Nu trebuie să încercăm prea mult să ne aranjăm problemele în planul fizic, deoarece planul fizic este lumea unor consecințe, iar asupra consecințelor avem prea puțină putere. Pentru a produce niște schimbări durabile, trebuie să ne înălțăm cu ajutorul gândului până în lumea cauzelor, fiindcă numai acolo dispunem de toate modalitățile de a atinge și a declanșa unele forțe binefăcătoare ce vor aduce, mai devreme sau mai târziu, niște rezultate. Or, cei mai mulți oameni nesocotesc aceasta; ei se mulțumesc să intervină în planul fizic, iar apoi se miră că ameliorările ce le-au putut aduce nu durează: se produc niște evenimente sau apar unele persoane care, fără să li se ceară părerea, reorganizează lucrurile după cum doresc. Așadar, ei nu sunt niciodată stăpâni pe situație.
Această lege este valabilă și pentru individ. De exemplu, dacă doriți să vă schimbați proastele obiceiuri, să nu le atacați în mod direct. Străduiți-vă să vă ridicați cu ajutorul gândului până la planul cauzal, fiindcă de acolo, din înalt, legându-vă de lumea înțelepciunii, a iubirii și a adevărului, veți putea declanșa niște puteri ce vor produce niște reprcursiuni asupra comportamentului vostru.

Omraam Mikhaël Aïvanhov