Gelozia este o boală? O stare de spirit?
Sau – pur şi simplu ne naştem cu „gena geloziei”?
Descrisă ca fiind necredinţa în fidelitatea sau iubirea cuiva, gelozia este, la urma urmei, un sentiment ca oricare altul, dar care se deosebeşte tocmai prin caracterul ei care prezintă aspecte bolnăvicioase. Ea se poate manifesta nu numai în iubire, ci şi în absenţa ei, de exemplu: în legăturile de prietenie, în sentimentul infantil legat de concurenţă, în gelozia dintre fraţi ori sentimentul gratuit de gelozie al femeilor faţă de altă femeie mai deosebită.
La întrebarea dacă gelozia este o boală? O stare de spirit? Sau – pur şi simplu ne naştem cu „gena geloziei”? Răspunsul poate fi scurt: da, este o boală; sau putem analiza această stare din punct de vedere psihologic şi astrologic.
În cele mai multe cazuri, gelozia naşte gânduri, frământări, tensiuni şi nelinişte. Şi acestea sunt cazurile mai puţin grave, pentru că există şi „forme acute” în care subiecţii suferind de gelozie ajung la paroxism, la gânduri criminale sau suicid. Acesta este motivul pentru care spunem că da, gelozia este o boală. Persoanele educate ajung de multe ori la această concluzie şi, dacă suferă de gelozie, sigur ele vor consulta un specialist. Din păcate, de cele mai multe ori, geloşii nu conştientizează boala, ca atare, ei se consideră perfect sănătoşi, celălalt fiind „de vină”. Ne referim aici la cazurile patogene, nicidecum la gelozia născută de caracterul uşuratic sau aventurier al partenerului. De cele mai multe ori gelozia este activată de lucruri mici sau închipuite. Drama din imaginaţia gelosului poate avea uneori cauze reale, dar nu despre asta vorbim.
Este cunoscut în literatura de specialitate cazul unui bărbat, acuzat de gelozie feroce de către soția sa. Adus în fața specialistului, în urma câtorva şedinţe, el a mărturisit că, de fapt, el îşi înşeală soţia! Stupefiant, dar simplu: din teama de a nu fi descoperit, el proiecta fapta sa asupra soţiei ca mecanism de apărare, învinuind-o de ceva ce aceasta nu făcuse, ci el. De aici reacţii impulsive şi emoţii negative. Atmosfera de cuplu – insuportabilă. În astfel de situații este posibil ca ea chiar să-şi înşele soţul în viitor, ca reacţie la gelozia lui neîntemeiată. Sigur, în acest caz, descoperindu-se cauza geloziei soţului de către medic, s-a eliminat şi tensiunea din cuplu. Dar, în cele mai multe cazuri, aceasta continuă până la deteriorarea iremediabilă a legăturilor cuplului sau până când unul dintre ei cedează nervos. Nu puţine cazuri de sinucidere au ca motiv gelozia. Imaginaţia geloşilor este fără limite. Ei construiesc un „model” după care se autosugestionează că se petrec lucrurile cu partenerii lor şi nimic nu-i poate convinge că n-au dreptate. Ei au „argumente” despre care cred ei că sunt imbatabile. Orice i-ai spune unei persoane geloase, nu are nicio valoare.
La noi, dar cred că şi în alte părţi, sentimentul de gelozie este, de cele mai multe ori exacerbat de consumul de alcool şi multe din crizele de gelozie sfârşesc lamentabil sau prin violenţă atroce. Tragedii poate naşte şi gelozia remanentă. Vezi cazul italianului despărţit de o româncă şi care, venit în ţară anume pentru asta, şi-a împuşcat fosta soţie, pe „actualul” şi pe mama ei. A vuit toată mass-media acum câtva timp… Sunt fel de fel de tipuri de gelozie: obsesivă, îngrăditoare de libertate, posesivă, violentă, subtilă; ar mai fi geloşii prefăcuţi, care vor să arate că iubesc, deşi sentimentul de dragoste nu există; sunt şi geloşii pasivi, dar n-ar fi indicat să ne bazăm prea mult pe „pasivitatea”lor…
De cele mai multe ori întâlnim expresia „dacă nu eşti gelos, înseamnă că nu iubeşti”. Iată un mit total neadevărat!
Există „n” feluri de a-ţi manifesta dragostea, iar gelozia ar trebui să fie ultimul dintre ele. Acolo unde este tandreţe, dragoste sinceră şi înţelegere reciprocă, există tot atâtea motive pentru a nu „răscoli” gelozia.
Din punct de vedere astrologic există nişte predestinări; una sau alta dintre zodii poate fi considerată, mai mult sau mai puţin geloasă. Să nu uităm, însă, că generalităţile, în parametrii în care specialiştii astrologi de astăzi consideră pe fiecare nativ în parte, sunt rezultanta studiului şi cercetărilor făcute de-a lungul mai multor secole. S-a constatat că aceste generalităţi sunt universal valabile.
Dacă există diferenţe – şi există, tot atâtea câţi oameni sunt – ele se datorează multiplilor factori care ne influenţează viaţa.
Poţi fi Scorpion, dar să nu fii gelos; poţi fi un Scorpion gelos dar să te tratezi; poţi fi un Scorpion – care a fost gelos, acum vindecat fiindcă s-a constatat că nu aveai motive temeinice de gelozie, dar…să fii mai apoi… trădat în amor. Orice se poate întâmpla. Trageţi linie şi analizaţi-vă viaţa şi partenerii. Şi dacă nu ajungeţi la nici o concluzie, nu ezitaţi să apelaţi la sfatul specialiştilor.
Fragment din cartea: “Sex și ZODII” (editie de colectie)
autori RADU BOTEZ – parapsiholog si LIVIA DRAGU – pishoastrolog – click aici