Intenția este dorința, gândul de a face, de a întreprinde ceva. Este un scop orientat spre viitor, pe care îl percepem și care ne orientează, într-o anumită măsură, comportamentul. Este o veritabilă chemare la acțiune și provine din partea creativă a ființei umane.
Realitățile mai puțin plăcute ale societății în care trăim, au adus modificări semnificative și la nivelul intențiilor. Intențiile nu mai sunt doar bune și rele. Pot fi decente, indecente, false, reale, determinând comportamente greu de explicat. Specialiștii le consideră și un antecedent al acțiunilor, tocmai de aceea sunt analizate din ce în ce mai mult.
Am ales intențiile ca subiect al analizei mele de astăzi pentru că le manifestăm cu toții, indiferent de pregătire sau statut social. Pot avea legătură cu cariera, cu obiectivele, cu dragostea, cu relațiile sociale, chiar și cu dezvoltarea personală.
Din experiența mea de până acum, pot afirma că intențiile reprezintă unul dintre subiectele preferate ale persoanelor care solicită consiliere. Pe scurt, voi prezenta două exemple pe care le vom analiza.

Pornind de la ideea că “Intențiile sunt punctul de plecare a fiecărui vis” (Deepak Chopra), a tânăra mi-a solicitat părerea în legătură cu intenția ei de a deveni actrița. Intenția era chiar visul ei, vis din care era deseori adusă la realitate de refuzul părinților de a o susține financiar. I-am solicitat să-mi prezinte câteva argumente. Răspunsul a fost scurt și rapid “pentru că sunt frumoasă și vreau să fiu cunoscută și apreciată pentru frumusețea mea”.
“Și când nu vei mai fi frumoasă, ce o să se imtample?” am continuat eu.
“ O să mă operez, o să cheltui bani, atâția cât va fi nevoie și tot frumoasă voi fi!” Am adoptat o situație neutră, nici pro, nici contra, ceea ce a deranjat suficient încât a dorit să-și aprindă o țigară, lucru care nu i l-am permis. I-am explicat, că și cum i-aș fi spus o poveste, că actoria presupune în afară de frumusețe și alte calități: talent, o memorie bună, disponibilitate pentru acceptarea unor roluri de compoziție nu numai de frumoasa spectacolului/filmului, acceptarea de roluri secundare mai puțin ofertante, toleranță în relațiile cu regizorii și colegii, etc. I-am recomandat să ia câteva lecții de actorie și să ceară părerea unui actor profesionist. Mi-a reproșat că nu-i văd potențialul, însă eu îi observasem comportamentul…Nu știu dacă a ținut seama de recomandarea mea, pentru că nu ne-am mai văzut.

Un alt exemplu ar fi cazul unui bărbat ajuns la consiliere din dorința de a învăța cum să-și convingă nevasta să nu se mai îmbrace frumos. Ca să fie cât mai convingător, l-a citat pe celebrul Christian Dior “Când o femeie se îmbracă frumos, o face cu intenția ca bărbații să și-o închipuie dezbrăcată”. Am intuit imediat că este vorba de gelozie. Dincolo de argumentul prezentat, am mai descoperit zgârcenie, complexe, dar cum să-l conving că exagerează, fără să-i arăt că eu am înțeles ceea ce voia să ascundă? L-am rugat să analizeze singur ceea ce dorește să schimbe, dar și aspectul cu care era neîmpăcat. L-am ajutat, citându-l pe George Bernard Show “Dragostea adevărată face onorabile toate intențiile”. A recunoscut că dragostea pentru soția sa este adevărată, însă orgoliul său este mult mai puternic. I-am spus doar că intenția sa are legătură cu dorințele sale din trecut. A apreciat că nu i-am adresat întrebări. A acceptat cu bucurie să vorbim și despre dânsul, nu numai despre stilul vestimentar al soției.
Din păcate, sunt oameni care-și ascund scopurile sub intenții aparent bune. Adevărul este că, intenția poate fi punctul de plecare și pentru multe răutăți. Războiul, prezentat că misiune de consolidare a păcii, nu mai pare atât de îngrozitor. Intenția de a păcăli, de a fura, ambele motivate de sărăcie, nu mai par de neiertat. Intenția de a ascunde adevăruri, motivate de impresia că celălalt nu ar putea accepta adevărul, poate părea suficient de motivat și eventual de iertat.
V-ați întrebat vreodată de ce se analizează mințile oamenilor? Mințile se analizează pentru a se înțelege intențiile, iar stabilirea clară a intențiilor, poate ajuta la înțelegerea comportamentului, mai ales cel de zi cu zi.
Psihologii criminaliști analizează mințile criminalilor pentru a le intui intențiile și a-i opri la timp.
Psihologii clinicieni analizează mințile pacienților pentru a le identifica corect suferința și pentru a stabili corect metoda de vindecare.
Psihologii care aleg să scrie despre cazuistica, dar și despre concluziile lor, o fac având cele mai bune intenții. Citind, oamenii se pot informa citind și pot înțelege, mai ușor, cu ce se confruntă sau cu ce se pot confrunta.
Inegalabilul Oscar Wilde a concluzionat “Cel mai mic act de bunătate e mai valoros decât cea mai mare intenție”. Este o afirmație care impresionează mult, însă multora, ar trebui să le dea și de gândit…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici