Lipsa de apreciere și consecințele ei
A aprecia înseamnă a prețui, a stima. Conform Dex, aprecierea este o părere exprimată asupra valorii sau calitații. Ce importanță are, unde poate duce lipsa de apreciere, precum și care ar fi consecințele ei, sunt ideile de bază pe care le vom analiza în cele ce urmează. De ce? Pentru că aprecierea este mult mai mult decât o simplză laudă atunci când suntem mulțumiți de cineva sau ceva.
Cât de dureroasă poate fi lipsa de apreciere am observat-o atât la cei/cele pe care i-am consiliat cât și din proprie experiență. Nu de puține ori, bunele mele intenții au fost percepute altfel decât ar fi trebuit, sinceritatea mea, îndeosebi în demersul terapeutic, nu a fost apreciată decât mult mai târziu. Dezamăgirea nu a întârziat să apară, însă aprecierea celor care au crezut în mine m-a determinat să o depășesc. Indiferent de vârstă, lipsa de apreciere afectează emoțional, mai mult sau mai puțin.
Copiii neapreciați de părinți vor reacționa în funcție de temperamentul lor. Unii se vor răzvrăti, se vor răzbuna devenind obraznici, nemulțumiți, neascultători. Alții vor căuta aprecierea în altă parte: la prieteni, în găști, la alți adulți din afară familiei. Din păcate, unii dintre copii își pierd inițiativa, stima de sine, izolandu-se atât fizic cât și social.
Adulții neapreciati de comunitatea în care trăiesc sau de persoanele care prezintă importanță pentru sufletul lor, pot dezvolta anxietăți, depresii, uneori și atacuri de panică. Le este greu să-și pună în valoare calitățile și mai ales, inteligența. Cu greu pot fi convinși că valoarea unei persoane nu se cuantifică în funcție de părerea celor pe care-i au în preajmă (și care, poate, nu dau doi bani pe ei). Oamenii nu au nevoie doar de înțelegere, mângâiere, sprijin moral sau material. Au nevoie măcar de o fărâmă de apreciere, pe care, atunci când o simt, pot renaște precum pasărea Phoenix din propria cenușă. Femeile când se simt apreciate și iubite, devin mai frumoase. Bărbații când se simt apreciați devin mai curajoși, mai inventivi, mai energici și mai încrezători în propriile forțe.
“Numai dumneavoastră ați simțit durerea din inima mea. Sunteți persoana cu care pot fi cea mai bună versiune a mea” este cea mai emoționantă declarație pe care am primit-o de la o cunoștință, după o îndelungată consiliere.
Cel mai frumos cadou pe care-l puteți oferi este aprecierea, atunci când este meritată. Cuvintele de apreciere sunt o inegalabilă forță și asta o pot demonstra cei/cele care le-au auzit atunci când a trebuit.
Eu nu am avut o copilărie ușoară, însă bunica m-a învățat ceva foarte important “Nu te lua la întrecere cu alții, ci cu ține însuți”. Această idee vă poate scuti de durerea provocată de comparații nepotrivite sau prost plasate. Tocmai de aceea v-o împărtășesc. Pe mine, înțelegerea și aplicarea acestui sfat m-a ajutat să nu sufăr pentru că îmi lipseau anumite abilități fizice, rochițe sau alte accesorii la fel de frumoase ca alte altor fetițe.
Doar cu câteva zile înainte de moartea sa, celebrul pictor olandez Van Gogh a scris “De la aceia de care eram cel mai atașat, nu am primit nimic, parcă mă priveau prin sticlă slabă…”
Dacă avem în vedere doar această declarație, putem presupune că lipsa aprecierii ar fi putut fi motivul pentru care genialul pictor și-a tăiat urechea (după unii critici, doar lobul urechii). Van Gogh a pictat peste 2000 de lucrări, dar a reușit să vândă doar câteva picturi în decursul scurtei sale vieți. A murit la vârsta de 37 de ani. Puțini știu că pictorul a primit o educație decentă pentru acele timpuri, că a absolvit un gimnaziu de prestigiu, faptul că el cunoastea 3 limbi străine și odată devenit artist, nu a încetat niciodată studiul în domeniul său preferat. Care a fost motivul gestului extrem? Neîmplinirea amoroasă, căsătoria fratelui sau Theo, cearta cu pictorul Gaugain privind crearea unui atelier, presupusa boală a urechii interne denumită astăzi sindromul Meniere (el suferea de tinitus, amețeli și greață), presupusa boală psihică, depresia cauzată de insuccesul la public al lucrărilor sale? Adevărul l-a știut doar el, restul sunt doar presupuneri. Nu toți oamenii au tăria psihică necesară pentru a depăși cu ușurință lipsa de apreciere!
Un bun exemplu pentru capacitatea sa de a gestiona lipsa aprecierii, ar fi savantul Albert Einstein care a declarat “Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu”. Este unul dintre citatele mele favorite și l-am repetat îndeosebi acelora care începuseră să creadă că doar aprecierea cuiva important poate fi calea spre succes. M-am confruntat deseori cu o replici de genul “Einstein a fost cine a fost, eu sunt un…nimeni!”
Atâta timp cât existați, nu puteți fi nimeni! Contează atitudinea de a da valoare, de a recunoaște eforturi, de a fi lângă cineva când nimeni altcineva nu este. Oferiți celor care merită cea mai bună versiune a dumneavoastră și nu provocați suferință celor care vă iubesc. Sunt vulnerabili tocmai datorită iubirii ce v-o poartă.
Lipsa aprecierii poate duce la despărțiri iremediabile. Șefii care nu-și apreciază subalternii îi vor pierde, mai devreme sau mai târziu. Părinții prea severi, care-și sărută copiii doar când dorm, vor fi abandonați la bătrânețe. Cele mai curate sentimente de dragoste vor dispărea sau se vor transforma în ceva urât. Credeți că, fără motiv, înțeleptul Osho a concluzionat “În dragoste nu e vorba de posesie, ci de apreciere”?
Aprecierea este mult mai mult decât o părere exprimată în câteva cuvinte, meșteșugite sau nu. Se confirmă de toți marii actori, dar și de spectatori atunci când aplaudă frenetic ceea ce le-a plăcut.
Din punctul meu de vedere, aprecierea poate fi și o punte de legătură, vizibilă sau nu, între două suflete… sau mai multe.
Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici