CUM NE ATRAG ELE
ZODIILE ŞI ELEGANŢA FEMEILOR
De la blana animalelor prinsă pe şoldurile femeii de grotă, trecând la faldurile vestimentaţiei egiptene, la îmbrăcămintea evului întunecat şi apoi la cele mai moderne creaţii, care au dat tonul în moda feminină din secolul XX, femeile au fost mereu preocupate de îmbrăcăminte.
Această dorinţă a lor, de a fi cele mai frumoase, vine de la instinctul de a atrage pentru perpetuarea speciei. Este, deci, ceva natural şi nici nu ne trece prin minte să condamnăm această înclinaţie. Nu vom vorbi despre tendinţele modei secolului al XXI-lea în care am intrat, dar este bine să ştim, care sunt predestinările fiecărei zodii în privinţa îmbrăcăminţii femeilor şi, vom vedea că luxul fără gust este egal cu zero şi că, poţi fi elegantă şi fără prea mulţi bani. Unele reuşesc. Ar mai fi de spus, că nu toate vor urma exact predestinarea, că fiecare crede despre sine altceva decât văd ceilalţi şi astfel, există posibilitatea ca nu toate femeile de pe lumea asta să se regăsească în acest zodiac al vestimentaţiei femeieşti.
BERBEC
Femeia Berbec este dotată cu spirit independent, este foarte mândră, elegantă şi conştientă de propria-i valoare. Este pasionată de sport, ceea ce se regăseşte în felul ei de a se îmbrăca. Are o garderobă întreagă de fuste şi bluze inter-schimbabile şi pantaloni. La serviciu, poartă taioare sobre şi elegante; la ocazii preferă culorile vii – roşul este preferat, dar şi negrul. Dacă la o serată, unde toate femeile poartă rochii lungi în culori închise, apare „lady în red”, ea este sigur – Femeia Berbec.
TAUR
Femeia Taur urmăreşte cu atenţie evoluţiile modei şi ştie să o adapteze personalităţii sale, puternic influenţată de Venus, guvernatorul zodiei Taur. Nu comite greşeli de gust, ci, mai degrabă remaniază un model în funcţie de criteriile sale. Poartă îmbrăcăminte elegantă, cochetă, în culorile Pământului, dar în nuanțe pastelate, la care asortează bijuteriile care-i plac la nebunie. Dacă se întâmplă să vedeţi o femeie în vârstă încă seducătoare, îmbrăcată cu cochetărie, puteţi paria, fără prea mare risc, că este născută în zodia Taur.
GEMENI
Femeia Gemeni este o fiinţă agreabilă, simpatică, optimistă. Are o conversaţie inteligentă şi sclipitoare, aşa că nu prea mai observi cum se îmbrăcă. Foarte abilă în a-şi croi singură hainele, nativa din semnul Gemeni nu străluceşte prin eleganţă; îi plac potrivirile de tonuri şi culoarea sa preferată este griul, în toate nuanţele. De multe ori, nu prea este în ton cu moda şi dacă, la un priveghi toate femeile sunt îmbrăcate în negru, ea este în… argintiu.
RAC
Femeia Rac este poate cea mai feminină din tot zodiacul; este uşor durdulie, dar nu foarte solidă, ci bine proporţionată şi poate prezenta multiple aspecte: dimineaţa, în ţinuta sport este o femeie graţioasă, dar seara, într-o rochie lungă devine fascinantă. Nu urmează cu fidelitate moda, dar poartă numai vestminte potrivite. Îi place coloritul deschis, alb, galben, verde acvatic, bleu, tente care îi întăresc personalitatea. Chiar dacă i se aplică dictonul „casa mea – castelul meu” , ea nu va avea un dressing, căci nu risipeşte prea mult pentru eleganţa ei; aceasta este naturală.
LEU
Pentru Femeia Leu, orgoliul şi prestigiul constituie fundamentul vieţii şi al caracterului său. Luxul îi conferă prestigiu şi aceasta este o formă de supremaţie asupra altora. Foarte buna părere pe care o are despre sine, nu-i permite să se arate umilă şi simplă, chiar dacă condiţia ei economică este „la pământ”, dar în acest caz, veștmintele cele mai simple sunt transformate de ea în modele asemănătoare celor pe care le poartă femeia Leu cu posibilităţi: modele haute-couture. Culorile preferate sunt galben, auriu, orange, într-un cuvânt, toate culorile Soarelui.
FECIOARĂ
Deseori, Femeia Fecioară este de o frumuseţe deosebită, care se îmbracă cu simplitate, în stil clasic, fără extravaganţă şi consideră eleganţa sinonimă cu sobrietatea. Analizează până la cele mai mici detalii totul, refăcând îmbrăcămintea după ideile sale. Perfecţiunea este una dintre maniile ei. Iubeşte culorile mov, violet, lila. Dacă mergeţi pe stradă şi vedeți o femeie îmbrăcată indecent, fiţi siguri că nu este nativa Fecioară!
BALANŢĂ
Femeia Balanţă vrea cu orice preţ să fie elegantă, chiar dacă, de cele mai multe ori, alege o îmbrăcăminte prea ţipătoare, de aceea garderoba sa este bogată şi îngrijită. Ea apreciază culorile delicate, pastel, care se adaptează foarte bine personalităţii sale; iubeşte mult bijuteriile, pe care le poartă cu plăcere, chiar în situaţii nepotrivite şi chiar dacă sunt bătătoare la ochi. Dacă moda cere o fustă „creion”, ea va apărea cu fustă creaţă cu volane. Deducem că femeia Balanță nu prea are gust, dar la ce te poţi aştepta de la o visătoare?
SCORPION
Femeia Scorpion regretă că nu s-a născut bărbat. De aici, tendinţa sa spre masculinitate, trăsătură ce transpare în vestimentaţia sa. Latura dominantă a hainelor sale este funcţionalitatea, preferinţele îndreptându-se spre haine practice şi comode, ceea ce înseamnă o croială simplă şi lejeră. Culorile preferate sunt roşu, nu roşul ţipător, ci roşul închis, albastru-ultramarin şi negru. Dacă la un eveniment apare o doamnă îmbrăcată într-o rochie foarte simplă, neagră sau în alta dintre culorile de mai sus, dar cu o conversaţie absolut sclipitoare, aceasta este Femeia- Scorpion.
SĂGETĂTOR
Femeia Sagetator este femeia cu mers de felină, ceea ce îi conferă o frumuseţe aparte şi multă atractivitate, calităţi care se păstrează până în amurgul vieţii sale. Deşi îi place să fie elegantă, nu depune prea mult efort pentru asta, uneori aruncă un poncho peste bluza şi fusta din casă şi iese la shopping. Culorile sale preferate sunt vii şi luminoase, pline de gust; apreciază îndeosebi roşucarmin, verde şi bleu. În garderoba sa vei găsi haine de la mari case de modă haute couture, alături de cele de la second-hand.
CAPRICORN
Femeia Capricorn este în mod natural – elegantă. Îndrăgeşte lucrurile simple, preferă tonurile sobre şi nu apreciază sub nicio formă zorzoanele. Culorile sale preferate sunt negrul şi brunul Pământului, pe care le poartă cu multă distincţie, negândindu-se la modă, ci numai la confort. Într-o zi poate fi eleganţa întruchipată, în alta poate purta cu naturaleţe un pantalon şi un pulover vechi, desigur… negre. Garderoba ei este cu siguranţă ordonată, iar hainele sunt păstrate mult timp, cu foarte mare grijă.
VĂRSĂTOR
Femeia Vărsător este o nonconformistă; mereu orientată spre viitor, mereu în avangardă, este mereu în trend, acţionând într-o manieră noncoformistă în tot ceea ce ţine de modă; mâine este mai important pentru ea decât azi. De aceea, când se poartă maxi, ea va purta mini, când se poartă pardesiu, ea va purta pelerină, căci ştie că moda evoluează ciclic, revenind. Foarte originală, iubeşte mult culoarea indigo, pe care o poartă în diverse nuanţe, la rochii, bluze, fuste şi pantaloni asortaţi. La evenimente „sare în ochi” prin ţinuta ei nonconformistă.
PEŞTI
Femeia Peşti este născută în semn dual. De aceea printre nativele Peşti sunt femei care veghează cu grijă la ţinuta lor, în timp ce altele au întotdeauna un aer de neglijenţă. Dacă unele dintre ele sunt sensibile şi eterate, altele sunt destul de masculine. Tot astfel va fi şi garderoba lor; unele vor purta, chiar şi pe stradă, îmbrăcăminte gen-zână, altele vor prefera genul-prinţ. Toată garderoba lor aminteşte de o lume de basm, până și hainele de casă (preferatele femeii Peşti) sunt inspirate din acest tărâm al viselor. Culorile preferate sunt verde şi albastru, care le menţine trează amintirea apelor din care se trag şi pe malul cărora se pierd în reverie.
Fragment din cartea: “Sex și ZODII” (editie de colectie)
autori RADU BOTEZ – parapsiholog si LIVIA DRAGU – pishoastrolog – click aici
www.facebook.com/erotismul.zodiilor