Chiar dacă ambele cuvinte încep cu aceeași litera “o”, ceea ce înseamnă fiecare dintre ele este total diferit. Obligația este o datorie, o sarcină, o îndatorire. Opțiunea este o preferință și arată posibilitatea de a opta între două sau mai multe posibilități.
Ce poate fi între ele? Deși unii mi-au răspuns “Nimic, ori e albă ori e neagră”, alții mi-au răspuns “omul” și tocmai de aceea, am hotărât să analizez acest subiect.

Obligația apare datorită necesității de a se respecta anumite reguli, conforme cu rigorile societății în care trăim. Poate ajuta la ierahizare, mai ales din punct de vedere social. Există obligația de a învăța să scrieți și să citiți, de a vă instrui pentru a face față în lume și pentru a fi capabili să vă câștigați existența. Există obligația de a vă prezenta într-un mod cât mai decent cu putință. Există obligația de a respecta legile, chiar dacă, uneori, este mai greu. Obligațiile pot deveni copleșitoare, însă nu este atât de dificil pentru cei deja obișnuiți cu regulile și rigorile.
Poate fi neplăcut să mergi la școală, să înveți carte atunci când nu-ți dorești acest lucru. Poate fi greu să utilizezi apa, săpunul și deodorantul atunci când nu-ți place să fii curat și frumos mirositor. Poate fi greu să mergi zilnic la muncă dacă nu-ți place să muncești, deși sănătatea și constituția fizică îți permit.
Respectarea obligațiilor este o altă poveste. Am cunoscut pe cineva care aprecia mult tupeul și prostia. Spunea cu încântare (despre o subalternă) care nu respecta niciun fel de obligație, că “tipa e tare de tot”. Admira atitudinea de rebelă din două motive: și-ar fi dorit să fie rebel însă nu putea, dar și nici nu reușea să deosebească tupeul de istețime. Ori de câte ori asistam la astfel de scene, îmi aminteam remarca regretatului actor Șerban Ionescu “Vulgaritatea și prostia sunt două culori care nu se asortează cu nimic”.

Opțiunea este o alegere, bună sau rea, potrivită sau nepotrivită. Poate fi influențată de ordine, de legi, însă este mult mai simplu de pus în practică. Este mai ușor să alegi la care școală să mergi decât să urmezi o anume școală, să alegi între două persoane decât să fii obligat să optezi doar pentru una dintre ele, să optezi pentru un anumit loc de muncă decât să fii obligat să lucrezi unde nu-ți place.
“Dacă tac, nu înseamnă că nu știu. Dacă nu zic nimic, nu înseamnă că nu am ceva de zis” îmi spunea o doamna ajunsă la consiliere datorită infidelităților soțului său. I-am explicat că există o ierarhizare despre care nu se prea vorbește. Cu cât sunteți mai evoluați, cu atât vibrația și tipul de energie personală sunt mai înalte. Cei/cele care vă fac rău sunt cei/cele care se situează sub nivelul vostru. Chiar dacă nu sunteți deloc vinovați, prin faptele lor, involuații caută să vă coboare la nivelul lor. Făcând parte dintr-un triunghi amoros soție-soț-amantă, lucrurile nu au cum să mai fie ca înainte. Soția reprezintă obligația, iar amanta opțiunea. Cel avantajat este soțul, pentru că el poate fi atât obligație cât și opțiune. Depinde doar de rolul pe care dorește să și-l asume.
Cu mulți ani în urmă, am primit un sfat “Să nu faci niciodată o prioritate din cineva, dacă pentru acea persoană tu nu ești decât o opțiune”. Sfatul s-a dovedit util și chiar m-a “salvat” dintr-o situație care ar fi putut deveni neplăcută. Sfatul l-am transmis și doamnei, însă nu știu dacă l-a pus în aplicare.

Situarea între obligație și gestiune nu este simplu de gestionat. Opțiunea vine cu un sentiment plăcut, mai ales dacă e vorba despre o persoană dragă sau o activitate preferată. Fiți atenți la detalii și subtilități. Puteți observa aspecte la care nu v-ați gândit. Sentimentul de a fi apreciat nu se compară cu nimic altceva. Când cineva este considerat valoros, va avea mai multă grijă de sine, în plus există șanse să elaboreze ceva valoros.
Obligația vine cu un sentiment de îngrădire, uneori și de revoltă. Ce este forțat nu se asimilează, adevăr cunoscut de mult timp. Dovadă sunt consecințele, deseori neplăcute.

Se pare că între obligație și opțiune ar fi doar omul, care are și dreptul la liberul arbitru. Sentimentele care le însoțesc, atât pe una cât și pe cealaltă, proiectează într-un fel, temperamentul dar și sufletul celui/celei care le-a experimentat.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici