Infidelitatea în cuplu este un subiect „de aur” pentru ziarele de scandal şi un subiect mai puţin abordat de celelalte. De ce credeţi? Pentru că abordarea infidelităţii este deosebit de complexă. Este greu să discuţi despre aşa ceva şi să nu superi pe nimeni. Poţi da naştere unor dispute aprinse. Poţi fi învinuit că eşti pro sau contra. Îmi amintesc discuţiile care au apărut după lansarea şi difuzarea filmului „Pas în doi” regizat de Dan Pița. Filmul a fost realizat cu câţiva ani înainte de Revoluţia din decembrie 1989 şi a uimit o ţară întreagă, nu numai prin profunzime, interpretarea strălucită a actorilor (îndeosebi a lui Claudiu Bleonț), minunata coloană sonoră a compozitorului Adrian Enescu, ci tocmai prin dezvoltarea ideii că cineva poate fi infidel pentru că este îndrăgostit de două femei în acelaşi timp. Personajul principal iubea două femei într-un mod cu totul şi cu totul diferit. La fiecare descoperise altceva care îl atrăgea şi îl făcea să se simtă împlinit. În preajma fiecăreia dintre ele avea un altfel de comportament şi se manifesta atât de diferit, de parcă nu ar fi fost aceeaşi persoană. Jocul a funcţionat până la un moment dat. Momentul adevărului a fost dramatic. „Nu pot renunţa la niciuna dintre ele” strigă disperat protagonistul, încercând o explicaţie în fața prietenului său contrariat la maxim. Lacrimi, plânsete, ţipete, chiar nişte lovituri cu capul de asfalt şi filmul s-a sfârşit foarte trist, sugerându-ne indirect „capul face, capul trage”… După vizionarea unui asemenea film, rămâi pe gânduri, după care, îţi pui întrebarea: „S-ar putea ca X să mă înşele în acest fel şi pe mine?” Dar mai întâi să analizăm cum se poate ajunge la aşa ceva… Motivele pentru care unii oameni se implică în relaţii şi apoi îşi înşeală partenerii pot fi extrem de diverse. De obicei, se consideră că unii sunt infideli pentru că sunt nefericiţi acasă. Critici de genul: „Ai nevoie de un psihiatru”, „Nu vezi cât te-ai făcut, parcă eşti Casa Poporului”, „Arăţi de parcă eşti dată de pomană” etc. ar fi un semnal că ceva nu este în regulă. Un alt posibil semnal ar fi certurile tot mai dese, fără să existe un motiv real pentru acestea. Lipsa sexului în cuplu ar putea fi o altă justificare, dar de multe ori, se întâmplă ca unul dintre parteneri să caute tandreţe, înţelegere, comunicare, nu doar acţiune. Un alt motiv ar putea fi realitatea că anumite persoane nu se pot mulţumi cu un singur partener. Cu sufletul sunt legate de o anumită persoană, dar din punct de vedere fizic nu poate exista decât pluralul. În asemenea situaţii, lucrurile se pot complica. Există riscul contactării unor boli cu transmitere sexuală, dar şi riscul de „a alerga după mai mulţi iepuri şi de a nu prinde niciunul”. Se vehiculează ideea că infidelitatea nu există dacă nu este descoperită şi dovedită. Cât se poate de fals, infidelitatea este ceea ce este, indiferent de abilitatea celuilalt de a afla. Şi apoi cum rămâne cu „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face?” Descoperirea unor secrete legate de trecutul amoros, chiar şi o simplă bănuială care se cere infirmată sau confirmată, pot constitui motive serioase pentru o analizare mai atentă a potenţialului partener. Se consideră că cine a înşelat o dată, va repeta faza, ori de câte ori va avea prilejul. Tocmai de aceea, infidelitatea în antecedente reprezintă un avertisment semnificativ şi este indicat a se avea în vedere. O altă scuză a celor care justifică faptul că sunt infideli, ar fi ceva de genul „infidelitatea ajută la menţinerea relaţiei legitime”, invocându-se motive precum: necesităţi fiziologice de satisfăcut, nevoia de diversitate, de curiozitate. În acest caz, spre deosebire de cele discutate anterior, relaţia extraconjugală are loc pe fondul unor relaţii bune cu partenerul de acasă. Din fericire, există anumite indicii prevestitoare ale infidelităţii. Câteva dintre acestea ar fi: interesul brusc şi neaşteptat pentru aspectul fizic, dispariţii neanunţate de la domiciliu, secrete privind apelurile telefonice, reproşurile dure şi nejustificate, schimbarea bruscă a atitudinii colegilor faţă de partener, cadourile exagerat de scumpe, etc. Infidelitatea în cuplu mai poate apărea şi din alte motive. Acestea ar fi: nevoia de atenţie, de companie, de camaraderie, de confort sufletesc. Toate acestea sunt deseori invocate de către cei care apelează la terapia de cuplu unde, fiecare dintre părţi vine cu argumentele sale. Când nu mai poate exista împăcare, nu mai contează nimic, nici cât de mult s-au iubit, nici câţi ani au convieţuit împreună. Contează doar cine este vinovatul, ce este de făcut şi ce se va alege ca finalitate. Oamenii nu sunt perfecţi şi de foarte multe ori, nici nu sunt compatibili. Observă asta târziu, se lasă duşi de valul pasiunii şi când se trezesc la realitate, începe circul. O aventură de acest gen poate fi doar picătura care umple paharul. Infidelitatea în cuplu poate cauza nu numai sfârşitul unei relaţii, ci şi producerea unor grave traume emoţionale cu urmări nebănuite. Celor care optează pentru o încercare de salvare a relaţiei de cuplu, li se recomandă: o reevaluare a sentimentelor, o atentă ascultare a motivaţiilor, o conştientizare a responsabilităţilor şi nu în ultimul rând, apelarea la ajutorul unui psiholog specializat.
Dacă respect şi dragoste mai există, s-ar spune că restul vine de la sine…

Fragment din cartea: “Sex și ZODII” (editie de colectie)
autori RADU BOTEZ – parapsiholog si LIVIA DRAGU – pishoastrolog – click aici
www.facebook.com/erotismul.zodiilor