Educația își propune să creeze un tip de realitate, cu care să se poate  opera foarte normal, cu  condiția ca aceasta să fie interiorizată, să devină o valoare personală, conducând  în cele din urmă la definirea personalității  oricărui individ, indiferent de rolul social asumat. Trebuie să nu ignorăm niciodată faptul că un format al apropierii de cultură se bazează pe o educație profundă, cel implicat încercând astfel să  evite încremenirea într-un proiect ce debutează chiar din momentul nașterii lui.
Aducătorul de cunoaștere este orice ființă capabilă să furnizeze experiențe ce modifică  într-un sens, benfic, evident,   un comportament, o atitudine, un cuvânt deviant, un verdict.
Educatorului îi este absolut necesară această înaltă valoare pentru că are ca primă dimensiune, solida experiență a complexității cărții, a literelor, a noțiunilor realului așezate solid și total în straturile memoriei. Nu ne mirăm când deseori înregistrăm contrariul, dar avem (încă) decența de a nu arăta cu degetul spre omul aflat în această mecanică a faptului mărunt. El afișează imaginea generalizărilor,  cercetează resortul ce pune în mișcare un imaginar fals ca proiecție, bântuit și amețit de orgolii, interese amăgitoare, apropriate obscur, susținute aproape compromițător ca moralitate, dar activate primitiv, periodic, afișate cu obstinație, în spațiul comunitar, cu iluzia, numai de el savurată,  că așa distruge.  Bătălia lui nu e cu omul decent, inteligent, validat de instanțe superioare, ci  cu imaginea ce și-ar dori-o să-l reprezinte și  pe care cu greu poate s-o aibă, dacă o va avea vreodată!, rămănând în continuare  doar… un aducător sau conducător de falsă cunoaștere.

O altă dimensiune a profilului propus descripției noastre este sentimentalismul, înțeles ca o aproximație destructurantă, o explozie tinerească a discursului nuanțat de o etică a confruntărilor de idei permanente. Atașamentul față de o idee, de o ipoteză este același cu atașamentul față de un lucru drag, dorit, obținut prin trudă. Deasupra acestora se așază, evident, atașamentul față de cei cu care lucrează, de copii, tradus prin nobila  și totală trădare a sinelui.
Efectele subtile ale simulărilor existențiale săvârșite zilnic conțin o altă linie a aducătorului de cunoaștere ce s-ar concretiza în deplinitatea prezenței sale în spațiul comunitar.  Într-o lume a confruntărilor de cele mai variate specii, morale, sociale, politice, administrative etc.  prezența acestuia este o necesitate, un spirit de conștiință, un factor unificator și distrugător al tendințelor destabilizatoare.

Invocând ipostaza atribuită de Malraux omului secolului  al-XX-lea, aceea a ființei preocupate mai ales de întrebări, nu de răspunsuri, considerăm demnitatea aducătorului de cunoaștere, o altă dimensiune  a acestuia,  marcată de interogații permanente. Cu justa măsură el devine complicele oricărui interlocutor, tânăr sau adult, alungând ceața care camuflează o lungă perioadă a tăcerilor, a fricii sau a lașității de a întoarce un cuvânt.
Modelul aducătorului de cunoaștere se construiește  din acceptări și respingeri, se re-creează în funcție de acțiune, putând fi plasat pe primul loc într-o tipologie a spiritului pe care oricând și oriunde o voi propune.

Ana Koman – Editor online