Sărbătorile care tocmai s-au încheiat, nu au venit doar cu zgomot, bucurie, cadouri, revederi și voie bună. Pentru unele persoane au venit cu dezamăgiri, frustrări și speranțe neîmplinite. Foarte dureros este pentru persoanele care, după încheierea agitației, se confruntă cu contact zero (no contact în limba engleză) din partea acelora pe care-i credeau apropiați. Recent, mi s-au cerut clarificări legate de acest aspect, atât de către cei nevoiți să-l suporte, dar și de către cei/cele care l-au inițiat.
În continuare, mă voi ocupa de analiza ambelor aspecte, nu înainte de a vă explica ce este contactul zero, cât poate fi de diferit de la o situație la alta, la ce poate ajuta, dar și cum poate afecta emoțional pe cei implicați.

Din punct de vedere social, comportamental, contactul zero este o strategie de despărțire în care se întrerupe orice formă de comunicare și interacțiune (mesaje, apeluri, întâlniri) cu fostul partener, cu scopul de a putea merge mai departe după o relație eșuată și pentru recâștigarea independenței emoționale.
Din punct de vedere psihologic, este o strategie de auto-protecție, deseori și de vindecare, ce presupune întreruperea oricărei forme de comunicare cu persoanele care dăunează (sau ar putea dăuna) sănătății, îndeosebi celei emoționale.
De ce se utilizează? Depinde de la caz la caz. De regulă, se aplică după o despărțire (voită sau nu) pentru: distanțarea de cineva care nemulțumește, pentru a procesa durerea într-un anume fel, pentru recâștigarea controlului, a independenței emoționale, dar și pentru a putea face față (cu brio) nostalgiilor și fricii de singurătate.
Funcționează pe baza unor reguli destul de stricte, între care amintesc doar pe cele mai importante:
– ignorarea oricăror încercări de contact din partea celuilalt (nu trimiteți și nici nu răspundeți la nicio formă de comunicare directă: apeluri, sms-uri, colete trimise prin curier);
– evitarea locurilor comune unde știți că v-ați putea intersecta;
– nu solicitați informații despre fostul/fosta prin prieteni comuni și nici nu transmiteți mesaje prin aceștia;
– înțelegeți că acest contact zero nu este un joc psihologic și nici o răzbunare “de șmecher”.
Inițierea strategiei contact zero este recomandabilă doar în cazul relațiilor toxice, mai ales în cazurile în care partenerul este narcisist, violent, lipsit de onestitate sau cu probleme de ordin penal.
Nu este recomandată în cazul relațiilor cu persoane vulnerabile, posibil afectate emoțional de anumite dificultăți provenite din relațiile anterioare.
Avantajul contactului zero constă în inițierea unei finalități relaționale fără explicații, fără complicații, fără confruntări directe și fără circ. Ce urmează după, nu se știe…
Dezavantajele sunt mai multe, între care amintesc: posibila afectare emoțională a celui/celei care a sperat că a găsit ceea ce își dorea, dezvoltarea dependenței de validare din partea celuilalt, interpretarea greșită a interesului manifestat de noul partener.

Ce înseamnă contact zero pentru persoana care l-a inițiat?
Pentru persoana care l-a inițiat având ca scop precis despărțirea, este soluția finală, nu doar o simplă strategie, motiv pentru care ei/ele își controleaza emoțiile și reacțiile destul de ușor. Tăcerea este modalitatea care-i face să se simtă confortabil și în siguranță. Consideră că spațiul pe care și-l acordă în acest fel nu este o pierdere de timp, ci o investiție personală profitabilă. Se recunoaște valoarea distanței voite și o aplică rapid, amintindu-și cine este, ce își dorește și care este scopul acțiunilor sale. Motivele pot fi reale sau inventate, însă influența asupra deciziei este covârșitoare. Absența oricărui contact între persoanele care au fost cândva parteneri, poate fi foarte greu de suportat, dar cu timpul, durerea se estompează. Contactul zero în cazul persoanelor care-l inițiază des, este diferit de orgoliu, însă poate fi determinat de orgoliu, precum și de anumite “pretenții”.

Ce înseamnă contact zero pentru persoana ignorată brusc, fără explicații sau un motiv real?
Suferința persoanei ignorată brusc, fără explicații sau motiv, față de care se dorește clar distanțarea, poate fi considerată un șoc, mai mare sau mai mic, în funcție de implicarea emoțională în respectiva relație. Durerea de respingere se activează, devine prezentă, reală, măsurabilă. Marea și adevărata durere nu vine din absența celuilalt, ci din interpretarea faptelor și cuvintelor spuse la un moment dat. “Cu ce am greșit?”, “Ce nu a fost suficient?”, “Ce ar fi trebuit să fac că să fie totul bine?” sunt doar câteva din întrebările care încep să chinuie mintea celui abandonat. Liniștea din necomunicare devine chinuitoare, iar tăcerea și mai și. Dorința de validare se exacerbează, iar lipsa unor reacții așteptate (care nu mai vin) poate declanșa o anxietate progresivă. Creierului îi este din ce în mai greu să activeze sistemele de rezistență pentru că urăște astfel de “goluri” în comunicare. Ce se poate face? Din fericire, “analgezicul psihologic” există, nu costă bani și constă în modificarea atitudinii față de situația în care ați fost atras(ă). Acceptați ideea că durerea pe care o simțiți poate fi un test de autocontrol în urma căruia trebuie să vă păstrați atât controlul cât și stăpânirea de sine. Refuzați ca sufletul să urmeze haosul minții. Aveți în vedere că persoana care-și poate controla reacțiile și emoțiile nu pierde niciodată. Conștientizați că valoarea cuiva nu depinde și nici nu va depinde vreodată de validarea fostului/fostei. Nu v-o acordă, nici nu aveți nevoie…este strict problema sa, nu a dumneavoastră. Durata recomandată de psihologi pentru a reseta circuitele neuronale legate de atașament poate varia între 30, 60, 90 de zile. Este perioada în care vă veți liniști treptat, apoi veți învăța să trăiți fără validare sau aprecierea cuiva anume. Este un fel de a spune “ajunge cu suferința asta, mă aleg doar pe mine și spre binele meu!”. Este un spațiu creat voit doar pentru propria dumneavoastră vindecare. Poate necesita timp, foarte multă răbdare, însă nimic bun (sau foarte bun) nu se întâmplă peste noapte.
Deci, contactul zero sau lipsa oricărui contact între persoane care au fost cândva parteneri, nu este o tragedie și nici nu trebuie făcută o tragedie din asta, atâta timp cât vă păstrați puterea interioară și demnitatea. Durerea emoțională, spre deosebire de cea fizică, este suferința care se poate transforma rapid, într-o forță incredibilă. Anume? În forța de a vă reactiva oricând și nu în ultimul rând, de a renaște din propria cenușă (la figurat vorbind).

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici