Fiecare om are dreptul  de a se exprima. Exprimarea se poate face cu ajutorul cuvintelor verbal sau prin scris, prin gesturi, prin creație și nu în ultimul rând, prin atitudine.
Prezentul ne oferă multe asemenea exemple, unele plăcute altele mai puțin. Mă voi opri asupra unui exemplu deloc plăcut,  din ce în ce mai des întâlnit, atât în viața de zi cu zi cât și în media. Este vorba de atitudinea de mahalagioaică, întâlnită îndeosebi la femei, dar și la bărbați. Se poate explica o asemenea atitudine? Răspunsul meu este DA, iar dacă sunteți interesați, vă invit să citiți în continuare.
Termenul de mahalagioaică este explicat în Dex astfel “femeie care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia orașelor, femeie cu apucături grosolane, care se ceartă și bârfește”. Analizând din punct de vedere psihologic, atitudinea și comportamentul unei persoane mahalagioaice este foarte aproape de isterie, ca trăsătură de caracter și nu ca boală. Inițiatorii ei o consideră doar un act de mare curaj și de bravură prost-înțeleasă. Pun suflet în tot ceea ce fac, însă sufletul lor este încărcat de negativitate, aspect care explică …consecințele.

Care ar fi manifestările?
Persoana mahalagioaică atrage atenția prin atitudinea sa zgomotoasă, conflictuală, invidioasă, bârfitoare, lipsită de maniere. Adoră scenele în public, încearcă să devină tot mai impunătoare, punându-și deseori mâinile în șold. Se face de râs vorbind prostii (la propriu) și dând din casă tot felul de intimități. Se consideră o persoană finuță, însă lipsa educației și a culturii își spun cuvântul. O astfel de persoană este inițiatoarea unui veritabil terorism verbal, inventează tot felul de motive pentru a declanșa certuri și a fi în centrul atenției. Își începe asaltul atacându-și victimele, mai întâi, pe la spate și apoi frontal. Pe măsură ce frustrările și invidia cresc, nu se mai poate abține, putând ajunge și la alt gen de violențe.

Cum se poate explica un asemenea comportament?
Mulți ar crede că de vină ar fi doar răutatea și prostia, pornind de la ideea că un om inteligent și bun nu poate face un rău voit celor din preajma sa. Din păcate, este vorba de mult mai mult. Crizele repetate de nervi demonstrează o anumită instabilitate mentală ale cărei cauze pot fi: invidia, vechile frustrări, incapacitatea  de a se controla și de a-și controla reacțiile. Dorința de a fi cât mai sexy, combinată și cu ceva tupeu, o pot face greu de stăpânit, foarte geloasă pe oricine i-ar putea deveni rivală. Este individualistă, dezordonată și-i obosește pe cei din jur cu schimbările sale bruște de dispoziție.

Cum se poate coexista în preajma sa?
Evitați să faceți echipă cu el/ea. Dacă sunteți obligat să o faceți, stabiliți niște limite. Sugerați-i, cu tact, să adopte o atitudine mai echilibrată, însă nu interveniți prea mult. Nu-i arătați că vă obosește, că vă supără, că vă deranjează. Impuneți propriile reguli, fără a-i cere vreun punct de vedere. Încercați să nu provocați. Chiar dacă mintea sa nu este tocmai strălucită, vă aduce imediat la nivelul său și vă bate cu experiența.
Cu ceva ani în urmă, se spunea “limbajul de mahala arată o educație de mahala”. Exemplele pe care le-am studiat, mi-au demonstrat contrariul. Cei analizați primiseră o educație aleasă, dar se lipise precum apa de gâscă.

În concluzie, un astfel de personaj poate fi făcut nefericit doar atunci când reușiți să-i ignorați provocările. Dacă nu puteți, distanțați-vă cât de repede puteți, protejându-vă de urâțenia sa sufletească. Beneficiile le veți putea resimți numai după ce ați luat suficientă… distanță.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici