Cu foarte mulți ani în urmă, credeam că toamna predispune la îngrijorare și tristețe datorită terminării vacanțelor, respectiv a concediilor, dar și a schimbărilor climatice mai puțin plăcute: trecerea de la căldură la frig, ploi, zile și nopți răcoroase, mult mai scurte și parcă mai aglomerate. În ultimii ani, am descoperit că mai există și o altă cauză. Este vorba de sfârșitul iubirilor de-o vară, înfiripate sezonier și urmate de abandon.
Tema acestui articol mi-a fost sugerată de niște persoane mature, abandonate la sfârșitul vacanței/concediului, dar și de persoane care au abandonat și care regretă. Elementul comun al suferinței lor este tăcerea, cu care fostul/fosta îi ”pedepsește”. Mi s-au solicitat clarificări și m-am conformat. Am discutat cu fiecare solicitant în parte, în funcție de situația cu care se confrunta, însă, acum, le prezint în scris, tocmai pentru a-i ajuta pe cei/cele care suferă în tăcere.
Din punctul meu de vedere, tăcerea după un abandon este o situație greu de suportat. Este un fel de a ascunde și de a se ascunde cel vinovat, care pe mine m-a provocat rău de tot. Tăcerea după abandon poate fi și o formă, destul de elegantă, de a spune NU relației, fără a se oferi alte explicații. Este preferată de majoritatea oamenilor, tocmai pentru a nu se da curs unei confruntări directe (de care se tem). Concluziile la care am ajuns sunt puțin cam dure, le-am sintetizat și le voi prezenta în cele ce urmează.

Într-o relație de cuplu, tăcerea este un simptom al unei relații aflată în suferință. Este un prim semnal de avertizare cu privire la înstrăinarea care s-a instalat. Specialiștii o consideră o formă de violență fără lovituri și fără jigniri, din care trebuie ieșit cât mai repede deoarece poate afecta emoțional. Mesajul tăcerii este simplu, însă doar pentru cei/cele pregătiți sufletește să-l înțeleagă ”Nu mai sunt cu tine și nici pentru tine!” Și atunci ce se întâmplă? Crește mânia, supărarea, dezamăgirea, neputința…
O doamnă psiholog, formator autorizat pe terapia de cuplu, ne spunea la curs că o asemenea tăcere este ”un tipar de conflict cu efect de dezastru”. De ce credeți? Pentru că o astfel de metodă de pedepsire destramă peste 85% dintre cupluri. Nu degeaba este considerată un model relațional distructiv.

Ce poate ascunde tăcerea, înainte și după abandon?

Tăcerea înainte de abandon sugerează începutul sfârșitului. Este o subtilă atenționare a partenerului/partenerei că nu a fost suficient de ascultător sau că nu corespunde cerințelor fizice, sociale, economice pe care el/ea le solicită. Mai poate sugera refuzarea companiei, dorința clară de excludere, o insuficiență legată de satisfacerea nevoilor pe termen lung, posibil și o senzație de dezechilibru pe care o resimte și pe care nu o poate accepta.
Tăcerea după abandon este acea pedepsire emoțională prin care se elimină orice posibilitate de rezolvare a problemelor. Mesajul este ”Nu am nevoie de explicații, de motivații și nici nu sunt dispus(ă) să le dau”. Cu timpul, poate deveni un model de relaționare foarte greu de schimbat. Cel/cea care abandonează din obișnuință privește situația cu detașare, pe când cel abandonat rămâne secătuit de sentimente. Prima reacție a celor respinși este de a se angaja în comportamente care le cresc șansa de a fi acceptați sau reacceptați. Dacă eforturile lor rămân fără rezultate pozitive, pot intra în depresie sau pot recurge la un comportament, cel puțin, provocator.
Persoanele care au abandonat dar au remușcări, sunt persoanele care au început să facă comparații și conștientizează calitățile fostului/fostei. Ajung să regrete doar atunci când ajung la concluzia că celalalt nu merita un asemenea tratament, înțelegând (concomitent) și durerea pe care a provocat-o.
Persoanele care practică iubirile de o vară și apoi abandonează fără scrupule, sunt persoane cărora nu le place să se împartă cu nimeni. Sunt introvertite. Știu de la început că nu vor rămâne cu dumneavoastră, însă iubesc prea mult diversitatea ca să renunțe la acest joc… Se tem îngrozitor de limite, de limitări, de întrebări personale, motiv pentru care părăsesc înainte de a fi părăsite, mai ales atunci când simt că nu mai funcționează ceea ce au inițiat. Nu sunt genul care să-și dorească liniștea de familie, o cină gustoasă sau vizionarea (împreună cu familia) a unui film bun, după o zi de muncă obositoare. Pleacă din relație disparând la propriu, pentru că așa le este cel mai ușor.

Ce mai puteți face dacă ați fost abandonat(ă) și suferiți ca un câine?

Mai întâi, acceptați ideea că sunteti două entități diferite care au ales direcții diferite, aflate într-o relație în care unul iubește și altul păcălește. Referitor la abandon, actrița americană Julia Roberts a spus ”Când oamenii pleacă de lângă tine, lasă-i să plece. Destinul tău nu este niciodată legat de nimeni care te părăsește și nu înseamnă că sunt oameni răi. Înseamnă că rolul său în povestea ta, s-a terminat.” Interesant, nu?
Ați observat că, după despărțire, cel loial rămâne singur și se luptă cu durerea, în timp ce celălalt intră rapid într-o altă relație? Se spune că orice problemă aveți, puteți învăța să găsiți și soluții… Găsiți dumneavoastră soluția care vă mulțumește și care vi se potrivește mănușă! Amintiți-vă de oamenii care vă ignoră, care nu vă mai salută, deși nu le-ați făcut nimic rău. E clar că s-au văzut cu sacii în căruță și gata…s-a terminat interesul! Este ceva similar, doar protagoniștii sunt alții…
De la tatăl meu am preluat sfatul ”Oricine te abandonează, te învață indepedența”. Dacă considerați că vă poate fi de folos, asimilați-l și aveți în vedere că independența, în adevăratul sens al cuvântului, este a persoanelor care nu mai au așteptări… de la nimeni și de la nimic.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici