”Motivația” este un termen foarte cunoscut, însă are mai multe înțelesuri: argument, argumentare, justificare, scuză. Pornind și de la acest aspect, expresia ”lipsa de motivație” poate fi analizată din mai multe puncte de vedere, începând de la cauze și încheind cu posibilele consecințe. De regulă, absența motivației arată dificultăți în găsirea argumentelor care determină acțiunea de a îndeplini un anumit obiectiv. Din punct de vedere psihologic, lipsa motivației reprezintă absența forței interioare care vă poate determina să acționați astfel încât să vă atingeți scopurile/obiectivele pe care vi le-ați propus. Poate afecta atât bărbații cât și femeile, indiferent de vârstă. Se crede că la mijloc ar fi doar factorii interni, dar nu este așa.
Sunt persoane care au norocul să li se ofere totul, atât material cât și emoțional. Nu sunt motivate să lupte pentru nimic. Când dau de greu, fac absolut orice să-și rezolve problemele sau să obțină tot ce își doresc. Etichetează pe alții ca fiind necorespunzători, au pretenția să fie mereu susținuți, dar nu susțin decât dacă sunt interesați. Pentru acest gen de persoane, lipsa motivației nu reprezintă un subiect interesant. Scriind acest nou articol, nu m-am gândit la dânșii, ci la cei nevoiți să lupte intens pentru fiecare lucru sau realizare. Sper să fiu la înălțimea așteptărilor și să vă fie de folos.

Lipsa motivației nu este o simplă stare de disconfort, este o stare dificil de suportat care poate avea consecințe neplăcute asupra întregii vieți. Poate avea diverse cauze, cum ar fi: teama de eșec, burnout-ul cauzat de stresul prelungit, lipsa unor obiective realiste, conviețuirea într-un mediu neprietenos și toxic, depresia și anxietatea. De obicei, cei afectați de această lipsă sunt considerați a fi supărați pe viață, neadaptați sau leneși, asemănători acelora din poveștile copilăriei. Ce bine ar fi să fie atât de simplu! Motivația oamenilor este influențată de o serie de factori, atât interni cât și externi…cărora eu cred nu li se acordă atenția cuvenită. De ce cred asta? Pentru că toți acești factori direcționează comportamentul uman în toată complexitatea sa.
Starea de sănătate (atât fizică cât și mentală) are un rol foarte important în susținerea motivației. Fac această afirmație în baza unor observații atente, dar și îndelungate asupra unor persoane afectate de diverse afecțiuni medicale. Puși în fața unor asemenea dificultăți, oamenii reacționează diferit. Unii se mobilizează exemplar, se tratează ca la carte și orice mic progres îi motivează în a persevera. Alții capitulează foarte ușor, mai ales când speranțele le sunt spulberate și când eforturile depuse par a nu avea nici un rost.
Stima de sine și încrederea în propriile abilități contează mult în ceea ce privește orientarea în educație și carieră. Referitor la educație, cei bine motivați obțin rezultate din ce în ce mai bune. Referitor la carieră, cei motivați de propriile abilități sunt creativi și productivi. Deși loialitatea față de locul de muncă nu mai este deloc apreciată, persoanele motivate în ceea ce fac sunt deosebit de loiale. Nu-și schimbă locul de muncă ca pe niște cămăși murdare și nici nu prezintă justificări mincinoase de genul că nu-și doresc să se plafoneze…realitatea fiind aceea că nu dețin abilitățile necesare postului ocupat.
Mediul social motivează și susține semnificativ valoarea talentului nativ precum și efortul susținut. Un copil crescut într-un mediu social și cultural care încurajează studiul individual, pluri-disciplinaritatea, respectul față de muncă și cei care muncesc, va fi mai studios și mai implicat decât ceilalți copii. Se va perfecționa continuu, dorindu-și măcar să-i egaleze pe cei/cele care l-au instruit.
Dezvoltarea personală pe care unele persoane o privesc ca pe un moft sau o fiță, ajută la înțelegerea limitelor personale, chiar și la depășirea lor cu succes.
Recunoașterea primită, uneori și feedback-ul, sunt de departe cele mai importante, mai ales pentru adulți. Înainte de evenimentele din decembrie 1989 oamenii se mulțumeau cu mult mai puțin decât astăzi. Erau suficiente niște laude în ședințe sau niște medalii ieftine de eroi ai muncii. Lipsurile de toate felurile dar și sărăcia îi făceau pe oameni deloc pretențioși. Nu existau termene de comparație, așa erau vremurile și nu este nimic rușinos în asta. În societatea de azi, recunoașterea meritelor poate părea de-a dreptul utopică, deloc necesară. A ajuns foarte greu să feliciți sincer pe cineva, să-i spui un simplu ”bravo” sau un scurt ”îmi place”. Excepțiile confirmă regula. Care ar fi adevărata cauză încă nu știu, cercetez și analizez realitatea, fără a mă afecta în vreun fel, tocmai pentru a găsi o explicație pertinentă despre care să scriu.
Manifestările lipsei de motivație sunt ușor de observat și nu trebuie să fii specialist pentru asta. Acestea sunt: apatia, lipsa de entuziasm, dificultăți de concentare, obținerea de rezultate necorespunzătoare și nesatisfăcătoare, izolarea socială și amânarea constantă a sarcinilor de îndeplinit.
Consecințele acestei lipse pot fi imediate, dar și pe termen lung. Dintre cele imediate le amintesc doar pe cele semnificative: absenteismul, conflictele în familie și de la locul de muncă, calitatea muncii lăsând clar de dorit. Conflictele pe termen lung vizează relațiile personale, performanța profesională și sănătatea. Câteva dintre acestea ar fi: comunicarea deficitară, distanțarea emoțională, exacerbarea stărilor anxioase, neglijarea responsabilităților dar și a celor dragi, alimentația haotică, dezechilibrată, tulburările de somn, izolarea, sedentarismul, pierderea încrederii în sine și în propriile forțe.
Din fericire, există o serie de strategii eficiente care pot fi aplicate, cu și fără, un ajutor specializat. Alegerea dar și aplicarea lor la nivel individual depinde de gradul de afectare al celui consiliat, precum și de opțiunea terapeutului cu care se lucrează. Câteva dintre acestea ar fi:
– auto-recompensarea este o strategie de consolidare a comportamentelor pozitive prin mici recompense imediate, după finalizarea sarcinilor și celebrarea (fără fast) a micilor victorii/realizări, sărbătorind cu bucurie orice progres real;
– restructurarea cognitivă în sensul de a învața cum să reinterpretați noile situații într-o lumină/ nuanță cât mai pozitivă cu putință;
– reducerea tendințelor de comparare nefavorabilă cu alte persoane;
– limitarea interacțiunilor cu persoanele care au o influență negativă asupra dumneavoastră;
– reducerea la maxim a dependenței de aprobare externă;
– îmbunătățirea relațiilor sociale prin participarea la grupuri de suport sau parteneriate cu colegii, eventual cu prietenii;
– terapia cognitiv-comportamentală (prescurtat TCC) dacă este cazul, sub îndrumarea unui specialist, pentru identificarea tiparelor de gândire negativă care influențează negativ motivația personală.

Depășirea cu real succes a lipsei de motivație o văd ca pe o nouă modalitate de adaptare la dificultățile vieții. Pentru început, identificați pe cei/cele care vă demotivează și nu mai aveți așteptări zadarnice din partea lor. Ca să vă fie mai ușor asemănați motivația cu o călătorie printre emoții și sentimente. Luați în calcul ideea că nu poate fi înțeleasă și nici acceptată de oricine. Dimensiunea dar și durata acesteia pot depinde de cât sunteți de implicați, dar și de modul în care ați fost ajutați să ajungeți… acolo unde v-ați propus.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici