care putem să le acceptăm.
Oricare dintre noi am avut zile bune, dar și proaste. Ne-am simțit într-un anume fel (mulțumiți, încântați, fericiți, supărați, demoralizati, devitalizați, nemulțumiți, poate depresivi, etc) și apoi am așteptat că mâine să fie mai bine decât a fost. Ce se poate aștepta? O rezolvare, o vindecare, o recunoaștere, o confirmare, o îmbunătățire a ceea ce ne dorim să îmbunătățim.
Bănuiți câtă suferință, câtă durere există în sufletul unei persoane care tot așteaptă? Mai poți fi în așteptare când viața a trecut mai mult de jumătate? Consider că da, iar în cele ce urmează, voi argumenta.

Oamenii care nu se sfiesc să declare că sunt încă în așteptare, sunt foarte curajoși. Se expun ironiilor, comentariilor, marginalizarilor, chiar și a bătăii de joc, venită din partea acelora care consideră că le sunt superiori. Este evident că nu dau nici măcar doi bani pe părerea celor care râd de atitudinea lor, însă de suferit, suferă mult. Dânșilor le dedic acest nou articol și voi încerca să vă dovedesc de ce ar trebui, mai mult, respectați.

Așteptarea de a se vindeca este cea mai grea dintre așteptări. Este tipul de așteptare însoțit de dureri, de limitări fizice, de regim, de tratamente care nu se mai termină, de umilința de a solicita ajutor. Vindecarea totală nu poate fi garantată pentru că nu se știe niciodată ce complicații, ce intoleranțe, pot apărea. Tocmai de aceea este mult mai dificilă decât se poate crede. Genul acesta de așteptare poate fi mai ușor suportată dacă este abordată cu curaj, cu hotărâre, cu perseverență și speranță. Poate fi redusă dacă cel/cea nevoit să o aștepte, este secondat(ă) de persoane optimiste și răbdătoare, care-i își oferă ajutorul cu bunăvoința, nu cu nervi.

Așteptarea spre a rezolva o situație gravă este destul de chinuitoare, mai ales când rezolvarea depinde și de o altă persoană. Este groaznic să aștepți un instalator, când apa curge și nu o poți opri. Este groaznic când aștepți ca cineva să-și respecte promisiunea. Ce se poate face când o astfel de așteptare se dovedește a fi în zadar? Încercați să ieșiți dintr-o asemenea situație fără să vă umiliți, fără scandal, fără reproșuri. Încercați să găsiți o altă persoană care să vă ajute. În cazul în care nu găsiți, căutați soluții de rezolvare prin propriile forțe. O minte disperată, funcționează la o capacitate greu de imaginat.

Așteptarea privind recunoașterea unor calități deosebite, poate fi îndelungată. Ce este rău este faptul că depinde mult de caracterul celor de la care aveți astfel de așteptări. Foarte puțini oameni pot recunoaște (și accepta) superioritatea. Bunica mea îmi spunea că numai cei foarte inteligenți sunt capabili de a recunoaște pe cei foarte buni (sau mai buni decât ei). Dacă tot dovediți ce puteți, iar eforturile nu vă sunt apreciate, plecați, fără regrete. Unde? În alt loc, în alt mediu, unde sunt persoane dispuse să vă aprecieze prezența. Este bine să perseverați în a vă afirma, dar dacă așteptarea se prelungește prea mult, nu mai pierdeți timpul, anii trec și e păcat să vă treziți că ați muncit o viață întreagă pentru alții și nu pentru dumneavoastră.

Așteptarea în vederea unei confirmări, mai ales sentimentale poate fi deosebit de riscantă. Ce folos că cineva vă iubește, dacă nu o și arată? Nehotărârea nu are de-a face cu nesiguranța, o persoană care nu este sigură de sentimentele sale, poate alege până culege, în plus încurcă și pe celălalt… care așteaptă mereu să fie observat.

În concluzie, așteptarea are rost. Important este să fie atâta timp cât se dovedește a fi necesară pentru clarificări. Dacă se dovedește a fi în zadar, trebuie acționat cu înțelepciune și stopată. Numai dumneavoastră puteți ști cu ce v-ați confuntat, dar și limita la care ați ajuns. Într-adevăr, pentru cei/cele aflați de mult timp în așteptare, limitele pot fi diferite, dar nu este indicat să se tindă… spre infinit.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici