Ce se mai „cere” pe la noi…
Înainte de Sărbătorile Pascale mă gândeam: Nu peste mult timp vom sărbători Paştele. În funcţie de timpul pe care-l au la dispoziţie, o mulţime de oameni s-au apucat de curăţenia generală. Deşi s-au inventat aspiratoarele, încă se mai bat covoare în faţa blocului la 6 dimineaţa… Reclamele axate pe produsele de curăţat s-au înmulţit şi întrerup, din ce în ce mai enervant, filmele difuzate la TV. Cu toate acestea, toată lumea se bucură. În sfârşit a venit primăvara, e soare, e cald, pomii au înflorit! După post vor începe şi nunţile. Oamenii îşi fac planuri, închiriază localuri şi discută. Despre ce? Şi despre alegerile lor, de foarte multe ori, luptându-se cu argumentele părinţilor sau ale viitorilor socri.
Recent, fără să vreau, am asistat la o asemenea discuţie. Unde? La coadă într-un supermarket. De amuzat, m-am amuzat teribil şi tocmai de aceea, m-am gândit să vă povestesc şi dumneavoastră ce se mai „cere” pe la noi în materie de nurori. Protagoniştii dialogului au fost un tânăr şi tatăl său, un domn ţâfnos şi tare încrezut. Tânărul îi spunea :
– Tată, e frumoasă, e deşteaptă, are studii, provine dintr-o familie bună, ce nu-ţi convine la ea?
– Las-o tu pe ea, analizează-te pe tine! Eşti tânăr, ai pregătire, ai şi ceva bani…ai putea să alegi o fată de senator, de patron de succes, nu una de 50 de kilograme!
– Şi ce este rău în a avea 50 de kilograme? a insistat fiul.
– Este, că doar nu suntem la Paris, am auzit că aşa se poartă pe acolo…
– Dar e ca un bibelou! a adăugat fiul.
– Nici un bibelou, am încheiat discuţia, nici nu poate fi vorba!
– De ce? a întrebat deznădăjduit tânărul.
– Pentru că va veni timpul să muţi mobila prin casă şi ce te faci tu cu una de 50 de kilograme? Nici eu nici maică-ta nu mai putem…
Replică domnului m-a lăsat uluită, chiar era să scap coşul din mână… Despre criterii de selecţie gen „un performant robot de bucătărie”, „o menajeră perfectă” mai auzisem, dar despre o noră bună de mutat şi cărat mobilierul casei, încă nu. Am privit cu coada ochiului în căruţul dânşilor cu cumpărături. Erau alimente şi câteva produse destinate curăţeniei de primăvară, nici urmă de vreun cric, nici măcar o şurubelniţă… Probabil că acestea urmau să facă parte din dotarea tehnică a viitoarei şi unanim acceptate nurori.
Am plătit cele cumpărate şi mi-am văzut de drum. Mă tot gândeam la „pretenţiile” tatălui acelui tânăr. Mă uitam în jurul meu, priveam domnişoarele care mai de care mai frumoase şi mai subţiri. Îmi venea să zâmbesc, gândindu-mă cum ar fi să scriu un articol şi le „sfătuiesc”, îndeosebi pe cele care intenţionează să-şi întemeieze curând o familie, să mai lase dietele şi să meargă la sala de forţă, să ridice greutăţi, chiar să exerseze cu propriul mobilier de acasă.
Doar e criza, vremurile sunt grele şi e necesar să fii pregătit(ă) pentru orice…
Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici