Pretenții
De câte ori ați auzit expresii de genul “am pretenția să mă ajute/să mă susțină”, “am pretenția să fiu apreciat / apreciată în funcție de valoarea pe care o am”, “am pretenția să fiu promovat și să mi se măreasca salariul”, “am pretenția să se îmbrace altfel”, “am pretenția să se bărbierească” ? Sunt convinsă că de foarte multe ori și poate că, în anumite momente, v-ați gândit de unde apar pretențiile și cam care le-ar fi rostul.
La sfârșit de an, am scris despre cadouri pentru că era un subiect de interes, dar și de sezon. Acum, la început de an, am ales un subiect tot de actualitate, însă ceva mai sensibil și mai dificil de analizat. Vom discuta despre pretenții si despre ceea ce presupun ele.
Pretențiile pot fi de mai multe feluri: revedicarile unui drept, convingeri (justificate sau nu) privind niște merite, dar și cereri justificate de anumite nevoi, cerințe sau relații de moment. Pretențiile pot exista cu sau fără superioritate. Sunt medici de top care tratează toți pacienții cu aceeași implicare și profesionalism, fără pretenții bănești sau de altă natură. Despre dânșii, pacienții salvați sau vindecați spun că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar domnul sau doamna doctor au fost aleși pentru asta. Din păcate, există și medici care pretind un tarif fix pentru o simplă rețetă, pretențiile dânșilor fiind justificate pornindu-se de la ideea că pe lumea asta nimic nu poate fi… gratis.
Pretențiile sunt legate de așteptări dar și de dezamăgiri. Pretenția are în ea puțin egoism pentru că nu acordă libertate celuilalt. Așteptarea e legată de nevoie, de nădejde, uneori și de credința în Divinitate. Există posibilitatea transformării așteptărilor în pretenții. Nu degeaba a spus scriitorul Octavian Paler “așteptările diferă între ele ca oamenii”. Când pretențiile primesc un refuz sau o neîmplinire, apare dezamăgirea.
“Dorința de a fi iubită e prea mare? Este felul meu de a mă păcăli ca să uit cât sunt de lovită de soartă?” m-a întrebat cineva, aflată la vârsta la care ar fi putut să aibă familie și copii. I-am explicat că dorința de a fi iubit nu este o pretenție de neînțeles. Dorința asta stă în firea umană, fiind o reală oportunitate de a scoate din om tot ce are mai bun. Femeile care sunt iubite și o știu, sunt cele mai frumoase. “Nu natura o face pe femeie mai frumoasă, ci dragostea” spune un minunat proverb franțuzesc. Ca să dau o notă de umor conversației noastre, am adăugat și o concluzie a celebrei Coco Chanel “O femeie se îngrijorează de viitor până se va căsători. Un bărbat nu-și face griji pentru viitor până nu se căsătorește”. Făcând haz de necaz, am reușit s-o conving că lipsa unui bărbat stabil în viață ei nu se datorează pretențiilor mari (așa cum i se reproșase) și nu este un motiv real să se “agațe” de tot felul de ciudați. Concluzia noastră a fost că nu e timpul pierdut pentru a primi ceea ce merită.
Pretenția poate fi și revenicarea unui drept. Protagoniștii unor astfel de solicitări pot fi: salariații nemulțumiți de felul în care sunt renumerati pentru munca depusă, artiștii talentați însă neapreciați, persoanele ajunse la maturitate care au pretenția să fie ajutate, mai ales financiar, de părinți sau rudele apropiate, etc. Nemulțumit de banii cu care era sponsorizat de părinți, un tip ajuns la consiliere (tot din inițiativa părinților), mi-a mărturisit “Eu când o să mă însor, n-am nicio pretenție. Să fie bogată și proastă.” Când i-am răspuns că asta este o replică dintr-un film românesc, a rămas uluit. A ținut să precizeze că este replica lui preferată și că nu o consideră deloc o pretenție exagerată, având în vedere societatea în care trăim. Credea că singura mea preocupare sunt cărțile de psihologie, dar am avut grijă să-i spulber această convingere. Ceea ce a urmat nu se merită povestit. Vă las să vă imaginați singuri cât de absurde puteau fi pretențiile pe care le avea.
“Filosofia mea este aceasta: nu e treaba mea ce spun oamenii sau ce cred oamenii despre mine. Sunt cine sunt și fac ce fac. Nu aștept nimic și accept orice. Și asta face viața mult mai ușoară” a concluzionat la peste cei 80 de ani ai săi celebrul actor Anthony Hopkins. Poate fi valabil și pentru noi, sau va trebui să depășim vârsta de 80 de ani pentru a fi de acord? Rămâne de văzut…
În ciuda instruirii dar și a experienței de viață pe care am acumulat-o, pot afirma că am suferit destul din cauza celor care și-au bătut joc de sinceritatea și corectitudinea mea sau care au promis, dar nu m-au susținut în anumite momente dificile. Asta m-a ajutat să înțeleg mai repede că fiecare trăiește pentru sine. Cei care au făcut excepție de la regulă, au fost și sunt surprizele mele plăcute. Deci, nu puneți presiune pe cei de la care așteptați prețuire și încercați să nu depindeți de alții, mai ales financiar. Nu vă amăgiți imaginandu-vă că altcineva vă poate oferi viața perfectă. Aveți pretenții de la dumneavoastră și mai puțin (preferabil deloc) de la alții. Cum este să trăiți fără pretenții? Nu e ușor, însă aveți în vedere că nimic nu doare mai tare decât lucrul pe care l-ați înțeles mult prea târziu.
Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici