Exista in Romania, in satul Costesti, comuna Otesani din judetul Valcea, un muzeu in aer liber, in care se gasesc niste pietre ciudate, de forma sferica sau lunguiata, de diferite marimi, numite „trovanti”. Acest cuvant provine din italiana si inseamna „eratic”; eraticele sunt blocuri sau stanci, asezate in regiuni sau locuri cu care nu au nimic comun din punct de vedere geologic, care nu sunt fixe si de obicei sunt aduse de ghetari (cf. DEX), in cazul nostru fiind vorba despre pietre. Dar specialistii sunt evazivi in a afirma ca aceasta este originea pietrelor din acest muzeu. Cert este ca ele ating uneori cativa metri, iar alteori, cativa centimetri. Au forme extrem de ciudate si oamenii locului spun despre ele ca sunt „pietre care cresc”.

Cand folclorul naste „monstri”

Departe de a fi „fenomen unic” cum, cu o jenanta lipsa de documentare au scris multi, trovantii din Valcea nu sunt singurii; in Transilvania exista o legenda care vorbeste despre un balaur numit Feleac, ce isi dorea mult sa aiba copii; o caprioara fermecata i-a adus niste pietre mari si ciudate, spunand ca din acestea vor iesi copiii lui si l-a sfatuit sa le ingroape in pestera sa, apoi sa plece de acolo, caci oamenii din sat vor veni sa-l omoare ca sa-i ia comorile. Asa s-a si intamplat; oamenii l-au omorat, dar n-au gasit nicio comoara, doar niste pietre mari, neobisnuite. Locul se numeste acum Dealul Feleacului, iar acolo se gasesc trovantii, carora oamenii le spun „bombe de Feleac” sau „oua de balaur”. Cu mult timp in urma, ei isi ornau mormintele cu astfel de trovanti, pusi la capataiul celor dragi. In alte parti ale lumii, trovantilor li se spune „oua de dinozauri”, iar in Valcea sunt numiti „balatruci” sau „dorobanti”. Datorita formelor, mai mult decat ciudate, trovantii au nascut legende printre oamenii simpli; unii spun ca sunt aduse de extraterestri si ca stand langa ei vei avea senzatii ciudate, altii ii duc in propriile curti si gradini, ca sa le poarte noroc sau – pur si simplu – de frumusete. Se mai spune ca trebuie sa te porti frumos cu pietrele caci altfel se razbuna, sau ca trebuie sa le uzi, deoarece se spune ca trovantii sunt „pietre care cresc”, satenii aducand drept marturie, excrescentele de pe pietrele cele mari sau pietrele mai mici, dar si micii trovanti (bilutele formate de stropii de ploaie cazuti pe nisip). Cand, in natura, se intampla fenomene neobisnuite si – oarecum – inexplicabile chiar specialistilor, imaginatia populara creeaza legende. Vezi si articolul „Valea Mortii si pietrele care danseaza” (click aici).

„Pietre care cresc” ?

Specialistii nu confirma acest mit, iar drd. Florin Stoican, presedintele Asociatiei Kogayon, care se ocupa de Muzeul Trovantilor din Valcea, explica: „In lumea minerala, numai cristalele cresc. Trovantii sunt o adunatura de pietricele legate intre ele printr-un ciment carbonatic; adica, sunt o gresie sau un conglomerat – in functie de dimensiunea pietricelelor. Pietrele nu cresc; putem spune chiar ca se micsoreaza, prin actiunea naturala de eroziune”. Cum s-au format trovantii? Cu milioane de ani in urma, pe aceste locuri s-ar fi aflat o delta, iar geologii spun ca doua au fost conditiile necesare formarii acestor concretiuni grezoase (astfel le denumesc ei): existenta unor sedimente nisipoase si prezenta unor fluide carbonatice. Pietrele respective nu „cresc”, ci rasar odata cu nisipul scos din cariera de nisip existenta aici; de-a lungul timpului, datorita formei lor neobisnuite au atras atentia oamenilor si au inceput sa fie carate, in mod iresponsabil, in diverse locuri. Se spune ca au ajuns si prin Bucuresti. De altfel, trovanti se gasesc in intreaga lume, fiind usor de recunoscut, avand diverse forme: sferica, cilindrica sau forma de disc. Unele dintre cele mai cunoscute sunt pietrele rosii din Parcul National Theodore Roosevelt din Dakota de Nord, colorate astfel deoarece contin fier; sau cele din depresiunea Faiyum-Egipt, care ating inaltimea de cca. 9 m. Dar astfel de concretiuni grezoase mai pot fi intalnite si in alte tari, ca: Africa de Sud, China, Mexic, Rusia, Spania, Peru si multe altele.

Muzeul Trovantilor din Valcea

Desi astfel de trovanti se gasesc in tara noastra si pe dealul Feleacului (Cluj), in satul Casolt (Sibiu), in Muntii Buzaului si in satul Hasdat (Hunedoara), cel mai cunoscut este Muzeul Trovantilor, aflat intr-o cariera de nisip, inainte de intrarea in satul Costesti-Valcea. Semnalat inca din anii 1970, abia in anul 2005 locul a fost declarat rezervatie naturala; astazi este in grija Asociatiei Kogayon, condusa de un impatimit al naturii, geologiei si ecologiei, drd. Florin Stoican. Muzeul Trovantilor din Valcea este o asezare incantatoare, plina cu astfel de pietre nemaipomenite, cu forme ciudate, care par cu adevarat de pe alta lume in acest decor natural. Dar cea mai spectaculoasa zona este cea din apropierea satului Otesani, de-a lungul paraului Gresarea, unde trovantii au forme mai complexe si rasar din malul nisipos. Cu toate eforturile facute de specialisti si de autoritatile din Costesti (Muzeul este inclus intr-un proiect cu finantare PHARE), nesimtirea si nepasarea pricinuiesc pagube mari acestui patrimoniu. In primul rand, satenii care folosesc pietrele pentru constructia caselor si apoi, turistii, dornici de suveniruri ; mai sunt apoi si camioanele care incarca tone de nisip din fosta cariera, printre care si trovantii inca nescosi la lumina de mana omului sau de natura si toate acestea sunt posibile, deoarece muzeul este in aer liber. Mai multa grija si preocupare din partea autoritatilor ar putea pastra pentru Romania o comoara, inca prost intretinuta si prost exploatata, dar plina de o misterioasa frumusete.

REDACTIA