”Apară-mă Doamne de dușmanii nevăzuți, de cei văzuți și cunoscuți, mă voi apăra singură” este rugăciunea pe care am auzit-o, șoptit, într-o mănăstire pe care am vizitat-o demult, împreună cu părinții mei. Eram o copilă insignifiantă pentru majoritatea cunoscuților noștri, însă nu și pentru familia mea. Acea rugăciune a avut un impact deosebit asupra minții mele, dar și asupra întregii mele vieți. În afară faptului că am preluat-o în toate rugile mele, am căutat să-i aprofundez sensul din toate punctele de vedere.
La maturitate, am descoperit că există și coexistă atât vizibilul cât și invizibilul, mai ales atunci când ajuți sau susții pe cineva dezinteresat. În cele ce urmează, voi prezenta câteva aspecte legate de vizibil și invizibil, însă nu în sens religios și nici paranormal. Există și o componentă psihologică, pe care o voi prezenta sintetizat. Este un punct de vedere personal, pe care vi-l împărtășesc fără a avea vreo intenție de a face trimitere la o persoană anume sau la un eveniment dintre cele trecute.

Se spune că în spatele unei persoane de succes se află cel puțin o persoană care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o susține, fiind deplin conștient/conștientă de calitățile și de talentul, cu totul deosebite. Este un adevăr mărturisit și confirmat de personalități cum ar fi: savanta Marie Curie, cunoscuta cântăreață Celine Dion, celebrul star Michael Jackson, președintele Bill Clinton și mulți alții.
Cei considerați vizibili culeg laurii, laudele, celebritatea uneori și banii. Cei așa-ziși invizibili se pot mulțumi cu sentimentul lucrului bine făcut, dar și cu prezența în viața lor a persoanelor pentru care au depus toate eforturile și priceperea lor. Dorința și disponibilitatea de a susține necondiționat nu pot fi înțelese de oricine. Din păcate, există situații când invidia, dorința de mărire (fără vreun merit real) pot transforma prietenii declarați (cu surle și trâmbițe) în dușmani invizibili.
Spre exemplificare, vă voi istorisi o povestioară, cam tristă, dar cu o morală…de reflectat.

Au fost odată ca niciodată doi tineri prieteni. Prietenia lor era destul de discretă. Cel vizibil în comunitate era un tânăr plăcut, harnic, voios, priceput, sociabil. Cel considerat mai puțin vizibil în acea comunitate, era studios, înțelept, retras în propria casă și curte datorită unor limitări fizice. Cei doi tineri se ajutau reciproc, fiecare cum se pricepea mai bine. Deciziile corecte, dar și munca susținută, le aduseseră o oarecare bunăstare, aspect care nu era pe placul multora dintre localnici.
Prietenia lor părea de nezdruncinat până când, într-o zi, o femeie răutăcioasă, leneșă și invidioasă pe bunăstarea și înțelegerea lor, a început să-i calomnieze și să răspândească tot felul de minciuni nerușinate. Nu s-a mulțumit cu atât. Sub pretextul bunăvoinței de a le fi de ajutor, a dăruit tânărului aflat în dificultate niște alimente care i-au făcut foarte rău și care i-au agravat boala. Încercările de a fi salvat au fost zadarnice și până la urmă, prietenia a încetat odată cu dispariția fizică a celui eliminat. Crezând că luând locul prietenului dispărut va beneficia (cel puțin) de aceeași bunăstare, femeia invidioasă a făcut tot ce s-a priceput ca să intre în viața celui rămas. Prezența ei a devenit tot mai vizibilă și mai solicitantă, mai ales din punct de vedere material. Golul rămas în sufletul tânărului se umplea cu fiecare zi, amintirea celui dispărut se estompa progresiv, lăsând cale liberă unei fericiri … aparente.
Câteva decizii neinspirate, dar și absența unui sprijin real au condus la un colaps material și financiar. Noua prietenă, nemulțumită de situație, s-a făcut invizibilă din relație, după care a trecut la următoarea victimă. Abia atunci tânărul a înțeles valoarea bunului său prieten, precum și dorința sa de a rămâne cât mai discreți cu prietenia, în comunitatea în care trăiau.
Morala: Uneori poate fi suficient să fii vizibil doar pentru unii și invizibil pentru alții, însă cu condiția să fii bun la suflet. Pe cei răi ii trădează faptele, dar și neputința de a fi niște prieteni adevărați.
Modestia, înțelepciunea și buna creștere fac pe cei cu adevărat strălucitori să-și dorească a nu străluci mai mult decât cei pe care-i susțin. Rareori au parte de recunoștință așa cum ar merita și poate și din acest motiv sunt mai puțin vizibili, chiar invizibili pentru marea majoritate. Doar atenția cu care vă priviți anturajul poate face diferența! Cei cu adevărat buni v-ar putea cuceri, cei răi v-ar putea îndepărta. De cine? Atât de ei, cât și de necazurile pe care le-a putea provoca…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici