Majoritatea cunoscuților mei adoră Sărbătorile de iarnă, îndeosebi Sărbătoarea Crăciunului. Motivul principal ar fi comemorarea Nașterii Domnului Iisus, dar și cadourile, mâncarea tradițională, întâlnirea cu rudele, prietenii, cu cei apropiați. Mai greu le este celor singuri sau cei rămăși singuri, bolnavilor și celor lipsiți de speranță. Îmi doresc că acest nou articol să le poate aduce optimism, speranță și măcar puțin din bucuria Sărbătorilor. În cele ce urmează, voi prezenta anumite aspect referitoare la emoții, la speranțe, o poveste cu tâlc, încheind cu urări de bine pentru Noul An.

Emoțiile reprezintă reacții afective care oglindesc reacția/reacțiile persoanelor față de realitate. De regulă, sunt de durata scurtă, însă intensitatea diferă în funcție de răspunsul afectiv. Pot fi plăcute și mai puțin plăcute. Emoțiile ne ajută să înțelegem nevoile noastre, dar și ce este important pentru noi. Cele plăcute ne vin în ajutor să simțim bucuria de a fi apreciați, de a fi iubiți, de a simți entuziasmul unui eveniment sau al unei revederi mult așteptate. Cele neplăcute, cum ar fi frica, ne pot proteja de pericole și ne pot arăta ce ne supără, cu adevărat.
“Eșți slab dacă-ți exprimi emoțiile”, din punctul meu de vedere, este un sfat discutabil, cu care nu prea sunt de acord. Dacă vă vine să plângeți, faceți-o în liniște și singurătate, eliberând (fără rezerve) emoțiile de tristețe, rușine, îngrijorare, frică sau furie înnăbușită. Dacă vă bucurați, exprimați-vă bucuria în felul dumneavoastră personal, fie doar și prin cuvinte frumoase. Gesturile afective vă vor detensiona fantastic și poate că vor face și pe alții fericiți. A fi foarte rezervați în astfel de situații, nu este recomandabil și nici drept.

Speranța este sentimentul de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe. Ca etimologie, termenul provine din limba italiană de la cuvântul speranza. Speranțele împlinite sunt cel mai frumos cadou pe care-l poate primi cineva. Speranța împlinită de a se însănătoși (când nimeni nu mai credea), speranța împlinită de a fi apreciat de cine trebuie, speranța de a ajunge acolo unde vă doriți, sunt doar câteva exemple ce pot da naștere celor mai intense și minunate emoții.
În susținerea celor afirmate, dar și pentru a demonstra importanța speranțelor în viața noastră, vă voi prezenta o binecunoscută poveste terapeutică intitulată “Povestea celor 4 lumânări”.
Din pură întâmplare, un copil sărman a găsit un micuț cufăr în care se aflau patru lumânări colorate. Descoperirea l-a făcut foarte fericit pentru că familia sa era atât de săracă, încât nu-și permiteau să cumpere decât lemne de foc și mâncare. În seara de Ajun, familia a hotărât să aprindă cele patru lumânări. cu multă evlavie, după care mama a plecat la bucătărie, tatăl să spargă câteva lemne și copilul să hrănească rapid cei doi câini din curte. În lipsa lor, dintr-o dată, lumânările, care erau fermecate, au început să vorbească.
Cea albă a spus “În prezent, în toată lumea există violențe, răutate, războaie și se pare că nimeni nu mai are nevoie de pace. Cum eu reprezint Pacea, nu are rost să mai ard” și s-a stins.
Cea galbenă a spus “Lumea e plină de înșelăciuni, minciuni și mincinoși. Eu reprezint Onestitatea și se pare că nici de mine nu mai este nevoie. Mă sting și eu.”
Întristată de afirmațiile celor două surate, lumânarea roșie a grăit “Oamenii sunt atât de ocupați, de interesați de alianțe și averi încât au uitat ce înseamnă dragostea adevărată. Eu reprezint Dragostea, nu mai sunt căutată, nici apreciată. Din acest motiv, mă sting și eu!”
Înainte de a grăi și ultima dintre ele, băiatul a intrat în cameră, înghețat, dar fericit că se va putea bucura de lumina și mireasma lor. Văzându-le stinse, a început să plângă, adresându-le întrebarea “De ce v-ați stins, de ce nu m-ați așteptat să mă bucur și eu de lumina voastră?”. Impresionată de tristețea și de lacrimile copilului, cea de-a patra lumânare, de culoare verde, i s-a adresat astfel “Nu fii trist, eu sunt Speranța și atâta timp cât eu ard, le poți reaprinde și pe surorile mele. Important este să vrei!”.
Lumânările au fost reaprinse, iar de lumina lor s-a bucurat întreaga familie, uitând de sărăcia în care trăiau. Anii au trecut și copilul a devenit adult. Din acea zi friguroasă de decembrie, în fiecare seară de Ajun, băiatul a aprins patru lumânări: albă, galbenă, roșie și verde…amintindu-și de fiecare dată cât de valoroase sunt Pacea, Onestitatea, Dragostea și Speranța. Mereu a reușit să-și păstreze speranța, indiferent de încercările și necazurile pe care le-a avut. La bătrânețe, a scris și publicat această povestioară, dorindu-și să fie lecție de viață pentru generațiile viitoare.

Mai sunt doar câteva zile până la sfârșitul anului și începutul Noului An. Se fac urări de bine, de belșug, de succes cam peste tot și din toate părțile. Este un obicei vechi, chiar străvechi. Fiți pregătiți să primiți asemenea urări și de la cei care nu vă suportă. Fiți diplomați și mulțumiți ori de câte ori este necesar, chiar dacă știți care este adevărul. Nu-i ignorați pe cei/cele care nu se ridică la nivelul vostru. Oferiți ce puteți, când puteți, mai ales celor aflați în mare nevoie! Dacă aveți posibilitatea, aprindeti și câte o lumânărică (colorată sau nu) în Ajun, cu precauția necesară pentru a nu provoca incendii. Imaginați-vă că lumina ei întreține speranța dumneavoastră de a fi mai bine și mai sănătoși decât ați fost.
Vă urez tuturor Sărbători fericite și numai bine!

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici