Legile lui Murphy şi Zodiacul
Murphy a existat! Inginer la o bază militară din California, odată, pe când lucra cu un aparat ale cărui cablaje erau prost făcute, el a exclamat: „Dacă există o cale de a face un lucru prost, o va face” – referindu-se la cel care le făcuse. Şeful sau a repetat observaţia aceasta la o conferinţă de presă, sub forma: „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge”. Şi astfel, Legile lui Murphy au fost… lansate! Să ne descreţim puţin frunţile şi noi, delectându-ne cu acestea, în legătură directă cu zodiacul.
BERBEC
Năvalnic, îmboldit de planeta sa guvernatoare, Marte, nativul Berbec este cel care va fi iniţiatorul şi cel care porneşte atacul în toate acţiunile. El face totul „în forţă”. Murphy îl sfătuieşte: „Nu forţa. Foloseşte un ciocan mai mare”.
TAUR
Nativul Taur este un tenace. Răbdarea sa în căutarea răspunsurilor la diverse probleme, dar şi forţa şi constanţa sa în găsirea soluţiilor, sunt recunoscute. Legea lui Murphy îi spune: „Dacă ai de rezolvat o problemă grea, dă-o unui leneş; va găsi el o cale mai comodă de a o rezolva”.
GEMENI
Semn dual, caracter schimbător şi mare iubitor de… excese, sunt câteva din trăsăturile nativului Gemeni. Una din Legile lui Murphy spune ca şi nativul Gemeni: „Fiecare ar trebui să creadă în ceva… eu cred că aş mai bea un pahar cu vin…”.
RAC
Nativul Rac este dominat de Lună şi are trăiri emoţionale puternice; Racul este familistul zodiacului, cel cu multe probleme. Probabil, la el se referă Legea lui Murphy care spune: „Când te chinuieşti să rezolvi o problemă, de mare folos îţi poate fi cunoşterea soluţiei”.
LEU
Acest semn zodiacal, dominat de Soare, care-şi doreşte (şi de cele mai multe ori, capătă) strălucire şi importanţă, este cel care aspiră la cel mai înalt post. Pe el, Legea lui Murphy, îl „sfătuieşte”: „Dacă există o cale de întârziere a unei decizii importante, un bun manager o va găsi!”
FECIOARĂ
Semnul Fecioarei este dominat de Mercur, care-i stimulează spiritul practic, analitic. Pe el munca nu-l sperie, fiind dornic mereu să fie util; atât de mult încât ajunge la epuizare. Pentru nativul Fecioară Legea lui Murphy spune: „Există întotdeauna o cale mai uşoară de a face un lucru. Dar când o cauţi, n-o găseşti!”
BALANŢĂ
Nativul Balanţă este ordonat, echilibrat şi cu talent diplomatic. Este dispus să accepte compromisuri în virtutea temperamentului sau conciliant. Lui i se aplică următoarea Lege a lui Murphy: „Secretul succesului este sinceritatea. Falsific-o şi obţii imediat succesul dorit”.
SCORPION
Nativul Scorpion este un luptător înnăscut; pentru el pare că nimic nu este imposibil, ceea ce de multe ori este adevărat. Dar el este, oricum, adeptul Legii lui Murphy: „Nu crede în miracole. Bazează-te pe ele!”
SĂGETĂTOR
Nativul Săgetător este dotat cu o inteligenţă clară şi cu o intuiţie promptă. Dar de multe ori el nu este bine înţeles. Nativului Săgetător Legea lui Murphy îi spune: „Dacă explici ceva, atât de clar încât oricine te poate înţelege, se va găsi cineva care să te înţeleagă greşit”.
CAPRICORN
Capricornul este semnul dominat de Saturn, planeta destinului. Închis în sine, cu o autodisciplină inflexibilă şi mereu dornic de solitudine, nativul Capricorn prilejuieşte următorul postulat din Legile lui Murphy: „Cele mai credincioase lucruri în viaţă sunt: banii, câinii şi femeile bătrâne”.
VĂRSĂTOR
Nativul Vărsător este total lipsit de prejudecăţi convenţionale; nu prea cunoaşte furtuni sentimentale ori valurile agitate ale pasiunii şi geloziei. Pe acest nativ, Legea lui Murphy îl „linişteşte”: „Celibatul nu este ereditar!”.
PEŞTI
Ah, acest nativ Peşti atât de introvertit, de idealist şi încântător de agreabil şi aparent liniştit. Intuitiv şi imaginativ, el este înclinat spre credinţă. Ceea ce aduce în discuţie Legea lui Murphy care spune, ca: „Un om fără religie este ca un peşte fără bicicletă”.
Fragment din volumul “CARTEA Zodiacului”
autori: Radu Botez şi Livia Dragu