Conform Dex, mania este o preocupare exagerată pentru ceva, iar persecuția este o urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca rău sau un neajuns.
Mania persecuției este un simptom al unei tulburări care se manifestă la un sfert din pacienții care suferă de sindromul maniaco-depresiv.
Mintea personajului afectat de o astfel de tulburare, este dominată de ideea fixă că este persecutat și atacat de toată lumea: șefi, familie, colegi, rude, amici, uneori și vecini. Își imaginează tot felul de conspirații îndreptate împotriva sa, cu scopul de a-l umili și discredita. Cele mai neplăcute momente le resimte la serviciu, unde consideră că șefii și colegii nu-l apreciază, deși calitățile sale sunt cu totul speciale. Este convins că se complotează în permanență, că partenerul de viață ascunde ceva sau îl înșeală, că amicii îl birfesc, îl invidiază sau îl ignoră.
Are trăiri interioare foarte puternice și suferă cumplit atunci când observă că nu este tocmai cea mai importantă figură din peisaj.
Mania persecuției poate fi însoțită de un delir de grandoare și nu puțini sunt aceia care se cred, din punct de vedere ierarhic și social, mai importanți decât sunt.
Cauzele acestei manii trebuie căutate în bagajul multiplelor complexe, a stimei de sine scăzute, în relațiile nereușite din copilărie și mai ales, în relațiile cu propria familie.
Delirul persecutional poate fi de o violență verbală greu de îndurat. Cei vizați de ideile sale delirante pot ajunge să dea explicații pentru fapte care nu le-au făcut, pentru vorbe care nu le-au spus, pentru acțiuni pe care nu le-au inițiat. Nu este o victimă, ci este un persecutor în adevăratul sens al cuvântului.
Poate dezvolta un comportament agresiv, jignitor, cu mari dificultăți în înțelegerea și interpretarea mesajelor. Promovarea ierarhică este un dezavantaj, putând duce, într-un timp destul de scurt, la agravarea simptomatologiei. În spatele acestei patologii este nevoia de a fi auzit, văzut, remarcat și ascultat orbește.
În final, ajunge să distrugă relațiile cu toți cei din jur, fără a înțelege că un astfel de comportament  nu poate fi acceptat mult timp, indiferent cine ar fi.
Imaginea deformată despre sine și ideile sale exagerate pot determina incapacitatea de a înțelege corect realitatea. În încercarea de a se impune, dă naștere la o serie de tensiuni, în urma cărora se va trezi…izolat.
Din fericire, mania persecuției se tratează. Poate fi un proces de durată medie sau lungă, în funcție de gravitatea diagnosticului, dar și de calitatea procesului terapeutic.
Vă rog să rețineți, mania persecuției nu este o simplă răceală care se tratează cu aspirină și paracetamol. Este o tulburare serioasă care afectează calitatea vieții  și care, netratată, poate avea urmări dintre cele mai neplăcute. Nu este deloc ușor să schimbi o gândire alimentată de ideea că toți semenii îți sunt dușmani, mai ales dacă survine pe un fond anxios, posibil și agravat de anumite dependențe.
Cel mai important pas către o schimbare pozitivă este conștientizarea că ceva nu e în regulă. Ieșirea din cercul vicios al mâniei persecuției  se poate face numai cu ajutor specializat. Nu o spun doar eu, o spun toți cei care au studiat mania persecuției cu minuțiozitate, precum și cei care au reușit s-o învingă.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici