Despre răutate și consecințele ei
Răutatea este o trăsătură de caracter a omului rău. Unii psihologi consideră că ar fi și o însușire, indiferent de vârsta celor care o manifestă (copii, adulți, vârstnici).
Au devenit oamenii mai răi decât au fost? A căpătat răul mai multă forță? Părerile sunt împărțite, iar ipotezele diverse, mai ales în condiții de criză.
Cunosc persoane care au făcut mult rău, dar și persoane care s-au îmbolnăvit grav de pe urma răutății celorlalți. Ori de câte ori mă confrunt cu un asemenea caz, îmi amintesc de bunica mea. Dânsa avea o vorba “Răutatea fură sănătatea”. Nu știu dacă a preluat-o sau a inventat-o, dar vă asigur că este adevărată. Consecințele răutăților adresate celor considerați vulnerabili sunt mai grave decât bănuiți. Fenomenul bullying, despre care se tot vorbește online, a căpătat o amploare nebănuită și este greu de gestionat. Cazul copilului de 9 ani, agresat de colegii lui pe motiv că suferea de o afecțiune (nanism hipofizar) care-l făcea diferit (din punct de vedere fizic), a fost mediatizat masiv. “Mamă, vreau să mor! Ucide-mă, te rog, nu mai pot suporta durerea!” este strigătul-șoc care a cutremurat o lume întreagă. Câți oare dintre semenii noștri au asistat pasivi la astfel de scene ? Câți oare dintre semenii noștri ar putea face ceva util, dar nu fac? Din păcate, sunt mult prea mulți și tocmai de aceea, răutatea a devenit atât de periculoasă.
“Cum să fii fericit și mulțumit când nu te lasă alții să fii?” se întreba unul dintre colegii mei, grav afectat de comentariile răutăcioase făcute la adresa postărilor lui de pe Facebook. Greu de crezut, însă comentariile răutăcioase și apelativele fac parte tot din categoria răutăți și reprezintă doar una dintre modalitățile prin care se pot lăsa sechele în sufletele oamenilor.
Pe parcursul vieții, cu toții avem parte de fel și fel de răutăți. Unii le suportă ușor, alții mai greu, depinde de temperament, dar și de antrenament. Elevă fiind, nu de puține ori, am fost luată peste picior pentru că învățam foarte bine. Nu m-a deranjat prea mult, pentru că asta îmi plăcea să fac. Așa eram eu, până la nivel celular, iar acest aspect m-a ajutat mult în lupta cu cei care voiau să mă schimbe și să mă aducă la nivelul lor.
Devenită adult, am început să mă documentez ca să pot înțelege ce este și cam cum funcționează…răutatea. Am descoperit că atunci când cineva te atacă, problema este la el/ea, nu la tine. Atacatorul este chinuit de frustrări, generatoare de mari tensiuni, imposibil de gestionat fără o pregătire de specialitate. Frustrările generează irascibilitate. Când cineva se descarcă pe alții, nu face altceva decât să redirecționeze atenția de la sine spre cel vizat.
Cum vă puteți apăra?
Mai întâi trebuie să vă gândiți la valoarea dumneavoastră ca om. Enumerați (în gând) calitățile pe care știți că le aveți, îndemânarea, talentul, tot ce reprezintă ceva bun și frumos în viața dumneavoastră. Stima de sine este protecția perfectă, dar aveți mare grijă cum o utilizați!
Priviți-vă atacatorul cu milă, pentru că el/ea este victima, nu dumneavoastră.
Dacă puteți, oferiți un răspuns înțelept care să-l/s-o trezească la realitate. Există câteva variante de răspuns, însă vi le prezint pe cele mai des utilizate:
-varianta 1: “Încerci să mă rănești sau ce?”
-varianta 2: “ Eu nu ți-am cerut părerea, dar uite că ai spus-o!”
O doamnă profesoară care preda Psihologia educației, ne tot spunea că răutățile pot fi asemanate cu niște cadouri. Atâta timp cât nu le acceptăm, nici nu pot ocupa spațiul personal, rămânând la nivel de intenție. Am încercat varianta propusă de dansa și a funcționat perfect.
Zilele trecute cineva mi-a spus “Toată viața am căutat iubirea adevărată. M-am înșelat amarnic! Am ajuns aproape de sfârșitul vieții și abia acum am înțeles că poți fi fericit numai dacă simți că ești iubit!”
Ce legătură are asta cu răutatea? Are, pentru că oamenii care știu să iubească dezinteresat, nu pot fi răi și nici nu pot face rău.
Puterea noastră stă și în felul în care răspundem la rău. Putem alege un răspuns înțelept sau tăcerea, iar asta se poate aplica în toate domeniile vieții. Analizați cu atenție cine merită bunătatea dumneavoastră. Fiți buni, dar nu la întâmplare! Bunătatea și răutatea nu pot fi confundate, consecințele lor sunt total diferite. Răutatea poate avea consecințe teribile: un dezechilibru emoțional, boli grave (atât fizice cât și psihice), suferință și foarte multe lacrimi. Cine are nevoie de așa ceva? Doar cei care se hrănesc cu negativitate…
“Cei răi pot avea noroc, însă numai cei buni pot fi fericiți” a spus, cândva, scriitorul Alexandru Vlahuță. Din punctul meu de vedere, mesajul său este valabil și astăzi. Nu vă lăsați copleșiți, fiind buni puteți fi fericiți, dar și mulțumiți că ați învins…o formă a răului.
Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici