1460 – această cifră este media viselor pe care un om le poate avea de-a lungul unui an! Asta înseamnă că un om are o medie de 4 vise pe noapte Şi când ştii sigur că toţi oamenii visează, nu îndrăzneşti să mergi mai departe cu calculele. N-ar folosi la nimic… Ce este important, este faptul că visăm şi că din cele mai vechi timpuri visele ne-au făcut să ne punem întrebări. La câteva dintre acestea vom încerca să răspundem mai jos.

Încă din vremuri străvechi descoperim dorinţa oamenilor de a-şi tălmăci visele şi chiar Biblia conţine câteva descrieri interesante de astfel de tălmăciri. Este vorba de Iosif care tâlcuieşte visele în temniţă (Genesa 4:1-23), tot Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon (Geneza (Facerea) 41:1-36) şi Visul lui Nebucadneţar (Daniel 2:1-49). Egiptenii – printre cei dintâi dintre cei care au încercat să descopere semnificaţia viselor – credeau despre acestea că sunt mesaje trimise de către zei; grecul Aristotel a negat mesajul divin al viselor; dar cel dintâi, cel care a dat o carte despre interpretarea viselor a fost Arthemidorus, la romani. Dacă în Grecia se credea că visele din temple pot avea virtuţi curative, malaiezienii, eschimoşii şi chinezi cred că, în somn, sufletul părăseşte trupul şi trăieşte  undeva… în lumea viselor… Mai târziu şi mai aproape de timpurile noastre, Sigmund Freud susţinea că visele au un conotaţie erotică esenţială. C.G.Jung însă, mai apropiat de adevăr, credem noi, spunea că visul aduce dorinţele noastre,  de care nu suntem conştienţi, în sfera conştientului şi – tot el – credea că visele pot fi tălmăcite. Şi, mult mai aproape de noi, cercetătorii ştiinţifici ai fenomenului „vis”, ajutaţi de tehnologia medicală performantă, încearcă să descifreze tainele acestuia.

Deşi tendinţa actuală a psihologilor se îndreaptă spre o abordare personalizată a interpretării viselor, psihanaliştii tradiţionali susţin că acestea pot fi interpretate, în mod simbolic generalizat.

În ceea ce priveşte ţara noastră, există aici credinţa populară românească şi tendinţa de a interpreta visul prin simbolistica universală a elementelor principale care apar în vis. În satul românesc au existat întotdeauna (şi mai există încă şi prin cartierele urbane mărginaşe) moaşe, vraci, dezlegători, dătători în „bobi” şi bătrâni sau bătrâne ale satului la care fiecare om alerga pentru ceva: o naştere, o căsătorie, o călătorie sau… o ceartă între rude. Visele erau întoarse pe toate părţile de aceştia şi, funcţie de empatie, intuiţie sau… bun-simţ, se făceau şi interpretările. Nu trebuie să uităm că satul era o comunitate mică (la fel şi cartierele), ceea ce permitea tuturor să cunoască problemele celorlalţi. Implicit – acest fapt, uşura „munca” cititorului de vise. Este interesant de observat că de cele mai multe ori predicţiile, previziunile, interpretările îşi găseau corespondent în realitate. De asemenea, sfaturile acestora nu erau ultimul lucru care se potrivea. Incet-încet, interpretările – făcute la momentul respectiv, funcţie de persoana care visase – au început să capete tărie de superstiţie şi valoare de simbol. De aici şi până la „cartea de vise” n-a mai fost decât un pas. (Sigur, pasul îl făcuse primul, clarvăzătorul roman Arthemidorus, care a compilat „Cele 5 cărţi ale viselor şi viziunilor” cu mult timp înainte, semn că şi atunci ca şi acum şi alţii au simţit nevoia tălmăcirii viselor, nu numai noi.)

Semnificaţia reală a visului în interpretarea populară românească era de cele mai multe ori perfect pliabilă pe psihologia persoanei care visase şi pe situaţiile pe care le avusese, le avea sau urma să le aibă în starea de conştienţă. De-a lungul timpului au apărut în ţara noastră numeroase „cărţi de vise” care însă nu s-au deosebit prea mult prin definirea simbolistică, deosebirile fiind date – de cele mai multe ori – de specificul regional al limbajului.

Unii psihologi susţin că „nu există nici o dovadă referitoare la simbolurile universale din vise” (De Koninck) ceea ce ar duce la inutilitatea cărţii de vise. Dar, tot atât de adevărat este că majoritatea simbolurilor n-ar fi supravieţuit un timp atât de îndelungat în folclorul poporului român şi nu numai, dacă ele nu s-ar fi dovedit reale şi aplicabile în cele mai multe cazuri.

Dacă în cabinetul unui parapsiholog vine o persoană care doreşte să-i fie interpretat un vis, este sigur că acesta îi va cere acelei persoane date din conştientul ei activ. De altfel, aceasta este tendinţa actuală, de personalizare a interpretării, pentru că – sigur – nu poţi generaliza la infinit şi nu poţi interpreta un vis aplicându-i o „etichetă” ce nu ţine cont de psihologia şi anamneza individului respectiv. Atunci, de ce o carte de vise? Pentru a pune la îndemâna doritorilor un instrument de orientare, pentru că mulţi indivizi nu au capacitatea de a corela activităţile conştiente, trecutul, prezentul, şi chiar viitorul, cu avertizările subconştientului. Cum nu toţi cei care visează şi-şi amintesc visul şi ar dori să-i cunoască semnificaţia consultă un specialist în interpretarea viselor, le punem la îndemână acest „instrument de orientare” născut din înţelepciunea populară românească, completat şi îmbunătăţit de-a lungul timpului.

Noaptea e un sfetnic bun?

V-aţi întrebat vreodată de ce există acest proverb românesc şi ce anume înseamnă el? Folosim acest proverb de multe ori atunci când o anumită problemă nu ne dă pace, lăsând să treacă o noapte înainte de a lua o hotărâre. După părerea noastră, nu noaptea e un sfetnic bun, ci… subconştientul. Să vedem cum lucrează el.

De cele mai multe ori, subconştientul, activ în timpul visului, este mai perspicace în legătură cu unele aspecte sau persoane din viaţa noastră, decât conştientul. O tânără relata visul în care îl vedea pe noul său prieten înotând. Dacă la suprafaţă el era un delfin drăguţ, sub apă el era un rechin fioros. La scurt timp, tânăra s-a despărţit de noul prieten care se dovedise a fi o persoană extrem de violentă (G.Delaney). E clar că în stare conştientă ea remarcase – subconştient – trăsăturile lui violente, dar, cum se zice că „dragostea e oarbă” ea a minimalizat aceste trăsături în mod conştient. Subconştientul a fost acela care i-a servit o avertizare.

În lucrarea de faţă veţi descoperi expresia „subconştientul te avertizează” folosită de mai multe ori. Sperăm că acum e clar de ce am folosit-o. Deci: nu noaptea e un sfetnic bun, ea doar facilitează întâlnirea cu adevăratul „sfetnic” – subconştientul nostru, făuritor de vise.

Ce este visul? Am putea spune că visul este spectacolul pe care-l avem în timpul nopţii, spectacol „regizat” de subconştient şi al cărui actor principal suntem. Gândurile, imaginile şi emoţiile noastre fiind „decorul” acestui spectacol.

Dar cine este acest regizor? Subconştientul este sfera fenomenelor psihice care se desfăşoară în afara conştienţei şi care au putut fi anterior conştiente sau ar putea deveni conştiente ulterior. Multe vise nu provin din subconştient, ele având  cauze pur fizice (indigestie, stres), altele, numite vise de autosugestie (gândurile noastre înainte de culcare), altele, numite vise organice, care provin din proasta irigare a creierului, vise cauzate de telepatia mentală şi multe alte feluri de vise care nu pot fi clasificate ca vise pe care să le interpretăm. De altfel, în cuprinsul acestei lucrări veţi întâlni de câteva ori indicaţii despre acest fel de vise.

Subconştientul este modalitatea prin care subconştientul comunică cu conştientul. Cercetătorii au stabilit că cele mai multe vise se produc în aşa-numitul tip de somn REM, caracterizat de mişcarea rapidă a ochilor (REM = Rapid Eye Movement), care se produce de cca. 3-4 ori pe noapte.

Unii oameni îşi amintesc uşor visele iar alţii le uită pe loc când se trezesc. Ei spun că nu visează, ceea ce este complet greşit, întru cât toată lumea visează. Aceştia din urmă sunt, în general, oameni care au un somn profund, fiind mai odihniţi, corect alimentaţi şi cu o poziţie favorabilă în timpul somnului – excelente condiţii pentru un somn profund. Şi totuşi, visează? Da! Atunci de ce nu-şi amintesc? Pentru că starea conştientă încetează în somnul profund şi… deci, şi memoria, ea fiind parte din conştient. Fără memorie nu ţinem minte visul. Atunci cum ţin minte ceilalţi? Aceştia memorează – mai mult sau mai puţin – visele pe care le au pe când conştientul era parţial inactiv. În general, atunci când începem să adormim sau când suntem pe cale de a ne trezi, când „regizorul” – subconştientul – a început să lucreze şi memoria era încă parţial în funcţiune! Simplu, nu?

Ca şi Alchimistul lui Paulo Coelho, parapsihologul poate spune „eu doar interpretez vise, nu ştiu să le transform în realitate”. Cel ce poate face aceasta este doar cel ce are visul. De aceea am purces la elaborarea acestei lucrări, sperând că ea va fi pentru cititori o lectură plăcută şi utilă.

Fragment din cartea “Noul tău dicţionar de vise – Enciclopedia viselor pe înţelesul tuturor”
autor: Radu Botez (parapsiholog) – disponibila aici.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro