Motto:
Cine poartă mărtişoare, nu va fi pârlit de Soare!
(zicătoare populară)

Ziua de 1 Martie este mult aşteptată de toţi şi are o semnificaţie aparte, prin însăşi importanţa evoluţiei sale în calendar, prin faptul că el marchează începutul unui nou anotimp, unul tineresc, înfloritor şi dătător de noi speranţe, dar şi pentru obiceiul Mărţişorului.

Data de 1 Martie în calendare

În antichitate, când astronomii şi astrologii erau la mare cinste, anul începea cu data de 1 Martie, însoţit de tot alaiul de sărbătoare cuvenit. Şi vechile calendare europene începeau tot cu 1 Martie. Dealtfel, anul nou a fost sărbătorit la 1 martie, până prin secolul al XVIII-lea. Această sărbătoare de primăvara a lăsat în urmă şi colindul “Maine anul se-innoieste/Pluguşorul se porneşte” căci primăvara toţi oamenii de la sate porneau la arat. Timpul a trecut, calendarul s-a schimbat, dar colindul a rămas ca fiind de “anul nou” şi se cântă iarna. În această zi se sărbătorea Anul Nou în majoritatea religiilor. Veneţienii l-au celebrat până în anul 1797, iar ruşii cam tot până pe-atunci. De altfel, semne ale vechiului an care începea în martie se văd şi astăzi în denumirile rămase lunilor: septembrie (adică luna a 7-a) care este acum cea de a 9-a lună; octombrie (luna a 8-a), noiembrie (a 9-a) şi decembrie (luna a 10-a) care acum este cea de a 12-a luna a anului. În memoria noastră ancestrală aceste semnificaţii s-au păstrat, cum s-au păstrat şi denumirile lunilor şi astfel, importanţa lui 1 Martie nu s-a estompat, la ea adăugându-se obiceiul Mărţişorului atât de frecvent, mai ales în arealul balcanic.

De unde vine Mărţişorul?

Se presupune că el a apărut cu mult timp în urmă, având semnificaţii magice, de apărare împotriva forţelor malefice. La început se purta o bucată de pânză roşie împotriva deochiului şi spiritelor rele, mult temute în perioada animismului; de abia mai târziu el s-a transformat în fir roşu împletit cu alb, căpătând şi alte semnificaţii pe măsură ce oamenii au început să nu se mai teamă atât de tare de de forţele naturii. La noi, şi astăzi femeile pun la mânuţa sugarilor un fir roşu, ca să nu fie deochiati. Dar de unde a apărut Mărţişorul aşa cum îl cunoaştem astăzi?
Desigur, de la daci şi de la romani. Legendele geţilor vorbesc despre femeile acestora, care la venirea primăverii şi începutul de an agricol se împodobeau cu pietricele sau monede legate cu fire de lână albă şi roşie. Dar şi romanii sărbătoreau la 1 martie începutul anului nou, când aveau loc sărbătorile zeului Marte, iar copiii erau împodobiţi cu monede de aur sau argint, legate cu fir alb şi roşu; roşu ca simbol al războiului (Marte fiind la ei zeul războiului), iar alb ca simbol al păcii, căci toate mamele îşi doreau să fie pace pentru copiii lor. Aşa cum popoarele s-au îngemănat şi obiceiul s-a contopit, devenind cunoscutul Mărţişor de astăzi.

Eroi de legenda: Primăvară şi Soarele

Acest obicei a născut legende, iar folclorul popular vorbeşte despre Primăvara, care venind pe pământ a văzut un ghiocel sufocat de spini şi zăpadă şi, încercând să le dea la o parte, s-a rănit la mâini. Iarna cea rea, văzând Primăvara cum apara ghiocelul, a pornit un viscol mare şi ghiocelul a murit îngheţat. Dar Primăvara l-a înconjurat cu mâinile ei însângerate, o picătură roşie de sânge a căzut pe el şi ghiocelul s-a trezit la viaţă. Astfel, Primăvara a izbândit împotriva Iernii, iar la începutul acestui anotimp, albul şi roşul, înfrăţiţi, capăta valenţe de speranţă şi reînviere a naturii, servind că talisman sau amuletă împotriva celor rele. O altă legendă spune despre Soare, care prefăcut într-o prea frumoasă fată (în unele zone, într-un flăcău) a ieşit în sat la horă să joace. Zmeul cel rău a răpit-o şi a ascuns-o în beciul unui castel. Jale mare a fost peste omenire şi, un singur flăcău, un Făt-Frumos, bineînţeles, a ales să lupte cu Zmeul şi să elibereze Soarele din tainiţa unde fusese ascuns. Lupta a fost cruntă, tânărul a fost rănit de moarte, dar Soarele a fost eliberat. Omenirea s-a bucurat, florile au înflorit, râurile au susurat, dar flăcăul a murit, iar din rănile sale au curs picături de sange-rosu în zăpadă alba-sclipitoare şi aşa s-a născut ghiocelul, floarea vestitoare de primăvară. Oricum ar fi, obiceiul Mărţişorului a venit din negura timpului şi a dăinuit de-a lungul veacurilor până astăzi. La sate, el se poartă la mână sau la gât, cam 9-12 zile după zonă geografică, apoi şnurul se punea pe ramurile unui copac înflorit, se agaţa de poartă, de ferestre sau de coarnele vitelor, că talisman împotriva deochiului şi a tuturor relelor. Cu bănuţul de aur sau de argint, după caz, se cumpără vin roşu şi caş alb, să fii rumen că roşul vinului şi cu pielea albă precum caşul. În mediul urban, deşi semnificaţiile s-au pierdut, obiceiul a rămas: micul talisman de Mărţişor celebrează venirea Primăverii, renaşterea naturii şi face bucuria copiilor, a fetelor şi a femeilor.
…Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa…

REDACŢIA ElyStar®