Responsabilitatea reprezintă obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și a suporta consecințele.

Poate o asemenea obligație să ne facă mai buni? Eu consider că da, iar în cele ce urmează, voi explica și voi argumenta.

Pentru majoritatea persoanelor pe care le cunosc, responsabilitatea reprezintă doar o răspundere. Poate fi considerată și o trăsătură de caracter, pe care unii o au, alții nu, însă părerile sunt împărțite. Poate părea rezervată doar adulților, dar nu este așa. Copii pot învăța anumite reguli și pot deveni responsabili a le respecta. Nerespectarea îi poate pune în situația de a suferi consecințe. Astfel, conștientizarea și asumarea responsabilității sunt parte a unui proces mental, favorizator al succesului de mai târziu.

Responsabilitatea este o veritabilă lecție despre alegeri și adaptare.  Este un subiect des solicitat la consiliere psihologică, pentru că oamenii suferă mult atunci când responsabilitățile îi copleșesc, dar și atunci când eforturile nu le sunt apreciate.

Discuțiile cu cei interesați m-au ajutat să concluzionez că responsabilitatea poate fi observată, analizată și învățată. Voi prezenta trei exemplificări, după care voi extinde analiza asupra celor prezentate.

D-ra V:

“ – Sunt într-o relație de mai mulți ani. Nici nu mă ia, nici nu mă lasă. Pasiunea de la început s-a transformat într-o rutină, care nu duce nicăieri. Să fie motivul fuga de responsabilitate sau ce?”

Răspuns:

“– Cu mulți ani în urmă Sigmund Freud a spus responsabilitățile sperie pe oameni. Mai este asta o noutate? Eu zic că nu, mai ales că, în ziua de azi nu trebuie să ai studii de psihologie pentru a înțelege asta. Domnul sau băiatul cu care eșți își dorește să fie liber, să nu dea nimănui socoteală și cred eu, nici nu dorește să-și asume anumite responsabilități, care pot rezulta din legalizarea unei relații. Poate că este o pălărie prea mare pentru capul lui  sau poate că a mai experimentat așa ceva și nu a mers. Indicat ar fi să aveți o discuție civilizată și să-i spui ce îți dorești. Dacă dorințele voastre nu coincid, luați o hotărâre care să vă mulțumească pe amândoi”.

D-nul H:

“ – Înainte de a avea copii, eram un zăpăcit. Fugeam de responsabilități ca dracu de tămâie, mâncam ce apucam, mă îmbrăcam și mă purtam ca un rebel ce eram. Primul copil a venit pe neașteptate, al doilea la fel. Gândul că trebuie să le asigur hrana zilnică și un viitor mai bun decât al meu, m-a temperat, m-a maturizat rapid și m-a făcut mai bun. Dacă vedeam un copil în dificultate, nu mă afecta. Acum am ochi și pentru copii altora, nu numai pentru ai mei. Cum poate o obligație (asumată cu greu) să mă transforme atât de mult?”

Răspuns:

“ – Pentru a vă putea răspunde la întrebare, va trebui să lămurim ce ne poate împiedica să fim responsabili. În primul rând, ar fi aruncarea vinei asupra altora. Când nu aveați suficienți bani, cine era de vină? Bănuiesc că părinții sau angajatorul care nu vă plătea suficient.

În al doilea rând, ar fi rușinea. În sinea dumneavoastră vă gândeați că nu aveți deloc abilități sau nu sunteți suficient de bun pentru a obține mai mulți bani.

În al treilea rând, ar fi obligativitatea. Când nu erați de acord cu anumite reguli și nici nu acceptați vreun mic compromis, știați că încăpățânarea costă…dar n-a contat.

În al patrulea rând, ar fi abandonul. Va gândeați că nu puteți face nimic pentru a schimba ceva, dar nici nu căutați variante ajutătoare.

În al cincilea rând, ar fi negarea. Nu conștientizați că neasumarea responsabilității poate fi o problemă, cauzatoare de noi probleme în viitor.

Existența copiilor v-a resetat. Acum, binele lor este și binele dumneavoastră. Pe timpuri, binele dumneavoastră era suficient, însă timpurile acelea au trecut. Dragostea pentru copii a scos la iveală frumusețea unui caracter frumos, pe care îl țineați ascuns de teamă să nu vă fie afectată imaginea de băiat dur și rebel. Responsabilitățile v-au făcut și mai bun pentru că erați om bun”.

D-nul N:

“- Cred că pe mine m-a împiedicat să fiu responsabil, din punct de vedere social, numai răsfățul primit de la părinți. Am rămas orfan din timpul liceului și am trecut în grija și întreținerea fratelui mai mare. El s-a sacrificat pentru mine, m-a ținut prin școli și mi-a oferit tot confortul de care a fost în stare. Din păcate, am înțeles asta prea târziu. Mi-am bătut joc de banii și de încrederea pe care mi-a acordat-o. Mi-a fost rușine cu el, pentru sănătatea lui precară și pentru modestia hainelor pe care le purta. Acum este bolnav și nu mai poate munci. Nu am abilități deosebite și nici nu știu cum stă treaba cu responsabilitatea. Ce mai pot face?”

Răspuns:

“- Scriitorul indian Deepak Chopra scria într-una din cărțile sale  responsabilitatea înseamnă să nu condamni pe nimeni sau nimic pentru situația în care te afli, nici chiar pe ține însuți. Afirmația ți se pliază perfect. Ce a fost, a fost, trecutul nu se mai poate schimba, ceea ce contează este numai viitorul. Învață lecția responsabilității din mers, dacă nu ai idei, amintește-ți ce a făcut fratele tău pentru tine. Procedează la fel și încearcă să fii mai bun decât a fost el cu tine. Dacă nu ai abilități speciale, dezvoltă ceea ce ai. Ai mâini, ai picioare, vezi, auzi, înțelegi ce ți se spune, așa că nu te împiedică nimic să fii susținătorul fratelui tău. Dacă te simți copleșit, imaginează-ți cât a fost el de copleșit de prostiile și nebuniile tale. Responsabilitatea consolidează stima de sine, aspect care te va ajută mult să nu te mai simți atât de vinovat, mai ales dacă boala fratelui se dovedește a fi  incurabilă. Dovedește celor care te cunosc că știi să rezovi probleme, nu doar să fugi de ele!”

În concluzie, responsabilitatea asumată poate fi considerată și dovada unei maturizari, mai ales pentru cei care se ambiționează să mai copilărească. Poate fi dificil de a răspunde, de a accepta și de a suporta consecințe, dar este de preferat remușcărilor…care apar, întotdeauna, spre sfârșitul vieții.

Până la urmă, responsabilitatea este și un act de mare curaj pe care numai oamenii buni și-l asumă, necondiționat de nimeni și de nimic.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici