Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor.
Misterele nopţii – Mihai Eminescu

Astru selenar pe cerul înstelat al verii a fascinat dintotdeauna umanitatea. Între câteva mii de stele ce ochiul le poate distinge, peste 80 de constelaţii dintre care 12 zodiacale îşi aruncă energia asupra noastră, dându-ne voie să le simţim energiile, impregnându-ne cu consistenţa lor. Privind cerul, nici o imagine nu ar trebui sa ne tulbure simţurile, doar energiile benefice şi diferite ale fiecarei consţelaţii ce ne sunt acoperiş. Între toate, Luna, maternă şi splendidă, fascineaza cu spiritul ei.
Luna guvernează întreaga fire a feminităţii, a spiritului cald, matern, a dragostei, a senzualităţii misterioase, a gândului de dincolo de fire şi reprezintă inconştientul pe care dorim să-l atingem. Privită în vechime ca Mare Preoteasă, zeiţă sau Mamă divină, „luminătorul cel mic pentru cârmuirea nopţii”, chiar şi azi Luna ne priveşte la fel de blând şi cu acelaşi mister.
În plimbarea-i neobosită, Luna „se dă” fiecărei constelaţii prin care trece, îi ia energia pe care ne-o trimite mereu, îmbogăţindu-ne stările interioare, învăţându-ne să simţim.
În splendoarea Sa, Dumnezeu prin adevăru-I a creat spre folosul nostru frumuseţi nebănuite în care a pus spritul Lui spre a-L recunoaşte la fiecare pas. La rându-le creaţi cu toţii superbi şi buni, oamenii, păcăliţi de falsităţi şi neadevăruri, se înrăiesc şi se pierd uitând de Dumnezeu şi de grandoarea Lui. Într-o atmosferă de extaz însă, Luna plină ne lasă să-i simţim spiritul şi trezeşte simţurile, amintindu-ne de Dumnezeu şi frumuseţea Sa.
Cu atâta putere asupra sentimentelor şi a trăirilor noastre, Luna plină şi-a revărsat splendoarea şi înţelesurile ascunse peste întreaga fiinţă în lirica eminesciană într-un mod unic ce nu-i putem găsi echivalent decât în planuri greu de pătruns şi-n adâncul fiinţei noastre pure. Spiritul Lunii nu a fost redat nicicând mai profund, ultimul poet romantic al literaturii universale observând într-un mod unic puterea Lunii asupra întregii fiinţe omeneşti. Lunatismul, contemplaţia romantică a lunii din opera eminesciană ne va detaşa de material şi ne va transpune într-un plan universal divin, greu de accesat în alt mod.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Si gândirilor dând viată, suferintele întuneci;
Mii pustiuri scânteiaza sub lumina ta fecioară,
Si câti codri-ascund în umbră strălucire de isvoară!
………………
Între ziduri, printre arbori ce se scutura de floare,
Cum revarsa luna plina linistita ei splendoare!
Si din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amortita li-i durerea, le simtim ca-n vis pe toate,
Caci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrarii
Si ridica mii de umbre dupa stinsul lumânarii…
Mii pustiuri scânteiaza sub lumina ta, fecioara,
Si câsi codri-ascund în umbra stralucire de izvoara!
Peste câte mii de valuri stapânirea ta strabate,
Când plutesti pe miscatoarea marilor singuratate,
Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii
Deopotriva-i stapâneste raza ta si geniul mortii!
Scrisoarea I – Mihai Eminescu

Prin uriaşa forţă pe care o exercită asupra universului ce ne înconjoară, forţa Lunii amplifică stările şi gândurile noastre într-un mod nebănuit. În momentele de maxim al Lunii pline, propriile noastre stări şi gânduri sunt amplificate şi transmise în univers, materializându-se şi păstrându-şi amprenta în realitatea noastră imediată pe durata unui întreg ciclu Lunar, mai precis până la următorul moment de Lună plină. Stările de fericire, bucurie, cât şi gândurile bune avute pe momentul de Lună plină vor fi amplificate şi transmise în univers unde vor persista până la următorul moment de Lună plină. Tot astfel, stările negative, de furie sau tristeţe pe care le vom transmite universului vor persista pe durata întregului ciclu Lunar.
Luna, regină a nopţii şi poarta către propria noastră lume, este astfel o splendidă punte misterioasă între suflet, inconştientul nostru şi divinul univers.

I.R.