De mic copil am fost învățată să fiu bună, corectă și iertătoare. Ce nu mi s-a spus a fost că trebuie să stabilesc și niște limite pe care să le respect cu sfințenie, fără a mă simți vinovată. Au trecut anii, am devenit adult și m-am convins că atunci când ești prea bun, prea politicos și cu bun simț, ești luat de prost. Am început să studiez oamenii și pentru a înțelege de ce mi se întâmplă astfel de lucruri. Mi-a luat ceva timp, am absolvit și ceva școală, tocmai pentru a face o analiză corectă, într-un mod profesionist. Am ajuns la anumite concluzii pe care m-am gândit să vi le împărtășesc. De ce nu trebuie ajutate anumite persoane? Răspunsul meu, detaliat, în puteți afla în cele ce urmează.

Există câteva tipuri de persoane față de care este absolut necesar a fi precauți în a le oferi ajutor. Voi prezenta tipurile cele mai des întâlnite în viața de zi cu zi.
Persoanele iresponsabile ocupă, detașat, locul întâi. Nu mă refer la persoanele fără discernământ, ci la persoanele care nu-și asumă deloc responsabilitatea pentru comportamentele lor de tip distructiv. Sunt genul de persoane după care se curăță (atât la propriu cât și la figurat) toate mizeriile/prostiile pe care le fac. Salvându-le în mod constant, astfel de persoane pot înțelege că pot continua fără nicio grijă, că pot fi suportate la infinit, ca și cum ar fi o obligația cuiva și nu o povară.
Persoanele care crează permanent suferință în jurul lor sunt persoane care fac rău în mod voit. Ca și cei iresponsabili, au un comportament distructiv, însă mai întâi distrug pe cei din preajma lor și mult mai târziu pe ei înșiși. Trebuie înțeles că nu poate fi răspunderea nimănui să-i salveze pe cei care le aduc constant suferință (de toate felurile). Pentru a le supraviețui, trebuie prioritizată protecția personală, autoîngrijirea și nu în ultimul rând, căutarea de sprijin din partea persoanelor care pot oferi protecție și/sau ghidare.
Persoanele manipulatoare folosesc tot ce se poate: corp, emoții, sentimente, resurse pentru a manipula. Folosesc șantajul emoțional din plin și fără scrupule, dar și anumite tehnici învățate, posibil preluate de la alții mai buni decât ei. Au o abilitate deosebită în a se folosi de bunătatea și generozitatea celor dispuși să le-o ofere necondiționat. Atunci când sunt refuzate, categoric sau nu, știu ce au de făcut ca să vă simțiți vinovați/vinovate.
Persoanele deosebit de leneșe sunt persoanele care nu doresc să depună eforturi în nicio direcție, sub nicio formă, deși pot și au toate mijloacele necesare. Așteaptă ca alte persoane să depună eforturi în locul lor. Susținerea leneșilor nu poate aduce decât dezamăgire, frustrări, timp, resurse și energie risipite în van…
Persoanele foarte egoiste văd orice ajutor primit că pe ceva care li se cuvine de drept. Sunt axate doar spre îndeplinirea propriilor dorințe, în rest nimic nu are sens și nici rost. Ceea ce mi se pare cel mai supărător la persoanele egoiste este faptul că solicită deseori favoruri fără a reciprociza.
Persoanele care învinovățesc permanent pe alții/altele sunt persoanele cu mentalitate de victimă. Oferă doar scuze și justificări, nimic mai mult. Nu-și asumă responsabilitatea pentru alegerile lor. Reacționează agresiv când li se vorbește despre responsabilități, dar și atunci când li se fac recomandări bine intenționate.
Persoanele oportuniste fac din orice relație pe care o au, o șansă de a obține ceva numai pentru ei, în detrimentul altora. Optează pentru orice mijloc de a ajunge la scopul propus. În cazul lor, totul pare de unică folosință. Când ceva sau cineva devine nefolositor, este îndepărtat sau înlocuit rapid, fără nicio remușcare.
Persoanele necinstite sunt persoanele care folosesc minciuni grave sau ascund informații importante pentru a obține un anumit avantaj. Interacțiunea cu astfel de persoane vă poate afecta propria credibilitate, în plus, dacă sunt ajutate, există riscul să deveniți complici la manevrele lor.
Persoanele nerecunoscătoare sunt persoanele care nu arată nicio recunoaștere a eforturilor făcute pentru ele și nu valorizează sacrificiile făcute spre binele lor. Nu înțeleg și nici nu cred că nu pot înțelege, gesturile de bunătate și generozitate. Lipsa recunoștinței este ceea ce îi definește, indiferent de poziția socială pe care o au sau pe care au dobândit-o.

În legătură cu cele prezentate, vă voi prezenta și o scurtă poveste terapeutică. Este o solicitare constantă a cititorilor mei, de care voi ține cont atâta timp cât voi primi mesaje în acest sens.
Mergând prin pădurea de lângă satul în care locuia, o fetiță a găsit un șarpe rănit. I-a îngrijit rana cu grijă, nespus de fericită că a avut ocazia să ajute. Când se pregătea să plece de lângă el, acesta s-a repezit asupra ei și a mușcat-o cu sălbăticie. Șocată, fetiță i-a strigat ”De ce m-ai mușcat? Asta merit după ce te-am salvat?”.
Nefiind un șarpe obișnuit, ci o întruchipare a răului, șarpele i-a răspuns ”Știai cine sunt atunci când m-ai ajutat, să mușc este în natura mea, uneori să ucid, iar asta nu se va schimba niciodată!”. Deși mușcătura șarpelui putea fi mortală, fetiță a supraviețuit, ajutată de niște consăteni care au găsit-o la timp.
Morala: Încrederea în cine nu trebuie poate avea consecințe ireversibile. Echilibrarea compasiunii cu prudența poate face diferența între viață și moarte.

Ideea este că nu mai trebuie să sacrificăm nimic pentru cei/cele ce nu ne respectă eforturile și de la care nu primim nici măcar un simplu mulțumesc… atunci când este cazul. Nu sugerez să-i abandonăm, însă a menține un echilibru între a oferi susținere și a permite să învețe din propriile experiențe, este foarte important. A spune DA tuturor solicitărilor poate fi foarte dăunător. Este destul de greu să spui NU, însă poate fi crucial pentru stabilirea unor limite sănătoase. În cazul meu, a funcționat ca o formă de protecție, de autoîngrijire, de self respect, dar și ca o modalitate eficientă de a ieși din situația respectivă.
Putem ajuta la dezvoltarea unor abilități și oferi instrumentele cu care să se ajungă la scopul propus, cu condiția de a oferi ajutorul cu măsură și cu înțelepciune. Nu întâmplător se spune că cea mai mare înțelepciune vine din experimentarea propriilor provocări, iar în acest nou articol, nu am făcut altceva decât să vă prezint niște concluzii personale, analizând nu numai pe cei/cele care mi-au solicitat, la un moment dat, ajutorul.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici