HOROSCOP “ELY STAR”
Bilunar – pentru toate zodiile
16 – 31 Decembrie 2018
Climatul astral
Iată vin colindători… ne apropiem de Crăciun şi ne pregătim pentru a întâmpina un AN NOU, 2019. Ia să vedem ce ne pregătesc astrele pentru această perioadă plină de magie. În primul rând, este vorba despre relansarea acţiunilor şi iniţiativelor, apoi despre noi oportunităţi ivite la toate nivelurile. În această perioadă relaţiile sentimentale devin mai pasionale, datorită lui Venus în Scorpion, dorim să fim apreciaţi şi iubiţi, dar există şi unele tendinţe excesive de gelozie nefondată. Alţii vor trece această perioadă cu mai puţină impulsivitate şi mai multă măsura în schimbările făcute. Căci ultima parte a lui decembrie 2018 marchează un moment bun pentru a gandi o schimbare radicală în vieţile noastre şi totul se poate face fără probleme, deşi, pe ici-pe colo, pot exista şi unele riscuri. Aceste riscuri pot fi evitate odată cu intrarea Soarelui în Capricorn, pe 22 decembrie, ceea ce ne atenţionează că acum trebuie să ne concentrăm gândind obiectivele de durată, pe termen lung. Tot pe 22 decembrie va fi şi solstiţiul de iarnă, când vom avea ziua cea mai scurtă din an şi, respectiv, noaptea cea mai lungă. Spuneam că putem evita unele riscuri, dar şi neplăceri diverse, dacă vom înţelege că Saturn care este acum în Capricorn unde vine şi Soarele, poate să ne dea “gândul cel bun”, pentru a găsi echilibrul potrivit şi ecuaţia perfectă care se acordă cu aspiraţiile noastre şi ale celor din jurul noastru; căci Saturn este marele înţelept al zodiacului, învăţător şi bun organizator. Întocmai precum Confucius, Saturn spune: “Când este evident că obiectivele nu pot fi atinse, nu ajustaţi obiectivele, ajustaţi felul în care acţionaţi”. Mercur va fi şi el binevenit pentru că aduce calităţi reale de negociator, conciliator şi poate facilita o bună comunicare. Totul, pentru a face ca relaţiile noastre să rămână armonioase în această perioadă destul de încărcată de alergătura, de emoţii, dar şi de magie. În această perioadă, vom avea pe Uranus-retrograd, dar influenţele sale sunt îmblânzite de aspectul favorabil pe care îl face cu Soarele, conferind o voinţă puternică, creativitate, farmec personal s.a. (astrologii pricepuţi au adesea acest aspect în horoscopul personal).
Luna Plină în Gemeni pe 22 decembrie este plină de energie pozitivă, perfectă pentru sezonul Crăciunului. Acum vom dori şi ne vom strădui să obţinem un echilibru între inimă şi minte, între familie şi muncă, între soţi şi prieteni; vom deveni mai serioşi şi mai bine organizaţi. Odată cu Luna Plină se declanşează şi, ceea ce numim “magia Crăciunului”(se ştie că vrăjitoarele îşi fac incantaţiile şi vrăjile pe Lună Plină, iar Saturn este patronul lor). Iar în acest moment Saturn, aflat în domiciliul său, Capricorn, primeşte vizita Soarelui, probabil pentru a sărbători împreună Crăciunul. Vom vedea mai jos, cum se manifestă magia pentru fiecare zodie. Şi încă ceva, este posibil ca unii să abuzeze de prea multe pahare cu… “spiritul Crăciunului”, dar acest lucru nu poate dăuna prea mult, căci acum vibraţiile astrale sunt predominant armonioase.
MEMENTO:
Citiţi şi “Lecţia karmică a lunii Decembrie 2018. Pentru toate zodiile” – aici;
- 20 decembrie, Sfântul Mucenic Ignatie. Tot românul (dacă are) taie porcul
-> Superstitii de IGNAT – citeste. - 25 decembrie – Naşterea Domnului -> obiceiuri si superstitii – citeste.
- 27 decembrie – Sfântul Arhidiacon Ştefan – citeste.
BERBEC
Aceasta a doua jumătate a lui decembrie anunţă emoţii puternice, de toate felurile şi senzaţii diverse, greu de imaginat. Veţi fi foarte ocupaţi şi veţi avea nevoie de o mare cantitate de energie pentru a ţine pasul cu cerinţele şi pentru a-i mulţumi pe toţi. Respiraţi adânc şi nu vă lăsaţi copleşiţi. Arătaţi bunătate faţă de cei dragi şi, de asemenea, faţă de dvs. înşivă. Ceea ce căutaţi nu este în jurul dvs., ci chiar în interiorul dvs. Trebuie să ţineţi seama de nevoile dvs., de obiectivele dvs. şi căutaţi mijloacele necesare pentru a le rezolva. Nu vă bazaţi pe alţii, căci aceasta rezolvare este numai şi numai în mâinile dvs.
În dragoste, perioada arată bine, comunicarea va fi excelentă şi vă veţi simţi pe aceeaşi undă cu partenerul/a. Ceea ce poate provoca unele tensiuni este dorinţa dvs. de a vă impune punctul de vedere cu orice preţ. Luaţi aminte! Împărtăşiţi cu el/ea proiectele, visele şi dorinţele dvs., ceea ce va crea o atmosferă pozitivă. Ar fi şi o mică problemă, fiindcă doriţi ca lucrurile să meargă repede; amintiţi-vă că “răbdarea este mama tuturor virtuţilor”. Acest lucru este aplicabil mai ales cuplurilor nou formate. În privinţa celor singuri, ei nu vor fi singuri de Sărbători. Cu toate astea, şi chiar dacă aventura este dulce şi atrăgătoare, dvs. nu vă simţiţi gata să vă angajaţi într-o relaţie stabilă. Dar veţi avea onestitatea de a nu promite nimic celuilalt. Şi e foarte frumos aşa! Nu vă lăsaţi convinşi dacă sentimentele nu vă îndreaptă la asta şi nici nu este momentul potrivit.
În profesiune, vă puteţi confrunta cu un spirit competitiv, relativ agresiv. Pe de altă parte, simţiţi nevoia de a lua o pauză, de a vă consolida realizările mai degrabă decât să vă “clătinaţi” cariera. Şi aveţi dreptate! Este mai sănătos să aşteptaţi un moment mai potrivit pentru oportunităţi şi mai bun pentru a gândi foarte serios, a planifica mai clar proiectele viitoare, a vă perfectiona obiectivele şi pentru a vă clarifica următorii paşi în carieră. Deoarece beneficiaţi de o bună comunicare veţi putea să vă asiguraţi contactele şi relaţiile necesare.
Cei care caută un loc de muncă trebuie să continue să depună toate eforturile, iar răspunsurile vor veni cu siguranţă, poate nu chiar acum, dar sigur în primele săptămâni ale lunii viitoare.
În general, domnule sau doamna Berbec, depinde numai de dvs. pentru a vă clarifica gândurile, ideile, cuvintele şi acţiunile în această perioadă de Sărbători.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Poate nu staţi foarte bine cu banii, dar moralul dvs. este la înălţime. Cu bună ştiinţă, uitaţi de unele tensiuni cu colegii de muncă şi concentraţi-vă pe bucuria Crăciunului alături de cei dragi. Se pare că puterea dvs. magică a primit un impuls energetic foarte puternic şi astfel toate pregătirile au fost făcute.
Utilizând cu înţelepciune acest impuls magic, aveţi parte de un Crăciun liniştit, chiar pios, şi un Revelion împreună cu cei dragi.
Cuvântul magic: răbdare.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
TAUR
În această scurtă perioadă veţi putea face bilanţul anului care se încheie, dar şi să vă gândiţi serios la Anul Nou care vine curând. Cu toate astea nu veţi fi scutit de alergătură, de sarcinile profesionale, de preocupări diverse, multe şi mărunte. Va fi o perioadă (16-31 decembrie) destul de agitată, mai mult decât aţi dori şi tot ce puteţi face este să vă păstraţi calmul şi să vă planificaţi bine activitatea. Vreţi să-i mulţumiţi pe toţi şi uneori uitaţi de propria persoană. Nu e bine! Este posibil să pierdeţi uneori controlul comportamentului dvs. şi nici asta nu e bine. Căutaţi să fiţi mai flexibili, să-i ascultaţi şi pe alţii; nu faceţi un secret din nevoile şi aşteptările dvs., căci astfel puteţi primi un ajutor nesperat. Şi, mai ales, drag Taur, fii calm, calm, calm…
În dragoste, atmosfera este caldă, însă cuplurile mai “vechi”, în căutarea siguranţei emoţionale, risca să cadă în rutină. Ceea ce nu se întâmplă în cuplurile tinere, mai “noi”. Concentraţi asupra obligaţiilor şi pregătirilor, este posibil să uitaţi să petreceţi un timp şi cu partenerul/a. Cei singuri vor fi foarte căutaţi: petreceri, invitaţii, diverse acţiuni mondene şi astfel vor avea destule prilejuri să se distreze şi, pe deasupra şi o întâlnire… plăcută! Lăsaţi deoparte viaţa de zi cu zi, petreceţi cu prietenii sau cu noi cunoştinţe; cineva chiar va face o pasiune drăguţă pentru dvs. Între cele două, inima va intra în derută şi nu veţi şti încotro să vă îndreptaţi. Puneţi-vă mai puţine întrebări, pur şi simplu bucuraţi-vă de aceste momente.
În plan profesional, accentul se pune pe construirea de proiecte, planificarea bine chibzuită şi pe baze solide necesare schimbărilor viitoare. Am spus viitoare, căci vor fi schimbări, dar nu trebuie să începeţi nimic nou acum. La serviciu va fi greu uneori să ţineţi pasul, iar asta vă deranjează căci vă împiedică să vă concentraţi pe proiectele personale, care vă interesează cu adevărat. Mai ales proiectele de schimbări în cariera profesională. Proiectele pe termen mediu vor progresa bine, cu o evoluţie durabilă şi benefică. În interesul dvs., adaptaţi-vă rapid la schimbările şi oportunităţile care vor apărea. Şomerii care caută un loc de muncă nu vor avansa prea rapid în demersurile lor, deoarece în această perioadă este mai greu, atenţia fiind indreaptată spre sărbători, se fac petreceri de sfârşit de an etc. Aţi putea folosi timpul pentru specializare într-un anumit domeniu, o pregătire calificată sau un stagiu, căci efortul nu va fi în zadar. Astrele spun că o pregătire specifică va da mai multe şanse decât o pregătire generală.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Această Lună Plină vă atrage atenţia asupra faptului că uneori veţi avea tendinţa de a trece de la o extremă la alta. Nu mai fiţi chiar atât de radicali în relaţiile dvs. şi va fi bine. Mici necazuri care vă întuneca cerul vor exista mereu, dvs. trebuie să fiţi mai optimişti şi să încercaţi a vă abate mintea către mici momente de dragoste. Este cel mai bun remediu. Acum, porţile magiei sunt deschise pentru dvs. şi puteţi face minuni. Aţi muncit destul! Ca în filmele lui Disney, presaraţi un pic de praf de zâna în jurul dvs. şi bucuraţi-vă! De bucate, de cei dragi şi nu uitaţi de dragoste…
Cuvântul magic: calm.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
GEMENI
Aceasta a doua parte a lui decembrie se dovedeşte a fi armonioasă. Sunteţi grijulii cu toată lumea, numai că aveţi tendinţa de a domina totul. Nu încercaţi să controlaţi totul, căci nu veţi reuşi, iar nereuşita vă poate întrista. Este deajuns că vreţi să aveţi grijă de cei dragi, dar nu-i copleşiţi, lăsaţi-i să respire. Şi-apoi, dacă veţi controla totul, surprizele cum îşi vor face apariţia? În această perioadă aveţi multă energie şi asta va face să doriţi să faceţi sărbătorile cât mai reuşite. Dar gândiţi-vă şi la dvs. şi acceptaţi cu bucurie ajutorul celorlalţi. De asemenea, controlaţi-vă starea de spirit, ocupaţi fiind cu cele materiale, puteţi uita de cele spirituale.
În dragoste, cuplul stabil şi durabil de mai mult timp poate să sufere din cauza atitudinii dvs. mult prea protectoare, excesiv chiar. Vreţi să se întâmple totul aşa cum aţi planificat dvs., din fericire partenerul/a va şti cum să reacţioneze, mai ales dacă sunteţi de mult timp împreună. Cei singuri doresc mult, chiar foarte mult să întâlnească marea dragoste. Şi este posibil, căci sunteţi fermecători, amuzanţi, seducători. Dar luaţi aminte: dacă vreţi să ardeţi etapele, să mergeţi prea repede în această relaţie, lucrurile se pot deteriora, căci celălalt/a se poate îndepărta. Lăsaţi lucrurile să meargă de la sine, n-are rost să vă comportaţi ca şi când sunteţi în această relaţie de multă vreme, deşi ea abia începe… Şi chiar dacă nu veţi găsi marea dragoste, cel puţin veţi avea ocazii frumoase să vă distraţi şi să vă bucuraţi de acest sfârşit de an şi de sărbătoarea Crăciunului.
La locul de muncă, în ciuda oboselii, nu veţi avea probleme în a gestiona totul şi a termina sarcinile la timp. Veţi avea de câştigat lucrând mai degrabă în echipă decât singuri. Nu neglijaţi dialogul şi ascultaţi şi părerile celorlalţi, căci uneori sunteţi lipsiţi de perspectivă şi luaţi decizii în grabă. Unde-i unul nu-i putere, în echipa – puterea creşte. Veţi progresa şi spre obiectivele personale în ritm mult mai rapid. Stabiliţi obiective realiste şi respectaţi programul. Cei care caută de lucru, pot deveni surzi la sfaturile primite, dorind să facă numai aşa cum vor ei. Desigur, lucrurile nu se vor mişca spre rezolvare, dar asta este şi pentru că în această perioadă sunt atâtea sărbători. Peste câteva săptămâni lucrurile se schimbă şi poate şi atitudinea dvs… Începutul anului viitor va fi, cu siguranţă, mai promiţător faţă de speranţele dvs.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Luna Plină este favorabilă romantismului şi creativităţii dvs. Dacă vă controlaţi bine bugetul, veţi reuşi să împliniţi tot ce vă doriţi pentru aceste sărbători. Aveţi nevoie de puterile dvs. magice pentru asta, iar ele par a fi în afara înţelegerii dvs. Dar Magia Crăciunului există în fiecare dintre noi, deşi unii, ca dvs. de exmplu, nu o recunoasc sau nu o înţeleg. Meditaţia vă poate ajuta să vă limpeziţi mintea.
Cuvântul magic: înţelegere.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
RAC
Horoscopul dvs. pentru perioada 16-31 decembrie este, în general, bun şi veţi găsi fără dificultate organizarea perfectă şi echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală, între prieteni şi familie. Ar putea exista o oarecare contradicţie între dvs. şi Eu-l dvs. deoarece aveţi tendinţa de a alerga după himere. Este nevoie să rămâneţi cu picioarele pe pământ, căci acum trebuie să faceţi bilanţul, să culegeţi roadele celor proiectate în trecutul apropiat şi să planificaţi viitorul, lăsând pentru mai târziu începutul altor proiecte.
În dragoste, pentru cei căsătoriţi este rezervată eticheta pe care scrie “rutină”! Şi e păcat, deoarece partenerul/a ar aprecia chiar şi o mică surpriză. Dar dvs. priviţi viaţa dintr-un unghi întunecat şi nimic din ce ar face celălalt nu vă poate face să zâmbiţi. De notat că nimic deosebit nu explică atitudinea dvs. Totuşi sunteţi cu moralul la pământ. Faceţi ceva! Puneţi un pic de condiment pe viaţa dvs. şi nişte surprize sub bradul de Crăciun. Toţi trecem câteodată prin astfel de faze, dar dvs. trebuie să nu lăsaţi lucrurile să se deterioreze. Din fericire veţi fi înconjuraţi de cei dragi şi asta vă face să vă simţiţi mai bine, măcar pentru ei, ieşiţi din starea asta. Cei singuri, femei sau bărbaţi, necăsătoriţi, văduvi sau divorţaţi, îşi vor petrece sărbătorile cu familia, cu părinţi, nepoţi şi rude sau cu prietenii. Nu vă retrageţi singuri sub carapacea dvs. de Raci, căci poate deveni deprimant. Cei înţelepţi, care vor accepta invitaţii şi vor merge la petreceri, vor avea ocazia să întâlnească persoane interesante şi, de ce nu, să lege o cunoştinţă promiţătoare pentru viitor. Priviţi realitatea cu ochi limpezi, lăsaţi himerele deoparte. Este Crăciunul…
În plan profesional, este momentul să vă gândiţi la dvs., la dorinţele dvs. de evoluţie, la un proiect mai îndrăzneţ, important pentru dvs. şi la o organizare impecabilă. Va trebui să vă confruntaţi cu realităţile, de care cam fugiţi, şi să vă asumaţi responsabilităţile ce vă revin. Nu va mai scuzaţi cu lipsa de timp, de fapt sunteţi neîncrezători în capacităţile dvs. de succes. Fiţi atenţi: curajul timidului poate deveni obrăznicie, dar curajul Racului (timid) este un semn sănătos de mare succes. Aşadar, fiţi curajoşi! Somerul-Rac tinde să-şi închidă orizonturile atunci când se ancorează într-o singură posibilitate. Încercaţi să luaţi în considerare şi alte posturi sau meserii şi consideraţi-vă abilităţile ca fiind transferabile în acestea. Fiţi încrezători, reconsideraţi-vă imaginea de sine, nu vă mulţumiţi cu orice vi se oferă, fiţi mai puţin sceptici, fiţi mai puţin modeşti şi veţi obţine o schimbare de spirit, cu un impact benefic asupra căutărilor dvs.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Sunteţi zodia cea mai sensibilă la mişcările Lunii, care este guvernatorul zodiei dvs. şi Luna Plină nu este tocmai ceea ce vă avantajează. În mod surprinzător, această Lună Plină vă îndeamnă să petreceţi sărbătorile cu familia, cu prietenii, cu pom de Crăciun. Savuraţi bucatele, bucuraţi-vă împreună cu familia şi/sau prietenii, intraţi în Magia Crăciunului, iar de Revelion, când se stinge lumina, pupaţi-vă cu cine se nimereşte. Puterea magică este în dvs. şi ea va face surpriza cu atât mai încântătoare.
Cuvântul magic: încredere.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
LEU
În această perioadă, horoscopul dvs. arată bine şi nu ar trebui să aveţi probleme majore. Aveţi dinamismul şi entuziasmul necesare pentru a înlătura orice obstacole. Numai cu comunicarea aţi putea avea probleme, dar dvs. faceţi eforturi benefice în acest sens, pentru a fi mai deschişi faţă de ceilalţi, iar asta face comunicarea mai armonioasă şi mai interesantă. Gestionaţi lucrurile în funcţie de importanţa lor, renunţaţi la ceea ce nu merită cheltuiala de energie şi bucuraţi-vă de acest minunat sfârşit de lună şi de an.
În dragoste, pentru cuplurile stabile armonia este cuvântul-cheie. Dacă aţi fost oarecum absenţi sau ocupaţi în ultima vreme şi aţi neglijat relaţia, partenerul/a va fi încântat/ă să se bucure mai mult de prezenţa şi atenţia dvs. Veţi putea să vă ordonaţi priorităţile, să economisiţi timp, veţi şti să spuneţi “nu” când nu este o urgenţă. Viaţa zilnică destul de grea, va fi mai uşor de suportat dacă o împărtăşiţi cu celălalt şi veţi găsi sfaturi valoroase în cuvintele celuilalt/a. Cu atâtea griji, veţi avea nevoie de un moment de odihnă departe de agitaţia cotidiană şi acesta va fi acum, în timpul sărbătorilor de Crăciun şi Revelion. Cei singuri nu vor spune “nu” aventurii, chiar dacă este de scurtă durată, veţi dori noutate. Pentru a nu redeschide rănile trecutului, veţi lua în considerare viitorul cu altcineva. Veţi petrece în cercul de prieteni, cu familia şi rudele, în cluburi sau la evenimente mondene, integrându-vă perfect în viaţa socială.
Astfel, poate avea loc o întâlnire memorabilă, care poate să vă facă să vă gândiţi la lucruri mai serioase. O umbră tot ar fi: o problemă cu o rudă sau prieten/a în legătură cu banii. Dacă nu reacţionaţi “la cald” (şi nu trebuie să o faceţi), veţi vedea că în cele din urmă a fost mai mult o neînţelegere decât altceva şi nici n-a fost aşa de rău.
În profesiune, după primele două săptămâni ale luni destul de solicitante, urmează o perioadă mai relaxată, în care vă apar la orizont schimbările, veţi căuta să scăpaţi de rutină pentru a vă îndrepta spre noi perspective profesionale. Această perioadă vă oferă ocazii excelente pentru a progresa în plan profesional. Aceste oportunităţi se vor ivi chiar la începutul anului viitor, aşa că nu vă repeziţi chiar acum să prindeţi ocazia. Aveţi răbdare. Pentru cei ce caută un loc de muncă, astrele sunt favorabile şi prevăd o rezolvare benefică. Dacă cei întâlniţi acum, cu prilejul sărbătorilor, vă apreciază hotărârea şi motivaţia, aveţi grijă cum vorbiţi, căci pe unii îi deranjează dacă sunteţi prea cinstiţi şi, uneori, nu toate adevărurile sunt bune de spus. Sfârşitul acestei luni este un moment bun pentru oportunităţile de asociere. Dacă cineva va face o ofertă, gândiţi-vă de două ori înainte de a o refuza, pentru că această propunere profesională poate duce la realizarea dorinţei dvs. de progres profesional
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Această Lună Plină ne învaţă că orice problemă de sănătate trebuie să fie tratată de medic. Asta nu înseamnă că veţi fi bolnavi, mai ales dacă nu veţi uita că sărbătoarea Crăciunului nu este doar un prilej de chiolhanuri, ci este momentul sărbătoririi Naşterii Domnului. În felul acesta, prin puterea spiritualităţii, veţi fi sănătoşi şi veţi simţi cu adevărat Magia Crăciunului.
Cuvântul magic: armonie,
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
FECIOARĂ
Horoscopul dvs. arată a doua parte a lunii decembrie destul de nuanţată şi oarecum contradictorie. Nu veţi şti întotdeauna cum să reacţionaţi şi pare că nimic nu se întâmplă aşa cum speraţi dvs. Dacă aveţi conflicte de rezolvat, explicaţii de dat sau întrebări de pus, vă veţi simţi tensionaţi şi copleşiţi. Capul sus! Aceste probleme sunt cauzate de tensiunea emoţională a sărbătorilor; păstraţi-vă gândirea structurată şi cât mai clară, iar aceste neplăceri vor dispărea. Cu atât mai mult cu cât veţi avea idei ingenioase şi surprinzătoare, iar creativitatea dvs. va fi la nivel maxim.
În dragoste, cuplul căsătorit va oscila între “te iubesc” şi “te urăsc”. Nu vă jucaţi cu focul, că vă veţi muşca degetele. Încercaţi să aveţi încredere în partener/a şi învăţaţi să nu depindeţi în totalitate de el/ea. Lăsaţi-l sau lăsaţi-o să respire, cu cât îi veţi sufoca, cu atât veţi dori să fiţi departe unii de alţii. Aşa că e mai bine să faceţi pace, mai ales acum în preajma sărbătorilor. Cei singuri vor să găsească pe cineva, dar n-au încredere în nimeni. De asemenea, aveţi grijă să nu abuzaţi de prieteni căci vă puteţi trezi singuri, ceea ce în actuala situaţie n-ar fi un lucru bun. Relaţiile dvs. nu sunt tocmai favorizate acum, aşa că nu mai puneţi şi dvs. paie pe foc… Încercaţi să nu mai vedeţi răul peste tot, priviţi viaţa într-o lumină un pic mai optimistă, ca să vă puteţi bucura împreună cu ceilalţi de sărbători.
În plan profesional, atmosfera este tensionată şi pare că nimic nu merge bine. Aşa e în ajun de sărbători, graba strică treaba şi, pe deasupra vine şi sfârşitul anului. Stop! Doar nu e sfârşitul lumii!… Ocupaţi-vă întâi de urgenţe, restul mai poate aştepta. Bazaţi-vă pe o bună organizare şi pe o mare răbdare. Nu uitaţi de perseverenţă şi nu abandonaţi idei şi proiecte care pot fi utile. Pregătiţi-vă, în curând vor apare alte posibilităţi şi se ivesc alte oportunităţi. Dacă sunteţi în căutarea unui loc de muncă, perioada va fi neutră, nu se întâmplă prea multe. Profitaţi de aceste săptămâni pentru a schimba metoda dacă ceva nu merge. Pentru cei care doresc să investească într-un nou proiect, munca individuală va fi benefică, iar calităţile dvs. vă vor ajuta să progresaţi rapid şi bine.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Această Lună Plină vă îndeamnă să fiţi mai răbdători cu prietenii, cu colegii, cu toată lumea, dar mai ales cu familia; fie cea originară (părinţi, rude), fie cu cea personală (soţi, copii), ambele au dreptul la zâmbetul dvs. Este momentul să apelaţi la abilităţile dvs. magice şi să le dăruiţi acest zâmbet şi… nu strică nici cadourile, nici micile surprize. Mai multă căldură înseamnă mai multă bucurie.
Cuvântul magic: introspecţie.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
BALANŢA
Aveţi un horoscop frumuşel pentru zilele de 16-31 decembrie. Veţi avea oportunităţi excelente, la toate nivelurile. Cu toate că aveţi multe de făcut, eficienţa dvs. este inegalabilă şi veţi rezolva totul. Aveţi grijă să nu neglijaţi comunicarea în beneficiul acţiunii. Se anunţă evenimente neprevăzute, care vă vor avantaja. Plănuiţi, planificaţi, organizaţi, căci acum beneficiaţi de noroc în aceste activităţi, dar momentul punerii în lucru nu este acum, ci în anul viitor. Acum toate uşile vă sunt deschise.
În dragoste, armonia va domni în cuplurile căsătorite. Nu veţi precupeţi nici eforturile, nici imaginaţia, ca să-i surprindeţi pe cei dragi. Asiguraţi-vă mici moment de linişte şi dragoste, pe tot parcursul perioadei. Nu-i uitaţi nici pe cei mici, petreceţi timp cu ei mai ales de Crăciun. Este posibil să invitaţi familia sau prietenii sau pe ambii, ori puteţi să fiţi dvs. invitaţi. Oferiţi celor din jur cadouri, bucurie şi dragostea dvs. Vor fi bine apreciate. Cei singuri vor fi plini de farmec şi vor atrage multe persoane. Dar nu vă plângeţi de asta, căci sunteţi nerăbdători să găsiţi persoana potrivită şi să trăiţi o relaţie romantică. Sensibilitatea dvs. emoţională vă poate face să credeţi că oricine vă poate face fericiţi. Fiţi mai selectivi, nu vă faceţi proiecte pe termen lung de la primele întâlniri, căci alfel puteţi trăi o dezamăgire. Şi nici asta nu-i un capăt de ţară, căci familia şi prietenii vă sunt aproape în cazul unei mici scăderi de moral. Mai bine, trăiţi momentul prezent, care este magic.
În plan profesional, este o perioadă aglomerată, în care va fi greu să găsiţi un respiro. Dar, nu-i bai, aveţi dinamism şi energie, veţi avansa eficient, veţi şti să vă impuneţi în mod diplomatic şi… veţi fi răsplătiţi pentru eforturile dvs. Somerii-Balanţă, pentru a avea succes în căutarea unui loc de muncă, trebuie să-şi pună în evidenţă calităţile, abilităţile şi posibilităţile. Uneori nu veţi fi prea încrezători în sine, dar arătaţi-vă mai îndrăzneţi şi la sfârşitul intervalului veţi primi un cadou… profesional.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Odată cu Lună Plină veţi transforma mai uşor gândurile în cuvinte sau acţiuni. În ultima săptămână a lunii, dacă există o anumită problemă de rezolvat cu familia, veţi găsi calea amiabilă de a o rezolva, astfel încât să restabiliţi pacea şi armonia necesare acum şi mereu. Acum, aveţi puterea magică să o faceţi. Şi veţi avea succes. Meditaţi la asta.
Cuvântul magic: hotărâre.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
SCORPION
În horoscopul dvs. pentru această perioadă se spune că doriţi să faceţi nişte schimbări în mai multe domenii din viaţa dvs. şi contaţi pe sprijinul celor dragi să faceţi asta fără dificultăţi. Dacă aveţi uneori îndoieli, anturajul dvs. va fi alături de dvs. şi dacă veţi comunica explicit şi le veţi dezvălui dorinţele dvs., veţi găsi soluţii la aceia cărora le pasă. Chiar dacă nu staţi prea mult cu cei dragi, jonglaţi cu diferitele sarcini şi faceţi tot ce puteţi ca să supliniţi asta. În privinţa proiectelor dvs., ele pot fi realizate, căci totul este posibil, dar depinde numai de dvs.
În dragoste, totul pare să meargă bine în cuplul căsătorit. Desigur, nu poate fi totul pe roze şi tot timpul. Sunt şi perioade în care pot fi neînţelegeri, mici contradicţii , dar comunicând calm unul cu celălalt şi argumentând părerile dvs., ascultându-l şi pe celălalt, lucrurile se pot aplana înainte de a degenera şi vă veţi bucura de un sfârşit de lună şi de an dulce şi armonios. Cei singuri nu caută neapărat întâlnirea cu cineva, iar perioada va fi relativ calmă. Sau poate aţi vrea, dar nu faceţi nimic pentru asta. Doar imaginaţi întâlniri idilice şi persoane aproape perfecte. Visaţi, dar nu acţionaţi. Dacă vreţi să scăpaţi de singurătatea emoţională vă recomandăm cu tărie: încetaţi să visaţi, rămâneţi cu picioarele pe pământ şi nu mai aşteptaţi să vă pice persoana perfectă – ea nu există. Ieşiţi în lume, socializaţi, pierdeţi oameni interesanti pe care îi puteaţi cunoaşte, daţi oamenilor o şansă reală pentru a vă aborda şi a vă cunoaşte. Crăciunul poate fi un bun prilej pentru asta.
În plan profesional, sunteţi plini de energie şi gata de luptă, dar începeţi multe lucruri şi aveţi probleme cu finalizarea. Nu încercaţi să lucraţi singuri; cereţi o mână de ajutor când aveţi nevoie. Cu toate astea, sunteţi deschişi faţă de ceilalţi, căci ideile dvs. sunt bune şi ştiţi că ele ar câştiga în valoare, dacă sunt privite şi din alte puncte de vedere. Cei care caută acum un loc de muncă, şomerii, întâmpină greutăţi şi întârzieri chiar din cauza lor. Nu urmăresc lucrurile zi de zi, uită acte, pe scurt: sunt cam “împrăştiaţi”. Cu toate acestea, nu veţi renunţa la căutări şi, în cele din urmă, veţi culege roadele răbdării dvs. Dar, nu chiar până la sfârşitul anului, ci mai încolo. Veţi avea răgazul să vă ocupaţi de sărbători.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Pe Lună Plină şi în preajma Crăciunului, cuvintele dvs. au o mare putere de vindecare şi de alinare pentru necazurile altora. Este puterea magică existentă în fiecare dintre noi, doar că noi nu o conştientizăm. Puterea dvs. magică pare să revină şi să îşi ceară drepturile. Acum puteţi face miracole! Încercaţi să puneţi aceste puteri într-o faptă bună, o acţiune umanitară sau un gest de binefacere.
Cuvântul magic: bunătate.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
SĂGETĂTOR
Horoscopul dvs. arată că veţi fi plini de energie şi este bine aşa, pentru că veţi avea de făcut o mie de lucruri în acelaşi timp. Nimic nu pare să vă destabilizeze şi orice se întâmplă va fi confruntat fără probleme. Este o perioadă foarte agitată, dar care poate aduce multe beneficii. Aveţi mult dinamism şi un bun optimism, nimic nu vă sperie şi veţi putea urni munţii din loc.
În dragoste, atmosfera va fi armonioasă, buna comunicare va fi în prim-plan. Nimic nu va tulbura pacea în cuplul stabil şi veţi aprecia mult această stabilitate. Veţi găsi timp pentru toate, momente în familie, mai paşnice sau întâlniri sociale mai vesele. Veţi fi relaxaţi, un partener plăcut, un conviv apreciat/a. Acum este momentul să vă gândiţi: unii – să aveţi un copil, alţii – să se căsătorească. Cei singuri se gândesc la o relaţie stabilă şi acţionează în această direcţie. Şi prilejurile de a întâlni oameni noi vor fi multe în acest interval. Veţi fi înţelepţi şi nu vă veţi grăbi, luându-vă timp de reflecţie. Aceasta maturitate va fi răsplătită în ultimele zile ale anului cu un promiţător început de relaţie.
În profesiune, dovediţi energia care va animă, organizarea muncii este foarte bună şi totul progresează către o promovare. Se pot ivi oportunităţi noi, bune pentru o schimbare în plan profesional şi este bine să le luaţi în considerare şi să le analizaţi cu seriozitate. Dacă sunteţi în căutarea unui loc de muncă, creativitatea, organizarea şi viziunea dvs. asupra muncii vor fi cele care vor avea un cuvânt de spus în favoarea dvs. Veţi trece interviurile în mod strălucit şi veţi obţine postul dorit, datorită uşurinţei naturale de comunicare, dinamismului şi optimismului dvs. Aveţi toate motivele să vă bucuraţi.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Această Lună Plin vă îndeamnă să ţineţi seama de impacul dvs. asupra celor din jur şi să procedaţi cu demnitate, atât în plan familial, cât şi în cel social. Şi, aşa veţi face! Magia Crăciunul aduce o schimbare minunată în sufletul dvs., o schimbare magică, aducătoare de schimbare şi în planurile dvs. pământeşti. Acordaţi atenţie viselor dvs., căci ele pot conţine un sfat bun, aducător de puteri magice pentru dvs.
Cuvântul magic: recunoştinţă.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
CAPRICORN
Această perioadă este pentru dvs. o perioadă de bilanţ. Cântăriţi bine şi lăsaţi în urmă trecutul, iar în prezent concentraţi-vă pe viitor. Atenţie, staţi cam prost cu comunicarea, pentru că nu prea ştiţi să ascultaţi. Şi ar trebui să lăsaţi modestia deoparte, să fiţi mai deschişi, să impărtăşiţi ideile cu alţii, să delegaţi unele sarcini şi, mai ales, să nu activaţi de unul singur. Şi încă odată, nu vă faceţi griji cu trecutul mort şi îngropat, asta nu vă duce nicăieri. Aşa că, priviţi doar înainte.
În dragoste, lucrurile par mai complicate, dar nu sunt dramatice. În cuplul stabil, familiştii se lovesc de unele tensiuni cauzate de dorinţele festive ale soţului/soţiei. În loc să viseze la calm şi linişte, unii dintre dvs. vor trebui să-şi asume responsabilităţi pe care nu şi le doresc şi astfel se nasc conflicte, spre disperarea dvs. Nu va mai plângeţi de milă! Puneţi lucrurile la punct, faceţi ce trebuie făcut , analizaţi-vă comportamentul casnic, altfel riscaţi să stricaţi atmosfera sărbătorească. Cei singuri, pentru a nu mai fi singuri, trebuie să abordeze o atitudine mai deschisă şi mai seducătoare. Nimeni nu se apropie de cei care aşteaptă un salvator şi nu un partener. Dvs. speraţi că veţi găsi pe cineva care să vă rezolve viaţa. Greşit! Fiţi mai puţin fatalişti, bucuraţi-vă de lucrurile frumoase, oricât ar fi de mici, de brad, de lumini, de bucurie, de cadouri. Fiţi mai optimişti, paharul este pe jumătate plin, numai aşa veţi face să se întâmple miracolul.
În plan profesional, aceeaşi tendinţă de victimizare. Deşi faceţi tot posibilul în plan profesional, totul pare să meargă prost. Sigur că pare să meargă prost, când toată lumea se grăbeşte şi pare că treaba nu se va termina la timp şi cel mai neînsemnat obstacol vă pare insurmontabil şi dvs. îi faceţi pe ceilalţi responsabili pentru toate relele din lume! Încercaţi să vă menţineţi calmul, că nu-i dracul chiar aşa de negru şi nici munca nu merge prost. Ieşiţi din cochilia dvs., comunicaţi cu colegii, exprimaţi-vă părerea şi ascultaţi-i şi pe ei, iar aceste calităţi relaţionale vor face cerul muncii mai senin şi vă aduc şi mari beneficii. Cei care caută un loc de muncă dacă nu umblă după postul dorit, să ştie că nimeni nu o va face în locul lor. Stabiliţi-vă un obiectiv, concentraţi-vă pe un post anume şi folosiţi toată energia dvs. pentu a-l obţine. La treabă, acum! De respirat, veţi respira în mica vacanţă de Crăciun.
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Oricare ar fi visele şi aspiraţiile dvs., nu le puneţi limite acum. Doar permiteţi-le să existe şi lăsaţi miracolul să se desfăşoare. Miracolele se întâmplă permiţându-le să se întâmple, iar puterile dvs. magice sunt acum în creştere, căci patronul vrăjitoarelor este în semnul dvs. Recunoaşterea şi înţelegerea nevoilor celorlalţi este, de asemenea, garantul renovării relaţiilor dvs. E un moment bun pentru a medita la asta.
Cuvântul magic: compasiune.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
VĂRSĂTOR
Arată bine horoscopul acestei perioade pentru dvs. Sunteţi favorizaţi să evoluaţi în direcţia corectă. Fiţi mai siguri pe sine şi nu ascultaţi mereu sfaturile care vi se oferă. Bazaţi-vă pe intuiţia dvs. şi pe vocea interioară. Intuiţiile dvs. sunt cele care vă vor conduce pe calea cea bună, nu sfaturile. Acum aveţi abilitatea de a planifica şi organiza, studiaţi proiectele, planurile dvs. în profunzime şi veţi şti dacă sunt viabile şi, de asemenea, ce măsuri trebuie să luaţi, în orice situaţie.
În dragoste, cei căsătoriţi vor trăi sub cerul armoniei. Veţi împărtăşi clipe plăcute în doi, sau petrecând timpul între momente festive, momente sociale şi – cele mai plăcute – cu copiii dvs. Vor fi momente de bucurie şi iubire, care vor cimenta legătura dvs. maritală şi vor reîmprospăta sentimentele reciproce. Doar că dvs. ar trebui să faceţi un mic efort pentru a vă îmbunătăţi modul de comunicare şi atunci climatul relaţiei va fi perfect. Priorităţile celibatarilor-Vărsător, a celor dvortati sau văduvi, vor fi: să se distreze, să iasă în lume, să cunoască oameni noi şi în tot acest timp nu vă veţi gândi la vreo întâlnire romantică, dar nici nu vă veţi opune, lăsând viaţa să-şi urmeze cursul, să facă ce trebuie făcut. Foarte bine! Veţi fi bine dispuşi, comunicativi şi altruismul dvs. va ieşi la iveală. Dar asta aruncă un nor pe cerul distracţiei: vă gândiţi mult la alţii, îi ascultaţi atenţi pe ceilalţi, veţi avea mare grijă de ceilalţi şi unde este grija pentru propria persoană în toate astea? Aveţi grijă de alţii, iar pe dvs. vă neglijaţi! Aveţi dificultăţi în a vă dezvălui, preferând să vă ascundeţi în spatele jovialităţii dvs. Ar trebui să vă puneţi mai mult în valoare, căci meritaţi.
În profesie, atmosfera va fi benefică. Este clar că nu veţi avea timp să vă plictisiţi, dar veţi reuşi să rezolvaţi totul la timp şi în bune condiţiuni. Pentru dvs., această perioadă deschide toate uşile profesiei sau meseriei. Învăţaţi să vă urmaţi intuiţia, să aveţi încredere în sine şi veţi avea toate şansele să dezvoltaţi proiectele dvs. prioritare. Dacă negociaţi, diplomaţia dvs. va aduce pe interlocutor acolo unde doriţi dvs. Cei care caută un loc de muncă au un horoscop productiv, care le va aduce ceva,
de câte ori vor întreprinde ceva: noi contacte în reţeaua socială, un progres în căutările dvs. sau un interviu promiţător. Punctele dvs. forte sunt: determinarea, abilităţile şi capacitatea de muncă, originalitatea şi şi creativitatea. Cu acest frumos bagaj de calităţi defectele ce mai contează? Aveţi proiecte ambiţioase şi nimic nu vă poate opri. Veţi reuşi!
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Această Lună Plină vă îndeamnă în modul cel mai serios să socializaţi. Nu puteţi şti niciodată ce conexiuni importante aţi putea face, ce oameni folositori aţi putea întâlni, ce relaţii benefice aţi putea începe. Acum aveţi puteri magice, deşi poate vă este greu să le recunoaşteţi sau nu vreţi să recunoaşteţi asta, dar meditaţia vă poate ajuta cum să recunoaşteţi şi să folosiţi această putere uimitoare, care poate face minuni. Într-un ton mai vesel, am zice ca Murphy,” nu credeţi în minuni, bazaţi-vă pe ele!”.
Cuvântul magic: îndrăzneşte.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
PEŞTI
Horoscopul dvs. pentru această perioadă vă arată deosebit de fragili emoţional şi un pic confuzi. Nu vă izolaţi de mediul înconjurător, pentru că nu veţi rezolva nimic. Dimpotrivă, înconjurându-vă cu cei dragi, ei vă vor aduce energia care vă trebuie şi vă vor ajuta să vă menţineţi o stare de spirit pozitivă. Acum se vor ivi oportunităţile pentru o schimbare benefica in anul viitor; ascultaţi-vă sentimentele, sondaţi nevoile dvs. cele mai profunde şi puneţi-vă de acord cu ceea ce doriţi cu adevărat. Întâmplător, perioada nu este pentru dvs. prea activă şi, prin urmare, veţi avea timp să restabiliţi ordinea în viaţa dvs., să analizaţi situaţiile diverse, iar asta vă va ajuta să aveţi o viziune mai clară asupra schimbărilor care trebuie făcute.
În dragoste, în cuplul familiştilor pot exista conflicte şi chiar dacă nu duc la dispute acerbe, ele lasă tensiuni latente. Poate că partenerul/a nu înţelege întotdeauna reproşurile care îi sunt făcute, poate dvs. nu le înţelegeţi pe cele ale lui/ei. Important este să încercaţi să discutaţi calm, dar deschis, lucrurile importante care v-au dus la tensiuni; lăsaţi deoparte mărunţişurile zilnice, că astea pot degenera dialogul calm în discuţie aprigă. Nu încercaţi să vă impuneţi, faceţi concesii, dar nu compromisuri. În definitiv, este vorba de persoana cu care trăiţi o viaţă întreagă, iar emoţiile dvs. nu sunt un consilier foarte bun. Spre sfârşitul intervalului lucrurile se vor îmbunătăţi. Dacă sunteţi singuri, încercaţi să nu staţi acasă; acesta este singurul obstacol în calea unei întâlniri norocoase. Socializând veţi întâlni oameni interesanţi şi inima dvs. va bate niţel mai repede în anumite ocazii, iar în altele veţi trece drept insensibili. Poate aveţi în vedere pe altcineva şi nu îndrăzniţi să-i mărturisiţi interesul dvs. Ei bine, fie că faceţi această mărturisire sau vă îndreptaţi atenţia către ceva nou, fiţi pregătiţi: există posibilitatea să trăiţi un surprinzător final de an.
În profesiune, atmosfera este calmă, chiar rutinieră, ceea ce este bine pentru dvs., care, acum, căutaţi liniştea. Cu toate acestea, nu vă uitaţi ambiţiile şi proiectele, deşi nu aveţi o viziune foarte clară asupra acestora. Nu trebuie să vă cheltuiţi energia dacă nu ştiţi exact unde vreţi să ajungeţi. Revizuiţi obiectivele, evaluaţi-vă posibilităţile şi clarificaţi-vă poziţia faţă de acestea. Şi încă ceva: temperaţi-vă impulsivitatea. Cei care caută un loc de muncă trebuie să se gândească serios la un curs de perfecţionare sau chiar la schimbarea profilului profesional. Desigur, asta înseamnă mai mult efort personal şi o investiţie semnificativă de timp, dar merită şi nu veţi regreta mai târziu. Apoi, va trebui să învăţaţi să aveţi încredere în dvs. să contaţi doar pe dvs. şi într-un final veţi găsi exact postul potrivit pentru dvs. Succes!
Luna Plină şi Magia Crăciunului
Există energii şi oportunităţi vindecătoare în jurul dvs. Neptun, care guvernează semnul Peşti, vă oferă o mână de ajutor pentru a vă explora potenţialul magic. Utilizaţi-vă sensibilitatea pentru vindecare şi magie, mai degrabă decât pentru mărunţişuri inutile pe care nu le puteţi controla. Aveţi posibilitatea de a alege între a vă extinde intuiţia şi a vă pierde în dramolete cotidiene. Alegeţi!
Cuvântul magic: responsabilitate.
Redacţia revistei “ELY STAR” vă doreşte un CRĂCIUN FERICIT
şi
ANUL NOU 2019 cu bucurii, cu sănătate şi bani (dacă se poate).
Drepturile de autor ale acestui articol aparţin Asociaţiei de Astrologie şi Parapsihologie ElyStar® (www.aapes.ro)