Există două aşezări antice numite Sarmizegetusa: prima a fost Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac preroman, în Munţii Orăştiei, care a fost distrusă în anul 106 la sfârşitul celui de al doilea război daco-roman. Învingătorii au întemeiat o altă capitală a provinciei Dacia romană, la 40 km depărtare, păstrând numele capitalei dacice şi adăugându-I pe cel al împăratului biruitor: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Sanctuarele dacice se află pe locul unde se afla Sarmizegetusa Regia. Să mai spunem că în zilele noastre există în acele locuri o comună numită tot Sarmizegetusa. Pentru început, să mai spunem că zeitatea sacră a dacilor a fost numită de Herodot, părintele istoriei, în „Istorii” (484-425 î.Chr.) – Zalmoxis, iar de către Strabon în „Geografia” (63 i.Chr.-19 d.Chr.) a fost numit Zamolxis; de aici, modul felurit în care este numit şi astăzi. Platon a călătorit în Dacia, numindu-l pe Zalmoxis cu grecescul „daemon”, ceea ce se traduce prin „fiinţă supranaturală, între muritor şi divinitate”, vom folosi numele dat de el zeului-om dac, Zalmoxis.
Kogaionon, „muntele sacru al geţilor”, despre care pomeneşte Strabon, numit uneori în mod eronat Kogaion, a prilejuit numeroase presupuneri ale istoricilor; una dintre acestea este că Kogaionon – muntele sfânt unde s-ar fi retras Zalmoxis, poate fi Dealul Grădiştei din Munţii Orăştiei, cu întreg complexul său de sanctuare. Grandioasa capitală a regatului dac, Sarmizegetusa Regia, cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Edificiile sacre de la Sarmizegetusa se află pe două terase artificiale de mari dimensiuni, unde au fost descoperite 10 sanctuare rectangulare şi un mare altar de piatră, mărginite în exterior de un şir de pilaştri din piatră, iar în interior fiind ridicate coloane din piatră.
Zona sacră, pavată cu lespezi din calcar, este spaţiul în care erau plasate sanctuarele rectangulare şi cele circulare; unele din piatră, altele din andezit. Cei care merg astăzi la Sarmizegetusa sunt atraşi, în mod special, de Marele Sanctuar Circular şi de aşa-numitul „Soare de Andezit”. Acest „soare” are un disc central continuat cu zece raze de forma trapeziodala, dar cu laturile exterioare cioplite în arc de cerc; aici este o rază mai lungă din piatră, lipită cu unul dintre capete de marginea „soarelui” şi cu celălalt îndreptat spre Nord! Graţie programelor de astronomie de ultima generaţie, a fost posibilă demonstrarea faptului că sanctuarele de la Sarmizegetusa redau în plan orizontal imaginea cerului, poziţia planetelor de la solstiţiul de vară din anul 65 î.Chr. Regăsim în alcătuirea şi structura sanctuarelor, etapele pe care trebuia să le parcurgă sufletul pentru a deveni nemuritor! Să mai amintim, în legătură cu calendarul dacic, care este comparabil cu cel mayaş; pe lângă faptul că dacii au realizat unul dintre cele mai exacte calendare ale antichităţii, acesta mai are o proprietate unică: anul începe în prima zi a unei săptămâni şi se termină în ultima zi a unei alte săptămâni. Oricine face calcule calendaristice pe baza acestor sanctuare, va vedea cât de exacte şi originale sunt aceste calendare. Ele dau o singură „eroare”: o zi la… 8840 de ani!

Sarmizegetusa – un Stonehenge mai mic!

Există asemănări uluitoare între Sarmizegetusa şi Stonenehge. Ansamblul de sanctuare dacice este înconjurat de un şanţ circular cu diametrul de 104 m, exact acelaşi diametru ca şi ansamblul de la Stonehenge, 104 m. (Şi în Scoţia există un grup de 60 de megaliţi, dispuşi într-un cerc de… 104 m.) Apoi, Marele Sanctuar Circular de la Sarmizegetusa are acelaşi diametru 29,57 m, ca şi Stonehenge 29,56, existând doar o diferenţă infimă de 0,01 m. La fel, cercul interior al sanctuarului dacic este alcătuit din 30 de grupuri de pietre, iar la sanctuarul din Anglia sunt 30 de megaliţi; sanctuarul dacic, ca şi Stonehenge, este orientat solstiţial, ambele prezentând un plan identic: un cerc în interiorul căruia se află o absidă. Poate să pară că au fost construite de acelaşi arhitect, deşi cel dacic este mai mic, dar unii specialişti afirma că la noi, datorită poziţionării pe paralela 45, calculele astronomice făcute de daci sunt mult mai precise decât cele ale constructorilor de la Stonehenge; astfel „Soarele de Andezit” poate fi uşor asemuit cu celebrul calendar Maya.
Dacii liberi, având o spiritualitate esoterică, considerau munţii înşişi ca fiind sanctuare, acestea fiind locurile sacre în care se întâlneau cu divinitatea. Este cunoscut faptul că munţii noştri poartă o puternică încărcătură energetică, una dintre cele mai cunoscute locaţii fiind cetatea dacică de la Sarmizegetusa. Multora le place să numească această zonă, unde apar noaptea lumini ciudate, „zona crepusculară a Europei”, ceea ce este inexact, căci energia emanată în acele locuri este una pozitivă, revigorantă. Se spune că prin anii ’90, un grup de specialişti din Capitală au consemnat o explozie luminoasă, care părea că ieşea din munte; aparatele foto nu au reţinut nici o imagine. Se spune că în anul 1991, în aceeaşi zonă, un avion Il-14 s-ar fi pulverizat din senin. În iulie 1994, nişte turişti care îşi puseseră cortul la Sarmizegetusa, au spus că ar fi văzut numeroase raze multicolore, ieşind din peretele stâncos. Razele se roteau ca spiţele roţii, iar locul ar fi fost cuprins de un vuiet mare. Se mai spune că, două luni mai târziu, un grup de turişti, ar fi fost înfăşuraţi într-o perdea de raze colorate. Yoghinii susţin că locul cel mai încărcat energetic, din punctul de vedere al rezonanţei cu Shambala, este discul solar zis „Soarele de Andezit”; numeroase mărturii ale acestora arătând o încărcare vitală excepţională, după cum mărturisea un bărbat: „Mă simţeam invincibil şi nemuritor, una cu pământul şi stelele”; să nu uităm că dacii se intitulau „liberi şi nemuritori”! O tânără de 26 ani vorbeşte, de asemenea, despre dorinţa de a atinge discul solar, pentru a se împărtăşi din „energia vitală care o umple de forţa vieţii”. Scepticii pot încerca să explice toate aceste fenomene paranormale, prin anumite condiţii atmosferice sau în alt mod, dar nici unul nu poate contesta, existenţa şi puterea acestei locaţii energetice – Sarmizegetusa.
Cam în anii ’70 s-a produs o blasfemie: cetatea dacică a fost “remodelată”, adăugându-i-se pari de lemn şi betoane, „înfrumuseţând” locul, la dorinţa unui regizor care a realizat filmul „Burebista” şi cu aprobarea „Cabinetelor” 1 şi 2 ale Ceauşeştilor. Leagănul civilizaţiei dacice a devenit o falsă emblemă, care în poze arată bine, dar în realitate este o făcătură. Aşa-zisa restaurare din anul 2.000 n-a făcut nimic mai mult, decât să adauge ciment şi pietriş, inexistente în construcţia iniţială; nu drumuri, nu indicatoare, nu ghid (măcar audio, ca la Stonehenge), absolut nimic, iar parii „fotogenici” au rămas pe loc. Halal! Între anii 1996-1999, s-au făcut măsurători de specialitate, întocmindu-se planuri de detaliu cu siturile subterane ale Sarmizegetusei, care au dat la iveală o aşezare dacică întinsă pe cca. 200 km pătraţi; dosarul astfel întocmit a fost înaintat la UNESCO şi astfel cetăţile dacice de la Grădiştea au fost incluse în listele patrimoniului mondial ale UNESCO. Lăsând la o parte zvonurile că ruşii sau americanii studiază în secret această locaţie, căci măsurătorile au fost făcute şi cu ajutor străin, planurile respective arătau un oraş predacic îngropat la cca. 8 m şi… bogat în aur. Astăzi, căutătorii clandestini de comori care, parcă, au cunoştinţă de locurile unde să caute, devalizează moştenirea predacică; se scoate aur, monede, cosoni şi podoabe, pe care le găsim apoi în muzee străine sau la colecţionari particulari (vezi „braţările dacice”) şi statul român cheltuie averi ca să le recupereze. Criminalii sunt printre noi, dar cine sunt aceştia? Căutătorii clandestini sau cei care, cu o nepăsare demnă de glonţ, lasă să fie distrus şi trecutul?..

Parapsihologii, cercetătorii de paranormal şi scepticii de asemenea, cercetează cu veneraţie aceste mărturii despre trecutul strămoşesc al neamului românesc, cu mult respect pentru acest loc în care au avut loc sacrificii umane ritualice cu mii de ani în urmă. Există însă şi falşi „paranormali”, cum cu mâhnire le spune Nunu, zis „ultimul dac”, trăitor în aceste locuri şi iubitor-păzitor din voia-i al acestor vestigii. Sunt demolatorii care vin de Dragobete, de Sânziene sau de Rusalii, aprind focuri pe vestigii, lasă gunoaie în acest adevărat muzeu al nimănui şi lasă în urma lor dezastru. Mai sunt cei „credincioşi”, care vin, aprind lumânări şi umplu locul cu bălţi de ceară; sau se fac slujbe (pentru ce?), după care se întind chiolhanuri pe „Soarele de Andezit”! Mai sunt yoghinii, care se încarcă cu energie, meditând direct pe lespezile altarului sau pe ceasul solar. Şi, culmea-culmilor, un vizionar (i-aş zice nebun!), a urcat la Sarmizegetusa ca să „sărbătorească”, ce credeţi? Anul Nou chinezesc! Şi mai spune că a şi făcut poze unor entităţi, evident, de culoare violet! Demenţă veritabilă! Iată cine ridiculizează parapsihologia, spurcă credinţa strămoşească şi distruge puţinul care ne-a mai rămas din ce-am fost odată… Nu mai e nimic de spus!

Fragment din volumul “Între Psihologie şi Parapsihologie”
autori: Radu Botez şi Mihaela Theodora Popescu