Îngrijorarea face parte din existența noastră și până la un punct, este considerată normală, chiar utilă. Nu cred că există cineva care, la un moment dat, să nu se fi simțit cuprins de griji și neliniștit de ceva anume. Nici bogăția și nici sărăcia nu pot ține grijile departe de mintea noastră. Cei bogați se tem să nu piardă ce au (sau sursa acumulărilor lor), cei săraci se tem de lipsuri materiale mai mari decât cele cu care se confruntă.
Subiectul ales pentru astăzi nu mi-a fost sugerat de către cititorii mei fideli. L-am ales convinsă fiind de utilitatea dezbaterii lui, având în vedere situația internă cu care ne confruntăm de câteva luni, dar și situația internațională, mai tensionată ca oricând. Pe plan intern, îngrijorarea vizează îndeosebi locurile de muncă, resursele materiale și financiare, posibila incapacitate de plata, atât la nivel individual cât și național. Pe plan extern, îngrijorarea vizează pacea, posibilitățile menținerii ei, dar și războaiele în derulare, care ne afectează indirect, material și emoțional.
Îngrijorarea nu este un moft, este o reacție serioasă la mediul în care trăim, ce se activează în situații noi și stresante. Mulți o consideră un răspuns emoțional la incertitudine, dar și la situații riscante, amenințătoare. Unii psihologi o consideră un fenomen psihologic determinat de situații dificile, greu de gestionat și controlat. Din punct de vedere psihologic, este un proces care se desfășoară la nivel mental, care este focalizat pe anticiparea unor amenințări viitoare. Se manifestă prin gânduri negative, repetitive, legate de diferite domenii cum ar fi: munca, familia, sănătatea, câștigurile, etc. Îngrijorarea este considerată normală atâta timp cât are cauze clare, reale, când nu durează prea mult și când ne ajută să devenim mai responsabili decât am fost. Resimțită și manifestată la nivel moderat, poate avea un rol de adaptare. Când este resimțită și manifestată excesiv, apar tot felul de disfuncționalități și manifestări fizice de genul tulburărilor de respirație, transpiratiilor, tremuraturilor, creșterea ritmului cardiac. Odată cu acestea vin dificultățile de rezolvare a problemelor, ceea ce amplifică mult stările de frică și panică.
Persoanelor care se îngrijorează frecvent și în mod excesiv, le este aproape imposibil să renunțe la îngrijorare. Pot fi conștiente (sau nu) că îngrijorarea le face rău, că le poate afecta semnificativ sănătatea, însă le este mai ușor să exclame “cred că o să turbez de îngrijorare” decât să considere că îngrijorarea este dificil de controlat. Cert este că poate deveni foarte periculoasă din moment ce ea îi controlează pe oameni și nu invers.
Analizarea frecvenței îngrijorărilor nu este este suficientă pentru a se ajunge la o concluzie unanim acceptată. Analiza conținutului îngrijorărilor ajută în a diferenția îngrijorările realiste de cele nerealiste. Mai mult că oricând, oamenii iubesc “scenariile” inventate (și adaptate), imaginația unora putând depăși chiar și imaginația celebrului scriitor Jules Verne.
Sunt și persoane (puține, din păcate) care văd în tendința lor de a se îngrijora doar aspecte benefice. Consideră că îngrijorarea, pe care o resimt uneori, îi poate face să se simtă mai pregățiți, mai motivați și mult mai capabili de a-și rezolva problemele. În astfel de cazuri, îngrijorarea nu mai este doar un simplu proces, ci unica lor metodă de a face față provocărilor.
Honore de Balzac nu a fost doar un romancier genial. A fost un fin observator și cunoscător al comportamentului uman. Într-una dintre lucrările sale a făcut următoarea afirmație “Oamenilor nu le pasă de câte știi, până nu află cât de mult îți pasă de ei; arată-ți mai întâi grija față de om, apoi le poți cere să facă ce vrei”. Eu nu vă cer să faceți nimic. Este suficient să citiți ceea ce mă străduiesc să vă prezint periodic și apoi să decideți ce poate fi de folos sau nu.
Pentru unele persoane, îngrijorarea este o simplă frământare care se manifestă la nivelul gândurilor. Din nefericire, poate fi un aprig dușman al sănătății corpului, al familiei, chiar și al credinței. Detaliez. Îngrijorările extreme afectează clar sistemul nervos și pot fi cauza unor boli de inimă. Pot provoca simptome neplăcute cum ar fi: insomnie, nervozitate, migrene, anxietate, dificultăți de memorare și concentrare. Când îngrijorarea nerealistă persistă mai mult de șase luni se poate vorbi de îngrijorare patologică (boală) și trata corespunzător. Îngrijorările excesive pot afecta viața de familie în sensul că pot aduce certuri, acuzații nefondate, tensiuni, jigniri, deseori agresivitate.
Mă credeți sau nu, îngrijorările frecvente și exagerate pot afecta până și credința în Divinitate. Așa se explică de ce multe persoane și-au pierdut credința, înstrăinându-se de Divinitate și de cele sfinte. Prin Biblie Iisus ne îndeamnă “Nu vă îngrijorați!”, îndemn urmat de exemplificări din lumea animală, printre rânduri și de recomandări, între care: iubiți natura în toată splendoarea ei, practicați rugăciunea, hrăniți-vă mintea cu informații corecte, sănătoase, faceți fapte bune, nu din frică ci din convingere, fiți recunoscători și milostivi, etc.
Prin știrile difuzate, dar și prin diverse emisiuni, televiziunile din țara noastră sporesc exponențial gradul de îngrijorare al populației. Asta au făcut și în timpul pandemiei, asta fac și acum. Este ok să fim informați, dar contează enorm măsura în care se face asta precum și felul în care ni se prezintă evenimentele. “Vă avertizăm că imaginile ce vor fi prezentate vă pot afecta emoțional” este fraza-șablon care precede orice ne-ar putea declanșa un șoc sau o îngrijorare extremă. Dincolo de utilizarea ei, pare-se nu mai contează nimic, numai știrea bombă să fie difuzată!
Cu mult timp în urmă, parcă intuind ce va urma, Buddha a avertizat “Orice cuvinte vom pronunța, să le alegem cu grijă, căci oamenii vor fi influențați în bine sau rău de acestea”. Cât se mai ține cont de o asemenea recomandare? Răspunsul îl știți cu toții…nu are rost să mai comentez.
Ce ar fi de făcut? Să păstrăm măsura în tot și în toate, să acceptăm ideea că excesele nu pot face decât rău și să avem mare grijă cui îi împărtășim îngrijorările noastre. Chiar dacă există disponibilitate de a fi ascultat, un interlocutor nepotrivit poate face mai mult rău decât bine. Nu este nicio rușine să cereți ajutor dacă altfel nu se poate! Se poate opta pentru un ajutor specializat, se poate opta pentru utilizarea unor terapii comportamentale, se poate recurge la consiliere psihologică din partea celor capabili să o facă. Alegeți varianta care credeți că vi se potrivește, ezitările nu au niciun rost pentru că timpul trece în defavoare și nu în avantaj.
Nu sunt genul de persoană care să afirme că nu mă confrunt cu diverse îngrijorări. Mari sau mici, ele există în mintea mea, dar mă străduiesc să le controlez și niciodată să nu mă controleze. Pe măsură ce viitorul devine tot mai incert, îngrijorările ni se pot amplifica. Analizați-le obiectiv conținutul, frecvența, proveniența și apoi vedeți cum le puteți transforma…însă numai în avantajul dumneavoastră și nu al altora.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici