Motto:
„Natura ne aseamana. Educatia ne deosebeste.”
Confucius

Kung Fu Zi, „inaltul slujbas si filosof Kung”, a fost cel mai important filosof al antichitatii chineze si cel care a influentat hotarator civilizatia Extremului Orient. Misionarii secolului al XVII-lea i-au latinizat numele si astfel Occidentul il cunoaste sub numele de Confucius. Desi multi autori considera scoala confucianista drept o religie a Chinei, ea este o gandire filosofica; si mai mult decat un sistem filosofic propriu-zis, gandirea lui Confucius e un sistem etico-politic, a carui determinare teoretica este mult depasita de interesul sau practic. Altfel, doctrina confucianista este un amalgam de traditii arhaice chinezesti, principii morale, filosofice si religioase.

Sumar biografic

Confucius s-a nascut in anul 551 i.Chr. in principatul Lu, parte din actuala provincie Shangdong din Nord-Estul Chinei. Cum la aceea vreme chinezul avea mai multe nume, la nastere i se spune Qiu; la majorat devine Zhong Ni. Adica Mezinul Ni, deoarece tatal sau mai avea un fiu numit tot Ni, cel mai mare intr-o familie cu 9 fete. Cum primul fiu era infirm, ceea ce il facea inapt pentru a-si asuma cultul stramosilor, iar nici una dintre surori nu o putea face datorita traditiei, Confucius apare ca salvatorul familiei. Aceasta facea parte din clanul Kong, al carui nume il va primi si inteleptul de mai tarziu. La varsta de 3 ani ramane orfan de tata, iar la varsta majoratului o pierde si pe mama sa, care-l crescuse singura. Isi incepe cariera administrand un mare domeniu agricol, castigandu-si astfel existenta, acumuland experienta si pregatirea necesare unui bun functionar, plecat de jos. La 19 ani se casatoreste si are doi copii. La 34 ani pleaca la curtea suveranilor Zhou, pentru a studia ritualurile corecte, asa cum erau ele practicate in capitala imperiului Luoyang; aici isi desavarseste dragostea pentru muzica si invata cu pasiune in umbra marilor maestri ai curtii imperiale. Intors in tinutul Lu, intra in atentia tuturor, lumea grabindu-se sa-i ceara sfaturi; dar el se retrage la locuinta sa, unde incepe sa primeasca „elevi” cu singura conditie ca acestia sa fie sinceri si sa aiba o gandire sanatoasa. Moare la varsta de 72 de ani, in anul 475 i.Chr., inconjurat de atentia si dragostea discipolilor sai.

Invatatura si peregrinarile

Confucius si-a organizat timpul pe baza unui program in patru puncte: studiul textelor vechi, practicarea virtutii, slujirea credincioasa a superiorilor si implinirea fagaduintelor (Lunyu VII, 24). El raspunde tuturor intrebarilor, vorbeste cu oamenii si-i invata prin pilde. Este un traditionalist, nicidecum un creator de noi teorii si se doreste a fi un simplu purtator de stafeta, cum si spune: „Transmit invatatura din batrani, fara a crea nimic nou, caci ea (invatatura) imi pare demna de crezare si aprobare” (Lunyu VII, 1). Devine guvernator al orasului Zhongdu, apoi, ducele tinutului il numeste ministrul lucrarilor publice, apoi ministru de justitie si – onoare suprema – consilier al guvernului. Ajuns in culmea gloriei, el se retrage totusi, repede si definitiv. Kong Zi nu mai rezista: „la ce bun sa dai sfaturi, daca nimeni nu le ia in seama”. Timp de aproximativ 12 ani peregrineaza prin tinuturi diverse si intelege ca exigenta sa morala nu se va impaca niciodata cu realitatea politica a vremii; isi va consacra energia definirii ideilor preferate si raspandirii lor.

Calea, telul, spicuiri

Confucius nu dezvolta neaparat o gandire angajata; toata viata lui s-a cantonat in jurul unui adevar primar: „lucrurile sunt asa cum sunt, iar omul trebuie sa-si accepte soarta pe care a mostenit-o”. Aceasta mostenire aduce in discutie pastrarea legaturilor stramosesti, legatura intangibila – inrudirea fiintelor – fiind singura „usa” care ii permite omului sa surprinda cate ceva din transcendent. Pietatea filiala hraneste din reciprocitate, virtute cardinala a oricarei societati: principele si supusii, relatia tata-fiu, raporturile fraterne bazate pe incredere, toate se extind asupra societatii. Confucius mai spune despre dao – Calea de urmat, care isi are punctul de plecare in celebrul raspuns al sau: „Suveranul sa actioneze ca un suveran, ministrul ca un ministru, tatal ca un tata si fiul ca un fiu” (Lunyu XII,11). El a vorbit mult despre „ren” – simtul omeniei. Virtute cardinala, ren valoreaza mai mult decat cele mai inalte onoruri; el este alcatuit din suplete, respingand extremele. Maestrul spune: „Numai omul „ren” este capabil de adevarata iubire, de adevarata ura”. Scriitorul modern japonez, Yasushi Inoue, asociaza „ren” caritatii si fericirii. O alta tema a discutiilor cu discipolii sai era Telul care trebuie atins si anume „zhongyong” adica „mijlocul drept si constant”, masura, despre care Confucius spune ca „este un lucru rar printre oameni” (Lunyu VI, 27). Cautarea acestui tel conduce la ritual, considerat in toata amploarea si profunzimea sa. Dar Confucius traieste foarte modest si nu-si poate permite rituri costisitoare, punand accent pe respect si sinceritate; „adevaratii oameni de valoare nu cauta intrecerea” spune el.

Despre „Analecte” („Lunyu”)

Desi gandirea confucianista a marcat profund civilizatia Extremului Orient si a suscitat interesul Occidentului; desi a militat pentru vigoarea morala si desavarsirea gustului pentru adevar; desi i-a invatat pe discipoli arta de a trai intre oameni in bunavointa si armonie; desi a „predicat” inaltilor dregatori ai vremii buna conduita, intelepciunea practica si pe cea a relatiilor sociale; desi a facut toate acestea si multe altele inca, marele filosof al antichitatii chineze – Confucius – nu ne-a lasat nimic scris. Opera sa principala „Analecte” („Lunyu”), fiind o culegere de cugetari reconstituita dupa moartea sa, de catre discipolii sai, care contine raspunsuri date de Maestru la intrebarile acestora; Confucius a dorit sa le transmita convingerea sa ca „valoarea umana este mai pretioasa decat originea sociala”. Exista o unanimitate in a recunoaste in Confucius pe cel care, primul in China, situeaza omul in centrul gandirii sale, lasandu-i pe zei in empireu si coborand filosofia pe pamant. In tot cuprinsul „Analectelor” pastrate de discipoli, straluceste puternic intelepciunea, facand din aceaste cugetari, pentru Orient, ceea ce este Biblia pentru Occident.

Cateva „cugetari”

Am ales cateva dintre cugetarile Maestrului, pentru exemplificarea intelepciunii sale. Astfel, el spune: „Ignoranta este noaptea mintii, dar o noapte fara luna si stele” si „Este greu sa gasesti o pisica neagra intr-o camera intunecata, atunci cand ea nu se afla acolo” si „Nu trebuie sa fii trist ca n-ai fost remarcat; fii trist ca n-ai facut nimic remarcabil”. Spusele sale sunt valabile si astazi, el zice despre „un bun ministru”, ca este cel care „asigura bunastarea poporului cu generozitate si-l pune la munca cu dreptate” (Lunyu V, 15). Exista in China o vorba, care spune ca „daca ti-ai insusit macar o jumatate din ideile cuprinse in „Analecte”, vei fi capabil sa pui un stat in ordine”. Putea-vom oare sa gasim si noi un astfel de om de stat?

*Citeste si “China antică şi descoperirile ei” – aici.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro