Când cineva își alege ca subiect de discuție și analiză calitățile și defectele umane își asumă riscul de a fi considerat, cel puțin, plictisitor. De ce credeți? Pentru că atât calitățile cât și defectele sunt niște termeni uzuali, banali, prezenți la tot pasul. Despre semnificație aproape că nici nu-mi mai vine să povestesc, dar îndrăznesc tocmai pentru a vă demonstra că în spatele acestor banalități se poate descoperi ceva surprinzător.

Termenul “calități” se referă la însușiri pozitive și descrie atât trăsăturile unor obiecte cât și ale ființelor umane. Pot fi trăsături ale unor persoane, obiecte sau circumstanțe cărora li se pot da o evaluare pozitivă. Analiza pe care o voi face vizează doar latura umană și voi da exemple în acest sens. Calitățile umane pot fi clasificate în funcție de o serie de criterii. Din punct de vedere intelectual amintesc: rapiditatea gândirii și a conexiunilor cu diverse informații din alte domenii, creativitatea, agerimea minții. Din punct de vedere social ar fi: comunicativitatea, amabilitatea, loialitatea, empatia. Din punct de vedere al muncii ar fi: hărnicia, meticulozitatea, organizarea. Din punct de vedere al caracterului amintesc: curajul, perseverența, responsabilitatea, răbdarea, respectul, recunoștința față de binele primit.
Termenul “defecte” se referă la acele trăsături/modificări cărora le oferim o evaluare negativă. Ele pot fi clasificate astfel: defecte fizice, defecte funcționale, defecte de caractere între care: cruzimea, cinismul, necinstea, aroganța, incompetența, iresponsabilitatea, invidia, mândria prostească, egoismul și iraționalitatea. Unele sunt acceptabile, altele inacceptabile în funcție de persoanele care evaluează.

De ce credeți că angajatorii la interviurile pentru angajare sunt interesați mai mult de defecte decât de calități? Motivele sunt diverse în sensul că unele sunt întrebări de tip capcană, prin care se dorește a se ști cât sunteți de evoluat sau de diplomat. Răspunsurile oferite pot da informații prețioase prinvind onestitatea, capacitatea de a vă adapta situațiilor stresante și despre capacitatea de a învața lucruri noi. Interviul pentru angajare este o reală promovare personală. Secretul unei bune impresii este că trebuie să arătați că sunteți conștient de propriile defecte, că sunteți suficient de motivat pentru a le estompa prin învățare continuă și dezvoltare personală. La un interviu în vederea angajării puteți prezenta ca și defecte personale: tendința de a prelua prea multe responsabilități pentru îndeplinirea obiectivelor, perfecționismul, dificultățile privind vorbitul în public, dificultăți în ceea ce privește negocierea unor drepturi salariale cuvenite pentru munca depusă.
Când vorbiți despre defectele personale trebuie să evitați a afirma că dumneavoastră nu aveți defecte sau să vă menționați defectele grave cum ar fi incapacitatea de a respecta regulile stricte.

Calitățile cele mai apreciate de angajatori sunt: ușurința privind adaptarea la noutăți și/sau la condiții dificile, optimismul, perseverența, puterea de convingere, lucrul în echipă, respectarea regulilor stricte, a legilor precum și a șefilor ierahici. Angajatorii preferă defectele care se pot corecta, cu ușurință, prin training-uri și experiență. Nu este indicat să faceți precizari de genul: sunt încăpățânat(ă), nu-mi place să primesc ordine de la cei mai puțin instruiți, nu-mi place să fiu grăbit(ă) sau să-mi fie stabilite termene limită strânse.

Sensibilitatea, sinceritatea și încrederea în oameni sunt considerate atât defecte cât și calități. Interpretarea depinde de precizările care le însoțesc. Dacă afirmați “Sunt prost de sincer” se poate înțelege că sunteți naiv și ușor de manipulat. Dacă afirmați “Cred că sinceritatea definește calitatea unei persoane” atunci sinceritatea dumneavoastră va fi percepută drept o calitate. Sensibilitatea și încrederea în oameni este indicat a fi însoțite de formulări simple, concise, clare, pozitive, pentru a fi percepute doar ca ceva pozitiv. Expresii de genul “Sunt timid, mă pierd ușor și îmi revin greu”, “Încrederea în oameni este un aspect la care mai am mult de lucru pentru că am pierdut-o aproape în totalitate” vă pot diminua șansele de a obține jobul pentru care concurați.
Recomand o mai mare atenție la formulări, nu numai la afirmații. Una este să afirmați “Sunt un perfecționist prin definiție”, și alta este o formulare de genul “Recunosc că sunt foarte atent la detalii, îmi displac întârzierile, prefer să lucrez fără reproș”.

În cele ce urmează, mă voi referi la calități și defecte numai din punct de vedere fizic, acesta fiind un subiect sensibil al vremurilor în care trăim.
Defectele fizice sunt o sursă de suferință continuă, nu numai din punct de vedere al limitărilor cu care vin “la pachet”. Sunt motiv de bulling, de jignire, de marginalizare. Reclama recent apărută la TV în care niște copii se adresează unui privitor cu “Nu te holba, e căpitanul nostru!” referindu-se la partenerul lor aflat într-un scaun rulant, poate fi un fin avertisment, însă nu poate fi suficient pentru a modifica astfel de atitudini. Mult mai la obiect sunt filmele și îndrăznesc să vă recomand câteva: “The man without a face” (în traducere Bărbatul fără față), “Awakenings” (în traducere Trezirile, difuzat la noi sub denumirea de Trezirea), “Forrest Gump” (titlul este numele personajului principal), “Me before you” (în traducere Înainte să te cunosc).
Pentru a nu vă plictisi, mă voi opri doar asupra filmului “The man without a face”, film regizat de Mel Gibson în anul 1993, Mel fiind și unul dintre personajele principale. Este un film despre o prietenie care a schimbat două vieți. Un băiat în vârstă de numai 12 ani, considerat cam ciudat, copleșit de prezența copleșitoare a personajelor feminine din familia sa, a solicitat ajutorul unui fost profesor care ducea o viață izolată (în aceeași zonă), după ce fusese desfigurat într-un accident auto. Băiatul își dorea să fie admis la o academie militară ca și fostul său tată, însă înțelegea că nu poate ajunge de unul singur la standardele înalte, impuse de o astfel de academie. În ciuda comportamentului ciudat și insistent al băiatului, fostul profesor a acceptat să-l mediteze. Practic, s-au ajutat și s-au vindecat reciproc. Profesorul nu numai că l-a pregătit pentru examen, l-a învățat să privească dincolo de aspectul fizic și astfel să dovedească, până și celor care se mai îndoiau, că orice defect vizibil (și grav) poate fi estompat de niște calități extraordinare. La un moment dat, băiatul afirma “Înainte mă uitam numai la fața lui, la acea oribilă rană. Acum parcă a dispărut, uneori nici nu o mai văd”. La rândul său, dar cu altă ocazie, profesorul a afirmat “Dacă asta e tot ce vezi, atunci nu mă vezi pe mine, nu mă poți vedea pe mine”. Vă las plăcerea de a viziona acest film (îl găsiți online). Este o splendidă prezentare a ideii că poți fi apreciat și respectat chiar dacă aspectul fizic a fost schimbat iremediabil.

Sper că v-am convins de faptul că între calități și defecte poate exista ceva special. Defectele nu aduc doar suferință, vin și cu ceva în compensare…un talent sau o abilitate unică, deosebită de a celor care nu au suferință. Dacă există disponibilitate, se poate descoperi fără prea mult efort. Calitățile aduc un plus de șansă, însă rezultatul final depinde, în foarte mare măsură, de cel/cea care le posedă.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici