Portret psihoastrologic

De la bun inceput trebuie sa spunem ca Daniel Buzdugan, nascut in Iasi, la 23 septembrie 1974, nu este atat un nativ pur Balanta, cat este o personalitate „de cuspida” Fecioara-Balanta (are Soarele in Balanta la gradul zero). Toate personalitatile „de cuspida” se definesc printr-un anumit grad de conflictualitate, cauzata de influentele diferite ale celor doua semne adiacente. In cazul celor nascuti la granita dintre Fecioara si Balanta, cum este Daniel Buzdugan, elementele de influenta diferita se integreaza armonios si se cristalizeaza in jurul unei teme centrale; personalitatea sa este caracterizata de elementele rationale tipice Fecioarei care se imbina armonios cu calitatile sociale tipice Balantei. Nativul este sarmant, sociabil si bun diplomat; pentru el mentinerea echilibrului, ideea de a trai si a-i lasa si pe altii sa traiasca sunt necesitati vitale. Cu casa III in Varsator, unde se afla si Lilith, nativul nu putea sa studieze altceva, decat ceea ce a si facut: Universitatea de Arte „George Enescu” din Iasi; pentru ca ii place tot ce este original si ingenios, ii plac schimbarile si, se stie, un actor schimba multe roluri. Daca dupa studii alege radioul, este pentru ca el spune ca „radio-ul este un teatru al mintii” acolo unde el poate fi un actor desavarsit. Astfel, il gasim la Radio Nord-Est Iasi din anul 1992 pana in 2000; apoi colaboreaza cu Radio Contact (2000-2003) si, in paralel, cu TVR Iasi si Antena 1 Iasi. Desi Soarele in casa X ii predestineaza succesul carierei, careul Soare-Luna il face instabil, mereu in cautare de mai bine, astfel isi schimba slujba si-l regasim din 2003 in echipa Radio 21, iar din august 2008 la „Morning ZU” de pe Radio ZU. Mercur il face placut in comunicare, curios, perspicace si ingenios : va imbina inteligenta cu originalitatea, devenind faimos cu farsele sale. Luna in Capricorn il face responsabil, serios si practic in scopul de a-si consolida o buna pozitie sociala; recunosterea sociala ii da stabilitate in plan afectiv; este casatorit si are un copil.

Daniel Buzdugan il are pe Jupiter in Pesti, asa ca nu este de mirare ca vireaza de cca. doi ani, cate 600 euro in contul unui copil defavorizat cu un coeficient de inteligenta ridicat, caci bunul Jupiter ii confera spirit filantropic. Tot Jupiter in casa III ii da o judecata sanatoasa, simtul valorilor, o minte deschisa, optimista si un inalt standard moral. Succesul in munca de comunicare (radio) este recunoscut. Nativul face vocatie din munca profesionala si aceasta joaca un rol important in viata sa. Zodiacul chinezesc ne spune ca este nascut in anul Tigrului de Lemn; unde elementul Lemn ii confera generozitate, altruism, dinamism si credibilitate. Tigrul este o persoana energica, dinamica, impulsiva si optimista; in plus, poseda un simt al umorului de cea mai buna calitate, lucru ce-l face foarte agreabil. Nu ne mira, mai ales ca acest umor „tipicar” se muleaza perfect pe aura (culoarea mov-visiniu) nativului. Prin urmare, avem o aura pozitiva, combinata cu un coeficient bioenergetic de 9,3 (la fel de pozitiv). Nascut in 23 septembrie, la echinoctiul de toamna, in zodiacul arboricol este Maslin, a carui trasatura definitorie este intelepciunea.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro