Viața oricărui om se poate complica din varii motive: complicății financiare, economice, sociale, medicale, comportamente necorespunzătoare, atitudini discutabile, etc. Nevoia de validare poate fi motivul unor complicații nedorite și neașteptate, însă numai atunci când sunt depășite anumite limite și când echilibrul inițial devine exces în toată regula. În continuare, voi explica ce înseamnă validare, nevoia de validare, dar și ce rol pot avea atât în dezvoltarea personală cât și în relații.
A valida înseamnă a recunoaște, a confirma ca o întărire a acordului referitor la ce prezentate și/sau expuse. Este un fel mai special de a transmite acceptarea realității precum și transmiterea unor simple mesaje de genul: “vă înțeleg”, “vă văd”, “am citit”, “are sens ceea ce ați afirmat”. Nu întotdeauna înseamnă acordul total în legătură cu o opinie ori cu mai multe opinii personale, însă se lasă loc pentru schimburi de idei sau diverse puncte de vedere.
Nevoia este ceea ce se cere (în acel moment sau mai târziu), uneori și ce se impune.
Nevoia de validare este considerată o parte componentă a dezvoltării umane. Atunci când validarea devine principalul obiectiv al unei persoane, devine o problema care-i poate complica viața…într-un mod greu de anticipat și chiar de imaginat. Psihologii consideră nevoia de validare dorința fundamentală de a fi acceptat, înțeles, recunoscut, ca o confirmare tacită a faptului că opiniile, experiențele, emoțiile, evenimentele prezentate sunt considerate firești pentru cei/cele care și-au făcut timp să le urmărească. Goana după like-uri, după urmăritori sau alte forme de validare socială, pot face ca aceste comportamente să pară destul de normale, însă excesele pe acest segment pot avea efecte negative asupra stimei de sine. Nevoia de validare este o nevoie umană, la fel ca oricare alta. Apare din fragedă copilărie atunci când suntem complet dependenți de ceilalți semeni pentru a supraviețui. În copilărie ne bazăm pe cei care ne îngrijesc. Pe măsură ce creștem, căutăm validare și în afara familiei. Validarea din partea colegilor, profesorilor, prietenilor devine tot mai importantă. Recunoașterea pentru realizări, fie ele și numai din sfera școlară, fac ca nevoia de validare să se extindă dincolo de nevoile fizice și să includă atenția, dar mai ales acceptarea.
În adolescență, nevoia de validare este mult mai puternică decât în copilărie. Eforturile pentru stabilirea identității personale, pentru percepția de sine, pentru validare în noile relații afective, cresc progresiv odată cu înaintarea în vârstă. Unii pot dezvolta sentimentul că nu sunt suficient de inteligenți, de talentați, de capabili pentru a reuși în activitățile școlare și/sau sportive. Sentimentul de inadecvare poate fi exacerbat de natura competitivă a mediului școlar, dar și a societății în general.Validarea de care adolescenții au atâta nevoie, este necesară pentru confirmarea abilităților pe care abia le conștientizează, dar și pentru integrarea în mediul în care activează. Neprimirea validării pe care o doresc, le poate da o permanentă stare de agitație, o scădere a stimei de sine, dar și o foarte slabă reglare emoțională, cu consecințe dezastruoase pentru comportamentul lor de mai târziu.
Validarea poate fi atât internă cât și externă. Validarea internă este modul în care ne interpretăm trăirile. Validarea externă este confirmarea primită din afară, mai precis este vorba de aprecieri, laude, promovări (meritate sau nu). De care avem nevoie? Consider că de ambele, fiecare dintre ele având rolul sau, bine conturat, în viața de zi cu zi. De ce? Pentru că ambele pot ajuta la inițierea, menținerea și dezvoltarea unor relații sănătoase și echilibrate, precum și o anume disponibilitate pentru schimbare, într-un sens pozitiv.
Beneficiile validării pot fi semnificative: motivație pe termen scurt, repere corecte în orientare, învățare mult mai rapidă și fără stres, întărirea relațiilor de parteneriat prin recunoașterea meritului personal.
Există și câteva riscuri între ar fi: verificarea compulsivă a reacțiilor care consumă mult timp și energie, alimentarea unei posibile dependențe de atenție socială, tinderea spre perfecționism.
Dependența de validare poate afecta copiii, adolescenții, dar și adulții. O astfel de dependență poate duce rapid la izolare, frustrări, discuții în contradictoriu, anxietate, conflicte în cuplu și parteneriate, tolerarea unor comportamente nepotrivite, diverse tulburări de personalitate, uneori depresie. Principalii indicatori ai instalării depresiei de validare sunt: verificarea constantă a mesajelor și comentariilor la postările de pe rețelele de socializare, evitarea inițiativelor și proiectelor noi, dificultatea de a spune NU în cazul supraaglomerarii cu sarcini, căutarea în permanență a surselor de aprobare și promovare, incapacitatea de a primi instrucțiuni, critici constructive și pertinente de la parteneri sau colaboratori.
În terapie, validarea celor care au neapărată nevoie este un instrument terapeutic foarte puternic prin faptul că ajută persoanele mai sensibile să-și înțeleagă și să-și gestioneze eficient emoțiile, sentimentele, dar și neputințele. Când o persoană conștientizează că a fost auzită și înțeleasă, acceptarea sa fiind total lipsită de condiționări, pentru sine înseamnă gestionarea cu succes a fricii de eșec și recunoașterea valorii sale ca individ. Validarea prin terapie specializată ajută la: reconstruirea identității personale, construirea de noi relații, consolidarea celor deja existente, ajută în a persevera în depășirea dificultăților.
Din păcate, nevoia de validare nesatisfăcută poate agrava crizele de identitate, poate duce la ruperea unor importante relații/parteneriate, poate genera nesiguranță, critici acide, posibil nemeritate, chiar și lipsă de respect.

Sunt persoane cu atribuții de decizie care nu acordă nicio importanță nevoii de validare a celor ce muncesc sub îndrumarea lor. Probabil posedă un ego exacerbat (din mândrie) sau poate că își închipuie că subalternii “și-o vor lua în cap”. Poate că în viața dânșilor au existat persoane care i-au înșelat sau poate că le-au oferit câte ceva, numai fidelitate nu. Poate că în relațiile profesionale anterioare s-au simțit permanent în competiție și asta nu a fost ușor de suportat. Cheia succesului în relațiile de coordonare, ca manageri, ar fi renunțarea la o astfel de… sabotare. Dacă ar analiza cu mai multă atenție nevoia de validare acordând-o cui merită, măcar ocazional, poate că ar reuși să reconstruiască echilibrul relațional la care au sperat.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici