Uitându-mă, pentru a nu-stiu-cata oară (mărturisesc, cu aceeaşi plăcere, de fiecare dată) la excelentul film al lui Emir Kusturica, „Pisica neagră, pisica albă”, m-am întrebat: ce interese obscure se ascund sub schimbarea numelui ţiganilor în romi şi cine are interesul de a profita de naivitatea lor, schimbându-le un nume care îi reprezintă şi conţine în el istoria acestei etnii exotice. Căci numele de ţigan, care le-a fost dat încă din secolul al IX-lea, provine din grecescul athiganos şi înseamnă „de neatins”, fiind numele membrilor unei secte izolaţioniste, care practică prezicerea, vrăjitoria şi tot felul de astfel de practici; ori, de când se ştiu, femeile acestei etnii sunt recunoscute ca ghicitoare. Altă teorie spune că ţigan vine de la cuvântul persan ciganch, care înseamnă lăutar, dansator, ori, este recunoscută muzicalitatea şi talentul lor pentru cânt, dans şi instrumente. Alţii spun că ţigan vine de la asinkan, care înseamnă fierar, ori, nu sunt ei oare şi astăzi mari meşteri aurari, argintari şi, pe acolo pe unde au mai rămas, fierarii satului. Este recunoscută unanim originea lor, ca provenind din India; şatra, o familie sau o comunitate de ţigani, îşi trage numele de la înaintaşii lor rajputani din casta Ksatrya, indieni plecaţi spre ţinuturi arabe şi turce, apoi spre Europa. Limba lor face parte din familia limbilor indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene, precum hindi. De altfel, germanii recunoscuţi pentru rigoarea lor, le-au spus santi, foarte asemănător lui hindi, dar şi zigeneur sau zingaro. Nu tot atât de rigoriste, alte popoare le-au dat denumiri diferite; unii le-au spus gipsy (egiptean), după alţi migranţi, egiptenii refugiaţi din cauza persecuţiilor religioase. În Lumea Noua, americanii le-au spus yansser, după ienicerii turci, căci din Turcia veneau acolo; fiecare popor-gazdă i-a numit altfel: gitani la francezi, tattani (tătari) în Danemarca, Finlanda şi Suedia, ca fiind migratori. La noi au fost cunoscuţi cu numele căpătat încă din timpul Imperiului Bizanţului – ţigani.

„Ţiganiada” sau „Romiada”?

Desigur, titlul unei opere literare nu poate fi schimbat decât de către autorul ei, iar întrebarea din acest subtitlu este retorică. Dar, cât de mărginit trebuie să fii, ca să doreşti o schimbare care nu face decât rău?

Epopeea ţiganului Parpangel, descrisă de Ion Budai-Deleanu în „Ţiganiada”, sau cea a ţigăncii Saffi, fiica ghicitoarei Czipra, din celebra operetă „Voievodul ţiganilor” capodoperă a genului, acestea şi altele, nu mai înseamnă nimic? Ce minte îngustă a socotit că a da ţiganilor numele de romi înseamnă a „integra” o minoritate? Dar sigur că e mai uşor să faci astfel de schimbări – pe hârtie – decât să ai iniţiative şi fapte concrete pentru a săvârşi o astfel de integrare. Prea des se uită că viaţa şi istoria acestei etnii au inspirat mari artişti, ca: Johann Strauss-fiul, Franz Liszt sau Johannes Brahms. Prea des se uită că dacă în Ţările Române ţiganii au fost robi, nu românii au avut iniţiativă, ci mai-marii acestei etnii, care şi-au vândut copiii şi neamurile, deci sentimentul de „vină” poate fi împărţit şi, în orice caz, nu se răscumpăra ruşinea robiei ţiganilor dându-le un nume care nu le aparţine. Când s-au gândit să schimbe numele ţiganilor, de ce nu s-au gândit la gitan sau gipsy; dar tot mai bine era să-i fi lăsat cu numele lor istoric. Prin schimbarea numelui li se perverteşte istoria şi li se răpeşte gloria de lăutari, muzicieni, dansatori şi ghicitori. Căci asta sunt! Şi fac asta cu talent.

De ce „rom” şi nu „dom”?

Nu vedem raţiunea pentru care li s-a dat acest nume; în limba lor există un cuvânt mult mai potrivit pentru a-i desemna ca etnie. Acesta este cuvântul Dom, care înseamnă om. Rom este nume de băutură sau în orice caz, este „ceva” ce nu are nici o bază istorică sau etimologică. Românii din Roma şi din toată Italia nu doresc să se inventeze astfel de nume, care crează confuzie; nemaivorbind despre confuzia europeană creată pe seama României. Integrarea nu se face prin schimbarea numelui. Etnia ţigăneasca a dat nume mari poporului român, între care un preşedinte; este timpul (şi încă nu e pierdut!) să reparăm gafa monumentală făcută prin schimbarea etnonimului acestora; este timpul să redăm ţiganilor numele, istoria şi demnitatea.

REDACŢIA