Dacă sunteți mai puțin norocoși, puteți intra în contact cu ei în fiecare zi. Îi suportați pentru că nu aveți de ales, mai ales dacă sunt din aceeași familie sau lucrați împreună la serviciu. Vă pot răni cu vorba, cu fapta, prin comportament, prin atitudine, sau toate la un loc. Vă pot face viața un calvar, chiar dacă mediul în care trăiți este unul bun. Cu toate astea, despre astfel de oameni nu se prea discută. De ce? De teama bârfelor, dar și de frica de a fi descoperiți și (ulterior)  pedepsiți cum nu se poate mai rău.
Celor care asistă neputincioși la astfel de scene, li se recomandă “Nu te implica, vezi-ți de treaba ta!”. Totuși, neimplicarea poate duce la agravare și nu de puține ori, la distrugere. A ce? A unor destine care ar fi trebuit să fie altfel…
Ca psiholog, mi-a fost tare greu să nu mă implic. Am găsit totuși o cale și o fac discret, prin scris, straduidu-mă să vă explic cam ce ar fi de știut.
Locuiesc destul de aproape de o școală gimnazială. Observ, aproape zilnic, că din categoria oamenilor care rănesc oameni pot face parte: părinți, copii, uneori și profesori. Fără să vreau,  asist la tot felul de scene între copii și părinți. Unii părinți țipă la copiii lor chiar în mijlocul străzii, probabil, nemulțumiți de rezultatele lor școlare. Câteodată, le trag și câte o palmă după cap, adăugând printre dinți “lasă că ajungem noi acasă, o să te rup în bătaie!”. Vinovați sau nu, copiii privesc speriați în jur, vizibil afectați că cearta are loc în public, în văzul tuturor. Elevii mari au un altfel de comportament. Sunt gălăgioși, merg în grupuri și mulți dintre ei, agresează verbal pe colegii mai puțin populari. Unii își aprind tacticos țigările, încercând să dovedească, celor care-i privesc, cât de stresați sunt de școală.
Confruntările profesor-elevi pot avea un deznodământ fericit sau nefericit, în funcție și de experiența pe care profesorii o au în gestionarea unor astfel de situații.
Cel mai dificil de suportat sunt cei care rănesc, în mod repetat, pe ceilalți membrii ai familiei. De cunoștințe și de prietenii falși vă puteți distanța ușor. Nu mai răspundeți la telefon, la mesaje, refuzați toate invitațiile și treaba e rezolvată. Când e vorba de familie, este foarte complicat. Părintele nu poate renunța la copilul care a luat-o pe o cale greșită, care bea, care se droghează, care a abandonat școala, care fură, sau care face alte fapte antisociale. Părintele suferă mai mult decât fiul/fiica rătăcitoare, plătește pagubele, contactează specialiști, spitale, cumpără medicamente, caută tratamente, posibile soluții și nu de puține ori, dă și declarații pe la poliție.
Oamenii care rănesc oameni mai pot fi și partenerii de cuplu. De obicei, unul nu poate renunța la celălalt din diverse motive: de dragul fiilor/fiicelor, de gura lumii, din conștiință sau din prea multă dragoste. Acceptă minciuna, adulterul, scandalul, alegând rolul de victimă din motive numai de el/ea știute. Dacă ajung la terapie de cuplu și terapia dă rezultate, problemele se mai pot rezolva. Dacă conflictele devin foarte mari, este posibil că unul dintre ei să ajungă la morgă, iar evenimentul la știri.
Situația famililor nevoite să conviețuiască cu un bolnav psihic, este dramatică, foarte greu de înțeles de cei care nu știu ce presupune așa ceva. Cel afectat psihic nu conștientizează deloc suferința la care-i supune pe ceilalți. Consideră că el este normal, iar ceilalți nu. Grija față de el/ea este greșit interpretată, procesând-o doar că o limitare a drepturilor pe care și le imaginează că le-ar avea. Cei afectați psihic rănesc cu o intensitate și o cruzime greu de imaginat, iar traumele membrilor familiei din care provin, rămân pe viață.
“Cunosc mulți oameni care de departe par ceva, dar de aproape  nimic” a sintetizat fabulistul francez La Fontaine. Din păcate, sunt multe persoane care invocă un anumit statut social, dar se comportă urât și nedrept cu subordonații lor. Este vorba de patronii sau șefii care își tratează angajații/subordonații ca pe niște sclavi. Amenințările gen “te dau afară”, jignirile, neplata salariilor la timp (sau deloc pe motiv că nu au încasări suficiente), pot cauza grave depresii sau diverse tulburări emoționale despre care oamenii ar trebui mai bine informați. Cunoscând gravitatea acestor tulburări, părăsirea unui job stresant sau a unui patron incorect, pot face o asemenea  decizie mai ușor de luat.
Cunoscuta scriitoare Ileana Vulpescu spunea “La orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni”. Mi-am dat seama cât este de adevărat, observându-i mult mai atent pe cei care rănesc alți oameni. Dacă aveți “norocul” să întâlniți astfel de personaje, numai de noroc nu poate fi vorba! Tocmai de aceea, nu poate fi suficient doar să-i iertați pe cei care va rănesc, sperând că veți fi iertați, la rândul vostru, pentru greșelile voastre. Indicat ar fi să vă distanțați la timp, astfel încât toate rănile pe care vi le-au produs, cu intenție sau fără, să mai poată fi vindecate.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici