Dacă aș fi auzi aceste vorbe vreodată, sigur m-aș fi gândit la domeniul mașinilor, probabil la vreun șofer aiurit sau la vreo persoană ce vrea să cumpere ceva voluminos, ceva materiale de construcție, aparate casnice de dimensiuni mari ce nu-și găsesc spațiul de transport într-un automobil…
Precizând contextul rostirii propoziției, semnificația acesteia devine alta…
Așadar:
…mergând cu autobuzul albastru fără aer condiționat într-o zi de vară pe la amiază, am zărit pe bancheta din față o doamnă cu trăsături foarte fine, contemplativă, afișând un zâmbet neutru și o privire dusă undeva departe, îmbrăcată într-o superbă rochie de mătase. Își sigilase scaunul din stânga cu un bagaj pentru a nu fi ocupat de cineva, semn că nu voia, gândeam eu, să nu fi deranjată. În jurul meu voci despre traseele autobuzelor, despre gropile orașului, crengile rupte de furtună neridicate încă, despre neglijența autorităților, despre zacuscă sau despre banii uitați de copilu’ plecat să-și cumpere niște adidași… la urma urmei banalitățile conversațiilor nevinovate din transportul în comun cu pitorescul lor urban.
Opririle în stațiile de autobuz adună alți călători, alte povești, alte zgomote sau parfumuri. La una dintre stații un domn bate în geamul autobuzului care tocmai se pregătea să plece. Șoferul atent staționează, întrebându-se probabil ce se întâmplă. Domnul acela nu urca pentru că el aștepta… o aștepta pe doamna fină, uitată în gândurile ei… o secundă și distinsa femeie încearcă să coboare, o ajut, primesc cel mai frumos ,,Mulțumesc!” pe săptămâna asta și domnul o ia de mână fără să-i spună nimic. Superb gest plin de sens!
Totul ar fi rămas așa pentru mine, cel puțin… o imagine autentică a unui fapt de viață, până când șoferul, care devenise nervos în câteva secunde, i se adresează domnului grijuliu, cu soția de mână, pe ton plin de sarcasm:
– Ți-ai uitat remorca!
Spiritul gregar se declanșează imediat și o face pe o tânără să completeze:
– Mișcă-te odată, mămăițo! Că te-așteaptă moșul jos…
Ăsta e contextul, ăștia sunt oamenii…
Tristețe… durere? Pentru mine, da!
…uităm când suntem puternici că timpul va pregăti și pentru noi un alt rol…

Ana Koman – Editor online