Când cineva se întreabă, măcar în gând, „unde am greşit?”, este clar că ceva s-a schimbat în viaţa sa, iar acest aspect îl/o deranjează.
Făcute cu voie sau fără voie, greşelile faţă de ceilalţi pot avea consecinţe dintre cele mai neplăcute. Pot afecta financiar, afectiv, chiar şi emoţional pe cei implicaţi. Pentru cei care nu înţeleg unde au greşit, este cel mai dificil. De ce? Pentru că nu ştiu pentru ce ar putea să-şi ceară iertare…
„De ce este atât de greu să ceri iertare?” este una dintre cele mai neaşteptate întrebări la care mi s-a cerut să răspund. Mi-a fost adresată, recent, de un domn pentru care o greşeală devenise o povară imensă pe care nu o mai putea suporta. Detesta rutina vieţii şi cauta ceva spectaculos, pornind de la autoturismul pe care-l conducea, până la alegerea partenerei de viaţă.
„Cel care face greşeala crede că toţi vorbesc de ea” spune un vechi proverb englezesc. Cam aşa se comportă şi interlocutorul meu. Avea impresia că toţi care îl cunosc nu vorbesc decât despre dânsul şi despre greşeala pe care o făcuse. Se simţea vinovat şi ceva din mânia cu care îmi vorbea, îmi sugera că situaţia era tensionată. Pe un ton grav mi-a povestit:
„– Până de curând credeam că am o viaţă frumoasă, o carieră mulţumitoare, o casă modernă, destui bani pentru a-mi satisface toate capriciile şi a nu da socoteală nimănui. A venit clipa când toate cele enumerate n-au mai fost suficiente şi m-am simţit, efectiv, gol de dinăuntru. M-am gândit şi am constatat, cu o mare surprindere, că ceea ce îmi lipseşte este tocmai o legătură umană. Soluţia părea a fi găsirea unei relaţii stabile cu o femeie care să mă facă fericit şi aşa am pornit la „vânătoare”. Criteriile selecţiei mi-au fost întotdeauna clare, dar nu înţelegeam de ce trebuie să mă implic şi sentimental. Acest gen de implicare mi se părea o slăbiciune. Am făcut o greşeală şi acum doresc să-mi cer iertare. De ce îmi este aşa de greu?”
„– Ce vă doriţi cu adevărat? Doar să vă ierte sau să reluaţi ce aţi început?” l-am întrebat.
„– Mă supăraţi când răspundeţi la întrebare cu o altă întrebare!” a răspuns pe un ton cât se poate de agresiv.
„– Vă întreb pentru că am observat că motivul pentru care mulţi dintre cei care vin la mine, este că nu ştiu ce vor; se întâmplă pentru că nu sunt pe deplin atenţi la nevoile lor. Eu am înţeles că eraţi la „vânătoare” în căutarea unei „legături umane” care: să fie impresionată de statutul dumneavoastră, care să vă facă să vă simţiţi puternic şi apreciat, care să se declare norocoasă că vă are în preajmă şi dispusă să facă totul pentru a vă mulţumi. Probabil că aţi avut şansa să găsiţi o astfel de posibilă parteneră, însă aţi uitat că iubirea nu poate fi asociată cu umilinţă şi nici cu ironia. Chiar dacă, din bun-simţ, nu a reacţionat încât să vă piară cheful de a vă mai cere iertare, să nu credeţi că nu a înţeles şi că nu a suferit…”
„– Eu vreau să cer iertare şi să fim împreună ca înainte, însă nu-mi imaginam că poate fi atât de greu!” a adăugat uluit de cele auzite tocmai din partea unei femei cam pe jumătatea dansului, atât pe lung cât şi pe lat.
„– Vi se pare atât de greu deoarece nici nu aţi încercat. Ori de câte ori aţi greşit, nu aţi reacţionat cerându-vă iertare. Aţi utilizat vreun cadou (spre compensare) sau orice altceva. V-aţi considerat superior celor pe care i-aţi rănit, considerând cuvântul „iartă-mă” un fel de înjosire. Ca răspuns la întrebarea adresată eu vă spun următoarele: critica îl face pe orice om să se simtă prost şi nesemnificativ; ironia îl face să se distanţeze; jignirea îl va face să plece definitiv, indiferent ce oferiţi spre compensare; a vă recunoaşte greşeala este o dovadă de maturitate, oamenii iartă mai uşor pe cei care-şi recunosc greşelile şi nu în ultimul rând, învăţaţi din greşelile pe care le-aţi făcut pentru a nu le mai repeta.”
M-a privit nedumerit. Atunci am înţeles că, în mintea dânsului, era prizonier fricii de a interacţiona cu cei pe care-i considera mai prejos decât dânsul. Am continuat:
„– Dacă vă puneţi mereu aceeaşi întrebare „de ce este greu” nu e bine. Uitaţi de întrebare, fiţi răbdător, procesul schimbării poate fi lent. Eu cred că numai oamenii „slabi” (la figurat) nu-şi cer iertare, nu?”
„– Da, se pare că aţi fost atentă la ce v-am spus. Aţi intuit nevoia mea de putere şi acum vă folosiţi de ea. Într-adevăr, cei „slabi” nu-şi cer iertare, ei doar se umilesc. Eu sunt puternic şi dispun de toată puterea pentru a-mi cere iertare de la femeia pe care nu intenţionez s-o pierd. Dacă nu o pot impresiona cu statutul meu, măcar s-o impresionez prin atitudinea mea.”
A plecat despovărat, simţindu-se atât de bine în pielea sa încât a uitat să salute. Înţelesese că, cerându-şi iertare mai avea o şansă să fie fericit. Dacă merită sau nu, numai Dumnezeu ştie.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici