Mesaje… lecţii
2014
“Mi se pare că sunt atât de multe de făcut în viaţa asta, încât nu trebuie să tai şi să am o profesie pentru că asta îmi spune societatea, că trebuie să mergi la facultate, să câştigi un salariu după aia, pentru că trebuie să-ţi întemeiezi o familie. Toate lucrurile astea sunt date şi parcă zici că îţi dă cineva nişte haine mai mari şi tu trebuie să le tai ca să-ţi vină ţie.”
1990
”Eu, când am terminat liceul trebuia să intru la facultate, dacă nu se întâmpla asta îmi făceam de râs părinţii, ei erau cineva pentru oraşul meu, să învăţ pentru a nu avea restanţe, să nu mărit din facultate, după, să am o familie, să-mi cresc copiii, să-i educ şi să-i văd la casele lor, în bunăstare.”
1980
“Din satul meu, aflat la vreo oră depărtare de oraş, au mers la liceu doar vreo câţiva copii. Am învăţat pe ruptelea, părinţii mei nu aveau bani pentru a mă ţine la gazdă, aşa că stăteam la internat, cu zece în cameră. Când am terminat liceul am mers la facultate, nu prea departe de oraşul în care am învăţat, ai mei o duceau foarte greu, dar foarte departe de satul meu. Am purtat aceeaşi pereche de pantofi cât am fost la facultate şi după aceea, până m-am măritat”.
1970
“Sunt singurul care a mers la facultate din neamul meu, cu alte vorbe sunt primul care a renunţat la opinci şi a început să poarte pantofi, cum îmi place să spun. Părinţii cu ceva avere m-au lăsat să plec, regretând că nu vor mai avea pe cine trimite cu vacile pe deal. Nu credeau că voi termina şcoala, dar am terminat-o, am muncit o vreme pe la ţară, acum mă apropii de pensie, bucuros că mi-am împlinit idealurile la care am visat”.
Dacă aş continua, cred că aş insera vorbele unui personaj exemplar dintr-un roman românesc care nu prea înţelegea rostul acestor facultăţi, dar… nu aceasta este intenţia mea.
De văzut este dinamica viziunii asupra traseului în viaţă. Limitările unor concepţii conduc chiar şi astăzi la anularea eului. Asumarea libertăţii individuale cred că este triumful omului conştient că poate ieşi de sub timp. Azi înveţi ceva, iar mâine faci altceva. Azi te crezi incapabil să te schimbi, dar mâine o faci. Tu eşti acela de ieri, tu eşti acesta de azi. Azi ai doar cunoştinţe, mâine- competenţe.
Nealinierea este una dintre lecţiile pe care tinerii de astăzi ne-o predau. Nu este deloc greu de învăţat, nu contează vârsta, putem să începem s-o învăţam din acest moment. Profesorul nu trebuie să fie prezent. Nu încap aici teama de eşec, penibilul noii ipostaze, dezacordul sau regretul! Exemplele din jur ne şi conving. Sigur ştiţi că uneori vânzătorul de cartofi este un inginer care a terminat cu 10 facultatea, că un controlor de bilete are şi master, că o secretară la un birou dintr-un colţ de ţară s-a chinuit până mai ieri cu o licenţă, că acum visul ei de a fi profesoară s-a convertit în a scrie două hârtii şi a mai spera că domnul primar aduce internetul în sat.
Renunţarea – o altă mare lecţie dată de tinerii de azi. Ne agăţam permanent de ceea ce suntem azi, mari specialişti, profesionişti, şefi, oameni ce deţin secretele unor profesii, singurii capabili de reuşită. Gata să ne apărăm teritoriile câştigate prin confirmări sau… pe alte căi devenim de neînlocuit, totul ni se cuvine după o inerţie pe care numai noi o vedem. Renunţarea înseamnă pentru un asemenea oameni anulare, fiind de neacceptat. N-ar încerca-o niciodată!
Cine va înţelege că haina odată terminată şi purtată mai intră la apă, se mai şi decolorează, va renunţa să se cramponeze în tiparul ancestral. Renunţarea şi nealinierea sunt, la urma urmei, înţelepciunea şi curajul de a accepta că uneori timpul ne-o ia serios înainte.
2018
“Pornesc spre Everest, după ce am terminat voluntariatul în Africa, am şi un examen la facultate, îl voi da on-line, trec în anul IV, aştept să văd lumea de sus! E cu siguranţă alta!”
Ana Koman – Editor online