Nici nu ştiţi ce frumoase sunt dimineţile de vacanţă! Chiar dacă nu ai plecat din oraş şi înţelegi cu greu de ce n-ai făcut-o poţi trăi revelaţia unui început de zi. Încercaţi să ieşiţi pe la 6:00am din casă, când ziua descoperă noaptea. Un câine moţăie, autobuzele pornesc pe traseu, tramvaiul are prima staţie, taximetriştii înjură din cauză că nu au clienţi, pieţele se animă.
În vremurile de odinioară la ora 6 deja jumătate din oraş era la muncă, fabrica de la periferie îi absorbea pe toţi. Gunoierii adună. Nuntaşii întârziaţi îşi împleticesc paşii spre casă, o doamnă cu un coc spaniol impecabil, elegantă îşi ţine discursul de femeie neajutorată în faţa soţului destul de confuz… pierduseră cheile de la casă! Le cam răsunau vocile în liniştea citadină!
Răsar şi vânzătorii unicului ziar al urbei, cu cafea de 1 leu într-o mână, aşteptând şoferii de la semafor. Mai trece o maşină de pâine, mai aleargă un tânăr… şi cam aşa-i dimineaţa asta de provincie. Bate şi vântul răscolind mizeria din jurul blocurilor invadate de cojile de pepeni de la colţ. Doar e sezonul lor, nu?
Trecând liniştită strada surprind silueta unei femei, pare fără vârstă, zdrenţuite, ciufulite, cărând ceva sticle de plastic adunate probabil dintr-un tomberon – hrana ei pe ziua aia, oare?
Nu mă grăbesc s-o calific, mă întreb ce dramă ascunde, ea pleacă ochii şi-şi vede de drum. Era ceva care mă obliga să o privesc în continuare. Ocrotea în mâna stângă un fir de trandafir rupt cu câteva secunde dintr-o tufă de pe marginea străzii, ce-şi va găsi locul în casa ei, oriunde s-ar afla aceasta.
Strania apropiere dintre zdrenţele femeii şi frumuseţea florii dădea măsura dimineţii aceleia.

Ne-aţi furat ozonul!
Tot dimineaţă. Cam devreme pentru vreo mişcare de stradă şi totuşi… multă lume discută revoltată în faţa unui bloc despre tăierea… plopilor. Scena are ceva moromeţian, nu ştiu de ce îmi răsună prin minte cuvintele lui Ilie Moromete „să se mire proştii”!
Bătrânii plopi s-au rupt în timpul furtunii din zilele trecute devenind un real pericol pentru trecători, maşini. E drept că nu vor mai face umbră, că soarele va arde ferestrele! Oamenii se agită, gesticulează, ţipă, crezând că pot împiedica decizia corectă a primăriei. Muncitorii hotărâţi evacuează zona, îşi întind funiile, maşinile de tăiat, poliţia întrerupe circulaţia etc.
Disperată o doamnă într-o ultimă sforţare de a împiedica evenimentul ţipă: Ne-aţi furat ozonul, hoţilor!
Ce-o mai urma pe lista de furat? Vreun capăt de aţă?

Ana Koman – Editor online