Se spune că cele mai multe regrete apar pentru lucrurile care nu s-au făcut niciodată. Până de curând așa credeam și eu, însă se pare că realitățile lumii în care trăim au schimbat radical lucrurile, dar și oamenii. Chiar și cei tineri, nu mai vorbim de cei aflați la vârsta a doua, au ca subiect preferat (la consiliere) regretele. Întrebările dânșilor sunt diferite, însă regretele sunt cam aceleași, vizând alegeri greșite, direcții greșite, concluzii greșite.
Până acum am scris și publicat două articole despre regrete: “Cum să depășesc durerea regretului?” și “Regretul între remușcare și justificare”. Îmi imaginam că am epuizat subiectul, însă m-am cam înșelat. La solicitarea cititorilor, dar si a câtorva dintre cunoscuții mei, reiau subiectul. De ce? Pentru că mi s-a cerut în mod repetat “Mai povestiți-ne despre regrete, mai povestiți…”. Dacă asta v-a fost de folos, mă conformez cu o nouă abordare.

Toată lumea știe ce înseamnă regretul, este o căință, o remușcare. “Aș fi putut reuși dacă…”, “Aș fi putut face asta dacă…” sunt afirmații pe care le-am auzit de nenumărate ori. Recunosc că sunt fraze pe care le-am gândit la rându-mi, până în ziua în care am înțeles, cu adevărat, că ele nu folosesc la nimic. De ce? Pentru că, concentrarea pe regrete nu schimba nimic din ceea ce s-a întâmplat deja. Ele ne pot bloca, ne poate ține blocați și pot influența, negativ, modul în care acționăm și reacționăm la tot ce ni se întâmplă.
Regretele sunt cât se poate de supărătoare. Dacă persistă mult timp, devin destabilizatoare și pot declanșa anxietăți, deseori și tulburări emoționale, dificil de tratat.
Regretul este o incredibilă risipă de energie, o sursă de tristețe, putând fi privit și ca o renunțare. La ce? La “luptele”, atât interioare cât și exterioare, pe care le dăm fiecare dintre noi. Cu cine? Cu dușmanii, cu cei care ne cred mai proști decât ei, cu cei care ne umilesc sau care ne fac viața mai puțin plăcută.
“Morții primesc mai multe flori decât oamenii vii pentru că regretul este mai puternic decât gratitudinea” scria Anne Frank, o tânăra evreică germană, cunoscută lumii întregi pentru Jurnalul unei tinere fete, publicat postum, cea mai citită lucrare pe tema Holocaustului. Deși a trăit numai 15 ani, micuța Anne, descriind cei doi ani petrecuți de ea și familia ei într-o ascunzătoare din Amsterdam, a observat cât de puternic poate fi regretul, dar și cât de nefolositor este. Mai pot florile aduce bucurie, dacă sunt aduse celor care nu mai sunt printre noi? Dăruiți-le celor care le văd și care le pot simți parfumul…Încercați să uitați de regrete, altfel veți suferi cumplit toată viața! Încercați și să le estompati făcând tot ce v-ați dori să faceți: mâncați când vă este foame, călătoriți dacă puteți și dacă vă face plăcere, stați la soare dacă vă place căldura, dormiți mai mult dacă vă simțiți obosiți, parfumați-vă dacă vă plac parfumurile, cereți iertare celor pe care i-ați rănit, munciți cu măsură nu ca niște roboți, nu luați decizii importante la nervi sau la repezeală.
Chiar dacă celebrul Charles Dickens a concluzionat “Regretele sunt caracteristice părului cărunt”, nu așteptați să aveți părul cărunt ca să vă contorizati regretele. Acționați din timp și faceți tot posibilul să nu mai aveți ce regreta. Problemele încep atunci când vă chinuie tot timpul și nu mai puteți face nimic în legătură cu asta.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici