Din nefericire, mulți oameni blamează sau critică ceea ce nu înțeleg. Nu o spun doar eu, ci toți cei/cele care au fost nevoiți să suporte astfel de răutăți. Din această categorie, fac parte și persoanele care declară, cu modestie și sinceritate că au plăcerea de a sta la ele acasă, nu să circule în tot felul de locații, care de care mai neobișnuite. Cei care-și petrec viața în mod voit, mereu pe drumuri ( nu mă refer la persoanele care călătoresc în interes de serviciu) în călătorii de plăcere, în căutare de stimuli și/sau senzații tari, nu-i au deloc la suflet pe cei care preferă liniștea casei lor. La adresa dânșilor se lansează tot felul de presupuneri răutăcioase de genul: “ori e sărac, ori e zgârcit”, “nu știe cum să se bucure de viață”, “nu știe cum să-și trăiască viața”, “are o mare problemă cu socializarea”, “este un introvertit cu care nimeni nu se poate înțelege”, “trăiește că un pustnic, poate se și crede un pustnic”, etc.

Sunt adeptă a ideii că fiecare are dreptul să-și trăiască viața așa cum vrea, cu cine vrea, cu dependențe sau fară, în orice locație pe care și-o dorește. Atunci când oamenii sunt calomniați fară motiv, am o problemă și îmi este foarte greu să înghit genul acesta de calomnii. Cum reacționez după ce am căpătat o oarecare experiență de viață? Scriu articole de acest gen și explic celor interesați. Referitor la subiectul ales pentru astăzi, voi analiza doar decizia și plăcerea oamenilor de a sta la ei acasă și nu extremele acestei nevinovate plăceri.

Fiecare om poartă cu sine nu numai un corp fizic, ci și o anumită energie psihică. Ea se poate mișca în două direcții: una spre interior și alta spre exterior. Daca refuzați să socializați cu persoane care nu aduc nimic bun în existența dumneavoastră, dacă ieșirile în societate vă epuizează emoțional, dacă liniștea interioară se instalează numai când NU sunteți nevoiți să reacționați la realitatea înconjurătoare, dacă liniștea din casă are un rol terapeutic și liniștitor, sunteți o persoană care-și direcționează energia spre interior, preferând să observe, să analizeze și abia apoi să acționeze. Este o conectare cu lumea dumneavoastră interioară, nu este ceva ce trebuie tratat la psiholog. A alege liniștea în locul spectacolului (de cele mai multe ori fals) este un act de curaj, nu o slăbiciune. Curaj în ce sens? De a fi și de a vă manifesta așa cum sunteți cu adevărat, nu așa cum vă vrea societatea sau anturajul pe care-l aveți. Dacă-mi acceptați comparația, plăcerea de a sta acasă poate fi considerată o călătorie care se desfășoară într-o liniște plăcută, învăluitoare, fară zgomotul enervant de fundal. Acest gen de plăcere nu demonstrează o posibilă inclinație spre comoditate și izolare. Poate sugera și o dificultate resimțită la nivel fizic, de mișcare și deplasare, de a căra bagaje istovitoare, de a sări de pe un peron pe altul sau dintr-un mijloc de transport în altul. Poate fi considerată și un act de autoprotectie. Este propriul filtru de a selecta, păstra, elimina și ordona ce a rămas din ce ați preluat energetic, cu voie sau fară. Persoanele cărora le place să stea mai mult la ele acasă sunt mult mai selective decât opusul lor și mai sensibile la stimuli externi. Nu este vorba de o excerbare a sensibilității, nici o dovadă clară de inadecvare. Este un mod mai puțin înțeles (și acceptat) de a se proteja de lumea care nu li se potrivește. Problema nu este prezența unor persoane mai puțin agreate, ci lipsa profunzimii în relațiile de iubire și/sau parteneriat. Da, plăcerea de a sta acasă este foarte strâns legată de temperament, dar și de tipul de personalitate.

Ce mai poate demonstra o astfel de plăcere? Că nu vă doriți să vă umpleți timpul cu oricine și cu orice, că nu exista disponibilitate pentru compromisuri. Astfel de persoane au nevoie de autenticitate, originalitate, loialitate, nevoi care sunt percepute de cei superficiali drept niste pretenții exagerate.
Consider că plăcerea de a sta acasă poate fi și un semn de înțelepciune în sensul necesitații și nu ceea ce ar fi de făcut pentru a fi în rândul lumii. “Acasă” mai poate însemna o reconectare cu părti din suflet, deseori uitate, de a căuta în profunzime sensuri și explicații, de a înțelege cine sunteți în realitate. Este adevărat, unii oameni ies din casă că să uite de sine sau de problemele cu care se confruntă. Unii rămân în casă pentru că sunt nevoiți datorită limitărilor fizice cu care se confruntă. Alții iubesc la nebunie să stea în casa lor pentru că stiu ce greutăți au îndurat pentru a o dobândi. Oricare ar fi motivul, nu este corect și nici frumos să fie judecați cu asprime pentru asta. Priviți-o doar ca pe o acceptare a diversității umane și nu ca pe o provocare de a fi mai intoleranți decât ați fost.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici