Zilele de 1 și 8 Martie s-au dovedit ocazii speciale pentru a dărui. Florile au fost la mare căutare și cred că au adus multă bucurie în sufletele celor care le-au primit. Oare câte dintre darurile primite în aceste două zile au fost dăruite dezinteresat și nu din obligație? Răspunsul nu este greu de ghicit, doar trăim într-o societate a profitului în care contează mai mult prețul și foarte puțin…gestul!

“Dăruiești când ai ce, dar când nu ai nimic, ce mai poți face?” m-a apostrofat un tip, din cale afară de nervos, supărat că nu are cu ce cumpăra  ce ar fi dorit pentru iubita sa. Bănuind că nu are nevoie de   explicații, i-am răspuns la fel de direct precum mi s-a adresat “Nu contează cât dai, contează gestul, intenția, sentimentul cu care dai din puținul tău!”. M-a privit ironic și a dat din mâna a lehamite, însă n-am înțeles la adresa cui…

La modă este expresia “dăruind vei dobândi” și multe persoane dăruiesc considerând că, prin puterea karmei și efectului de bumerang, cândva, vor reprimi ceea ce au dat. Unii astrologi  pot verifica această ipoteză, analizând poziția nodurilor karmice pe harta astrală, atunci când  se efectuează, la cerere, o analiză personalizată.

Există și o explicație medicală a acestui concept. Când avem un sentiment pozitiv, creierul secretă serontonina (hormonul fericirii) și endorfine. Acest surplus hormonal crează o stare de bine și efectul se simte imediat. Ceea ce mi se pare extraordinar, este faptul că această stare de bine se obține chiar și atunci când se dăruiește un zâmbet, o vorbă bună, o mângâiere, fără a fi nevoie de un cadou. Psihologii spun că prin mângâierea pe care o oferim cuiva, creăm legătura cu copilul din noi, refăcând conexiuni nebănuite (probabil și uitate) cu diferite evenimente din copilărie. Mângâierile ajută să ne vindecăm din exterior în interior și lucrul acesta l-am constatat personal, atunci când mi s-a cerut să discut cu o fetiță, greu încercată de boala de care suferea. Stăteam pe un scaun lângă ea și incercam să inițiez un dialog. Ea a simțit că am nevoie de puțin ajutor și mi s-a adresat astfel “Vă supărați dacă atunci când îmi vorbiți mă și mângâiați?” Am vorbit cât a dorit și tot timpul cât am fost împreună, am mângâiat-o pe mânuțe, pe păr, pe față. N-am să uit niciodată bucuria și lumina care i s-a văzut în ochi!  Starea de bine pe care i-am creat-o, am resimțit-o din plin. În acele momente, mi-am amintit că, într-un moment dificil al copilăriei mele, mi-aș fi dorit același lucru, dar eram prea timidă și nu am avut curajul s-o spun.

O minunată exemplificare a puterii de a dărui dezinteresat este Maica Tereza de la Calcutta. Vă voi prezenta un scurt fragment din discursul pe care l-a ținut la decernarea Premilului Nobel pentru Pace în anul 1979 și apoi vom analiza.

“Zilele trecute am primit 15 dolari de la un om care a stat la pat timp de 20 de ani și singura parte pe care o putea mișca era mâna dreaptă. Singurul său tovarăș era fumatul. Mi-a scris N-am fumat o săptămână și îți trimit banii ăștia. Cred că a fost un sacrificiu teribil pentru el, dar vedeți ce frumos, cum a împărțit! Cu banii respectivi am cumpărat pâine și am dat celor înfometați, cu bucurie de ambele părți.’’

Milioane de oameni s-au întrebat cum a reușit o femeie atât de micuță să aibă o asemenea putere. Pierdeau din vedere tocmai esența acestei neînțelese puteri. Adică? Ceva incredibil, fără nicio legătură cu dimensiunea corpului fizic, izvorâtă dintr-o bunătate fără egal și din determinarea de a  aduce alinare și ajutor celor părăsiți și nefericiți!

Să nu credeți că am analizat puterea de a dărui având în vedere doar personalități puternice precum cea a Maicii Tereza. Un alt exemplu ar fi o vecină de bloc, mama a mai mulți copii. Într-o dimineață, m-a oprit și m-a întrebat deznădăjduită “Cum să împart trei mere la cinci copii?”

“Cred că va trebui să faceți un compot!” i-am răspuns și a fost atât de încântată de idee, încât de atunci îmi spune ‘’Sărut mâna”, deși nu este cu mult mai tânăra decât mine.

Din punctul meu de vedere, puterea de a dărui este strâns legată de puterea de a alege. Pentru a mă pune la adăpost de cei care au început să mă plagieze, am centralizat o mare parte din articolele pe care le-am publicat, într-o carte de colecție pe care am intitulat-o “Oamenii întrebă, un psiholog răspunde”. Numai eu știu cât efort am depus și câtă muncă a fost necesară pentru a o publica, dar nu despre asta este vorba, ci despre  altceva. Zilele trecute m-a vizitat o doamnă doar pentru a-mi cere cartea. Deși era îmbrăcată că o senatoare și conducea o mașină de peste un milliard de lei vechi, a ținut să-mi precizeze că această carte o interesează mult, insistând să i-o ofer… cu dedicație. Am găsit puterea de a mă stăpâni și de a-i dărui cartea cu dedicație cu tot, deși normal ar fi fost s-o comande online, nu să o ceară ca pe o bomboană. Știu că aprecierea lucrului bine făcut, trebuie s-o primim din interiorul nostru și nu din exterior. Dacă vine și din afară, o iau doar ca pe un bonus, nu ca măsură a valorii pe care mi-o dau ceilalți.

“Putem împărți totul în viață, în afară de moarte” a afirmat scriitoarea Marilena Tiugan în una dintre lucrările sale. Mi-a plăcut mult felul în care și-a formulat concluzia si sunt de acord că moartea poate fi un final, însă viața este un proces în plină desfășurare. Tocmai de aceea, consider puterea de a dărui, o putere a speranței, a binelui, a solidarității, care face mare cinste celor care o posedă și de la care ne putem, oricând, inspira.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Autor a Editiei de colectie: “Oamenii întreabă – un psiholog răspunde” – click aici
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici