Despre ce înseamnă război și consecințele sale, am aflat încă din copilărie. Nu am trăit o astfel de nenorocire, dar am avut șansa de a avea o bunică maternă extraordinară, fostă învățătoare și pedagog de excepție, care mi-a povestit cam ce se întâmpla în România în timpul celui de-al doilea Război Mondial, dar și ce a urmat după încheierea lui. Părinții mei nu prea erau de acord ca eu să ascult astfel de povești, dar erau atât de ocupați cu serviciul, încât au renunțat să mai intervină și au lăsat-o pe bunica mea să se ocupe de instruirea mea, așa cum a crezut de cuviință. Așa am învățat că războiul nu este doar un conflict între două sau mai multe state, națiuni, pentru realizarea unor interese politice și economice. Am înțeles că războiul este factorul declanșator al multor nenorociri, foamete și inimaginabile suferințe, atât fizice cât și psihice, iar cei care au reușit să le depășească, au devenit veritabili eroi.

De când a început războiul în Ucraina, cei care îmi solicitaseră consilierea, nu s-au mai gândit deloc la problemele cu care se confruntau. Acum se gândesc doar la posibilitatea generalizării acestui război, la suferința celor care trec granița doar cu hainele de pe ei și cu copiii în brațe, la disperarea celor rămăși fără locuințe, fără bani, fără tați, frați, soți sau iubiți. Se mai gândesc la ce ar mai putea face, eventual unde s-ar putea duce ca să scape cu viață. Solicită recomandări și încearcă să se pregătească psihologic pentru a gestiona cât mai eficient o astfel de posibilă problemă.

În afară de o minuțioasă documentare pentru propria-mi perfecționare pe acest segment, am căutat să-mi amintesc toate poveștile bunicii mele despre război, dar și felul în care dânsa a reușit să supraviețuiască, deși a rămas văduvă la vârsta de 29 de ani cu un copil mic (mama mea). Cu ajutorul acestor povești, spuse cu mult tact și delicatețe, a reușit să mă pregătească pentru ceea ce credeam că nu se va întâmpla niciodată.

Poate va gândiți că ce a fost atunci, nu mai este valabil acum. Într-adevăr, multe lucruri s-au schimbat, dar esența răului a rămas aceeași: localități distruse, morți, răniți, foamete, mame disperate fugind cu copiii în brațe pentru a-i salva de la moarte.

Imaginile difuzate de toate televiziunile din România șochează la propriu, însă ne pun în fața unei realități pe care nu o putem ignora. Tocmai de aceea, informațiile ar trebui preluate doar din surse credibile, pentru a se evita afectarea emoțională a populației.

“Ce mă fac dacă va fi război?”este întrebarea care mi se adresează zilnic. Încerc să-i liniștesc pe toți cei care mi se adresează astfel, amintindu-le că locuim în aceeași țară. Nu sunt o personalitate, nu sunt vreun membru al guvernului și nu am niciun fel de avantaje care să-mi asigure o oarecare protecție. Le spun că suntem cu toții “în aceeași barcă”, sugerându-le și câteva recomandări:

–             nu vă focalizați doar pe informațiile despre război, urmăriți doar știrile speciale, aveți grijă atât de dumneavoastră cât și de ceilalți membrii ai familiei care trebuie hrăniți, îngrijiți și încurajați;

–             optați pentru o gândire flexibilă, non-catastrofală, evitați expresii de genul “vai de capul meu”, “vai de capul lor”, “o să se prăpădim și noi”, etc;

–            nu transformați îngrijorarea, frica, nemulțumirea în atacuri de panică, pentru că sunt  foarte greu de vindecat;

–            nu vă gândiți că anumite situații nu le veți putea suporta; există posibilitatea să nu vă confruntați cu ceea ce s-au confruntat alții;

–             gândiți-vă că puteți găsi puterea de a merge mai departe și nu vă pierdeți speranța;

–             nu vă mai comparați cu alții, nu vă mai gândiți că sunteți mai puțin rezistenți, poate și mai bolnavi, mai săraci sau cu mai multe responsabilități (copii mici și/sau persoane vârsnice în întreținere);

–             ajutați în măsura în care puteți și ori de câte ori puteți;

–             însemnați ceva bun în viețile oamenilor, nu pentru a fi

lăudați și nici cu gândul la posibilă mântuire.

Unei doamne care repeta obsesiv întrebarea “Unde să mă duc dacă începe războiul?” i-am răspuns printr-un citat “Nu trebuie să știi tot drumul până la destinație, fă primul pas și vei ști care este următorul” (Martin Luther King). Din fericire m-a înțeles și s-a mai liniștit, înțelegând că nu e cazul, când la noi este pace, să gândească atât de catastofal.

“A la guerre, comme à la guerre!” (La război, ca la război), spune un vechi proverb francez, provenit dintr-o expresie celebră datând din secolul al XVII – lea. Cât adevăr, dar și câtă suferință poate fi sintetizată doar câteva cuvinte! Amintesc asta pentru că există și persoane capabile să se detașeze complet de izbucnirea războiului în Ucraina, adoptând un limbaj de genul:” nu-mi pasă”, nu mă interesează”, “treaba lor, e țara lor”, etc. Poate părea lăudabil, însă nu este, existând riscul de a se ajunge la demotivare și ignoranță.

Se spune că adevărații învingători sunt cei care nu renunță. O dovedesc zi de zi toți cei care au curajul să-și trăiască viața cu demnitate, chiar dacă viața lor este o continuă suferință. O dovedesc persoanele cu handicap permanent, supraviețuitorii bolilor grave, incurabile, mai ales persoanele care în loc să fugă din calea inamicilor, aleg să lupte (chiar și cu mâinile goale) pentru a-și apara țara și libertatea.

“Războiul nu ne poate umaniza, se poate doar aboli” a spus celebrul savant Albert Einstein. Se pare că noi românii, în ciuda lipsurilor și sărăciei, am rămas umani și mă bucur nespus.

Cei care îl pot aboli sunt cei care au o mare putere de decizie. Poate fi pasul salvator, pe care îl așteptăm cu toții… sperând din tot sufletul, că Binele poate învinge, întotdeauna, răul.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici