Falsa prietenie este o realitate tristă, care exista din cele mai vechi timpuri, în care una dintre părți (partener, camarad, rudă, coleg de serviciu, etc.) mimează loialitatea, prețuirea, sprijinul, în realitate fiind vorba numai de motive și interese ascunse. În prezent, despre falsa prietenie se comentează mult, poate și pentru că aduce dezamăgire și destulă suferință emoțională. Am decis să o explic celor interesați, utilizând informații asimilate de-a lungul mai multor ani de studiu, dar și din propria-mi experiență de viață. Recunosc, m-am confruntat de câteva ori cu așa ceva, însă, după dezamăgirea și tristețea care au urmat, am hotărât să o transform într-un motiv serios de studiu individual. Până la urmă, gunoiul este cel mai bun îngrășământ pentru orice cultură! Este același lucru, păstrând proporțiile. Pornind de la această idee, voi face o analiză sintetizată a motivului pentru care unii o aleg ca și comportament de bază, cu scopul de a obține beneficii materiale, statut, validare din partea celorlalți, dar și ca formă de exploatare psihologică prin manipulare.

Falsul prieten tratează cu ipocrizie, cu interes ascuns și cu o așa-zisă amabilitate superficială. Apare în viața dumnevoastră atunci când are nevoie de resurse, de o favoare importantă, de ajutor sau atenție. Mimează un oarecare interes, în funcție de starea și de problemele pe care le aveți, însă dispare urgent dacă se întâmplă să aveți nevoie de sprijinul său. Este plin de invidie, efectiv saturat aș spune eu, niciodată nu se va bucura de succesele sau realizările dumneavoastră. Vă ironizează cu răutate (și viclenie) ori de cate ori are ocazia. În prezența dumneavoastră vă poate lauda, însă în spate (sau în lipsă) vă bârfește, vă critică, vă divulgă micile secrete pe care i le-ați împărtășit la supărare. Subiectul preferat îl reprezintă neputințele dumneavoastră și obișnuiește să-și înceapă monologul intrigant cu fraze de genul “Să știi că nu este deloc ceea ce pare…” Dacă aveți vreo dizabilitate (greu observabilă la prima vedere) și/sau dificultăți financiare despre care a aflat prin manipulare, se poate spune că l-ați făcut fericit. Are un subiect de zile mari pe care-l poate extinde timp de mai multe “episoade”. Dacă aveți sau ați avut realizări importante, nu acceptă ideea că pot fi numai ale dumneavoastră. Inventează scenarii sau povești de toată jena în care înserează, voit, tot felul de susținători (iubiți, amanți, rude sus-puse, prieteni vechi cu funcții importante) pe care susține, cu o convingere bolnavă de-a dreptul, că deja i-a cunoscut. Un vechi proverb spune “Prietenii adevărați oferă, cei falși cer”. Este un adevăr valabil în orice relație de prietenie pe care o aveți. Dacă priviți în urmă, veți constata că vi s-a cerut mai tot timpul, iar de primit nu ați primit mai nimic. Veți simți și epuizarea emoțională și poate că vă veți întreba cum de nu ați observat-o până acum. Când nu-i sunteți disponibil, se supără rău și adoptă un comportament pasiv agresiv. Vă poate face să vă simțiți vinovat, vă reproșează lucruri neadevărate având tupeul să vă spună că ați uitat, face glume proaste sau vă jignește cu un cinism de nedescris. Apoi, vă poate induce o stare de confuzie, de îndoială, de tristețe și chiar de anxietate, ca pedeapsă finală a faptului că ați îndrăznit să fiți indisponibil.

Prietenul fals nu va oferi niciodată o prietenie adevărată. Este cel/cea care vă minte privindu-vă direct în față. Folosește victimizarea pentru a vă menține într-o poziție vulnerabilă. Este egoist, posibil narcisist și vede relația doar prin prisma utilității pur personale. Trăsăturile sale de personalitate sunt cele specifice comportamentului său duplicitar. Satisfacția, atunci când dumneavoastră eșuați/clacați, îi asigură o bucurie imensă. Este singurul său moment când se simte superior, bun la ceva. Descoperirea sau conștientizarea că aveți de-a face cu un prieten fals, este un moment foarte dureros și evoluția relației va depinde mult de ceea ce vă doriți să faceți în viitor. Dacă intenționați să-l păstrați în viața dumneavoastră, aplicați metoda răcirii relației. Nu mai inițiați, nici nu mai participați la conversații (medii sau lungi), reduceți interacțiunile și nu-i mai împărtășiți secrete (mai ales din acelea de care s-ar putea folosi ca să vă distrugă sau să vă calomnieze). Invocați lipsa de timp, lipsa de dispoziție, refuzați politicos, calm, fară prea multe explicații, stabiliți limite clare, vorbiți numai despre subiecte neinteresante și nu vă lăsați atrași în dramele sale, urzite tocmai pentru a vă impresiona. Dacă optați pentru o confruntare directă, vorbiți-i deschis, ferm, punctual, concret despre comportamentele sau atitudinile care v-au deranjat. Dacă țipă și nu vă lasă să continuați ce aveți de spus, utilizați replica “Când eu vorbesc, tu taci!” și vă asigur că va fi șocat(ă). Daca constatați că răul pe care vi l-a făcut a fost intenționat, aveți tot dreptul să întrerupeți orice fel de contact precum și orice posibilitate de a mai avea acces la viața dumneavoastră privată. Nu este cazul să vă învinovățiți pentru încrederea acordată și nici pentru ușurința cu care ați fost înșelat(ă). Dacă puteți, ideal ar fi să nu vă răzbunați. Fericirea, împlinirea dumneavoastră ca om, fară a fi nevoie de prezența sa, ar putea fi cea mai cruntă răzbunare.

O poveste istorică despre falsa prietenie este cea a trădării lui Iulius Cezar de către fostul său protejat Marcus Brutus în anul 44 i.Hr. Este preferata mea și o voi relata sintetizat. De ce? Ca exemplificare a celor afirmate anterior, dar și ca modalitate de comunicare a unei concluzii finale.

Iulius Cezar devenise împărat al Romei. Avea senatori, consilieri, aliați politici, dar îl privea pe tânărul protejat Marcus Brutus ca pe un fiu, pornind de la sentimentele pe care le avusese cândva pentru mama acestuia. L-a copleșit cu daruri scumpe, cu favoruri, i-a acordat funcții importante, considerandu-l prietenul său de încredere. Brutus doar mima prietenia, complotând la asasinarea lui. Pe data de 15 martie anul 44 i.Hr. Cezar a fost chemat la Senat. Conspiratorii l-au atacat cu pumnalele. Iulius Cezar s-a apărat cu curaj, încercând chiar să riposteze. În momentul în care l-a văzut pe tânărul Brutus cu pumnalul ridicat, pregatindu-se să-l lovească, și-a acoperit fața cu toga și a renunțat să se mai apere. Se spune că i-ar fi spus în limba greacă “Și tu, copilul meu?”, apoi l-a lăsat să-l lovească. Bântuit de acea imagine și de acele ultime cuvinte, Brutus s-a sinucis doi ani mai târziu. Nu a rămas în istorie ca un tânăr militar instruit și curajos, ci ca o exemplificare a prietenului fals, o rușine pentru generațiile care au urmat.

În concluzie, falsa prietenie nu este dificil de explicat și nu e mare filozofie. Într-adevăr, după trauma provocată de o falsă prietenie, vă puteți confrunta cu dificultatea de a mai avea încredere în oricine altcineva. Nu o confundați cu o catastrofă din punct de vedere emoțional. Poate fi considerată așa cum vă doriți: o lecție de viață, o luptă câștigată cu greu, o posibilă vindecare și nu în ultimul rand, o treaptă imaginară pe care trebuia să o urcați…tocmai pentru a fi mai atenți și mai înțelepți.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici